VIDEO Tatăl unuia dintre românii morţi în explozia din Cehia: „Lucra de 10 ani acolo. S-a dus pentru casă şi familie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi dintre cei cinci români care au murit în Cehia sunt din judeţul Prahova. Unul dintre ei avea 47 de ani şi era de fel din comuna Tinosu. Ion Pandele era lăcătuş şi lucra în uzina care producea cauciuc sintetic şi polistiren de zece ani. Ion Pandele intenţiona să se întoarcă în ţară pentru că reuşise să-şi construiască o casă din banii câştigaţi peste hotare.

Tatăl lui Ion Pandele a declarat că a aflat despre tragedie joi seară, sunat fiind de celălalt fiu al său, şi el angajat în Cehia, dar la o altă fabrică situată la o distanţă de o sută de kilometri faţă de rafinăria unde a avut loc explozia.

”Trebuia să facă acum zece ani de când a plecat. Era lăcătuş. Un băiat foarte cuminte, foarte liniştit, foarte muncitor şi foarte cinstit. Eu eram plecat de acasă (…) seara când am venit, pe la ora cinci, am auzit ce s-a întâmplat. Mai am încă un băiat acolo. Lucrau la o distanţă de o sută de kilometric unul de altul. El ne-a anunţat. Să ştiţi că am văzut şi la televizor. Eu şitu ce s-a întâmplat acolo? A zburat un capac…A murit, altceva  ce-aş putea să mai ştiu. El era forte respectat acolo. Cunoştea foarte bine limba, bine văzut de patron, dacă nu mă înşel avea şi cetăţenie. (…)”, a povestit Florea Pandele, tatăl românului mort în explozia din Cehia.

Tatăl lui Ion Pandele, românul mort în explozia din Cehia


Bărbatul a precizat că fiul lui nu se întorcea des în ţară, ultima dată când a venit la Tinosu fiind în vara anului trecut. Bătrânul a povestit că fiul lui se ocupa şi de recrutarea altor români care ar fi vrut să muncească în Cehia.

Imediat după aflarea veştii, fiica victimei a plecat în Cehia pentru a aduce în ţară trupul neînsufleţit al tatălui ei.

ion pandele

Cel de-al doilea prahovean care a decedat în explozie este din Ploieşti şi avea 30 de ani. Apropiaţii spun că bărbatul a ajuns în Cehia sfătuit de Ion Pandele (foto stânga), colegul său din Tinosu, care se ocupa şi de recrutarea muncitorilor români care ar fi dorit să lucreze la rafinăria de lângă Praga.

Alte două victime care au decedat în explozie sunt din judeţul Dâmboviţa.

Potrivit autorităţilor, muncitorii români aveau contracte legale şi lucrau pentru o firmă cehă care se ocupa de mentenanţa unor echipamente în uzină.

În urma deflagraţiei, alte patru persoane au fost rănite grav, însă Ministerul de Externe de la Bucureşti asigură că printre răniţi nu se află niciun român.

Împrejurările în care a avut loc explozia sunt în curs de anchetă. Din primele informaţii, totul ar fi plecat de la o scânteie provocată de manevrarea incorectă a unor aparate. Ulterior a explodat un rezervor cu o substanţă care nu a fost specificată.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite