Prima poliţistă coruptă din Prahova, acuzată din nou de trafic de influenţă. A cerut bani de la un patron pentru a-i aranja un dosar penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O fostă poliţistă din Ploieşti, acuzată în trecut pentru luare de mită, este acuzată din nou de trafic de influenţă. Aceasta este acuzată că ar fi cerut şi primit bani de la administratorul unei societăţi comerciale pentru a-I aranja un dosar penal, dar şi pentru a interveni pe lângă un funcţionar de la ANAF.

Fosta poliţistă este cercetată, sub control judiciar, de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova în urma unui denunţ.

Conform unui comunicat remis presei de Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Prahova “la data de 19.07.2017, suspecta a pretins şi primit de la denunţătoarea R.G.T. suma de 5.000 lei, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul A.N.A.F.  Ploieşti, pentru ca societatea administrată de martora denunţătoare să nu fie controlată şi sancţionată de această instituţie. Ulterior, pe data de 20.07.2017, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a pretins şi primit de la aceeaşi persoană suma de 1.500 euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unor procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, pentru o soluţie favorabilă într-un dosar penal”.

Fosta poliţistă, care la începutul anilor 2000 lucra la Serviciul Cercetări Penale din cadrul Secţiei nr.4 Ploieşti, a fost dată afară din sistem tot din cauza unui dosar de luare de mită. Ea a fost prinsă în flagrant în timp ce primea bani de la persoanele pe care le cerceta într-un dosar de furt.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite