Primăria Ploieşti, chemată în judecată pentru o datorie de 554.000 de lei la rampa de deşeuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
SC Vitalia vrea să recupere de la Primăria Ploieşti peste 554.000 de lei. FOTO arhivă Adevărul Ploieşti
SC Vitalia vrea să recupere de la Primăria Ploieşti peste 554.000 de lei. FOTO arhivă Adevărul Ploieşti

SC Vitalia Servicii pentru Mediu a chemat în judecată Primăria Ploieşti pentru o datorie din mandatul fostei administraţii. Firma spune că a fost prejudiciată prin refuzul Consiliului Local de a majora tarifele de depozitare a deşeurilor

Dosarul nr.687/42/2012, având ca obiect acţiunea formulată de SC Vitalia Servicii pentru Mediu - Tratarea deşeurilor SRL în contradictoriu cu Municipiul Ploieşti şi Consiliul Local al Municipiului Ploieşti se află pe rolul Tribunalului Prahova şi are ca termen 7 februarie 2013.

În motivarea cererii de chemare în judecată, societatea reclamantă susţine că este grav prejudiciată de atitudinea autorităţii publice locale care nu a aprobat cererea reclamantei de majorare a tarifelor de depozitare a deşeurilor.

SC Vitalia Servicii pentru Mediu solicită în instanţă plata diferenţei dintre tariful aplicat şi tariful solicitat pentru anul 2012 în valoare de 554.694 lei.

Proiectul privind actualizarea tarifelor de depozitare a deşeurilor în rampa ecologică Boldeşti Scăieni s-a aflat pe ordinea de zi a şedintei de Consiliu Local din 27 aprilie 2012, în mandatul fostei administraţii, dar nu a trecut. Rezultatul votului a fost 8 pentru, 3 împotrivă şi 12 abţineri.

Primăria Ploieşti a pierdut şi două procese intentate de Alpine Bau, consorţiul care a ridicat stadionul „Ilie Oană“, iar administraţia are de plătit 11 milioane de lei penalităţi de întârziere şi actualizări de preţ.
 

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite