O nouă şedinţă extraordinară în Ploieşti pe tema locuinţelor ANL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consiliul Local Ploieşti se întâlneşte, din nou, în şedinţă extraordinară. FOTO Adevărul Ploieşti
Consiliul Local Ploieşti se întâlneşte, din nou, în şedinţă extraordinară. FOTO Adevărul Ploieşti

Un proiect care a picat de două ori prin abţinerea de la vot a consilierilor PDL din Ploieşti va fi rediscutat săptămâna aceasta în Consiliul Local, într-o şedinţă extraordinară

Şedinţa extraordinară  a fost convocată pe februarie, de la 14.00, cu un singur proiect pe ordinea de zi, cel care vizează modificarea unei hotărâri din 2008 privind trecerea unui terenul cu suprafaţa de 11.988 mp, situat pe strada Cosminele către Agenţia Naţională pentru Locuinţe.

Potrivit unei informări a Primăriei Ploieşti, şedinţa a fost organizată în urma discuţiilor purtate edilul Iulian Bădescu cu consilierii locali ai PDL, iar convocarea a fost făcută la solicitarea acestora.

Proiectul a iscat săptămâna trecută vii controverse. Introdus târziu pe ordinea de zi, nu a trecut nici în şedinţă ordinară şi nici extraordinară, după ce consilierii PDL au invocat lipsa de timp necesară pentru documentare.

Terenul de 11.988 de metri pătraţi a fost trecut la ANL încă din 2008, iar aici ar fi trebuit construite câteva blocuri de locuinţe cu bani de la bugetul de stat. Modificarea din 2013 prevede construirea prin credit ipotecar a 23 de locuinţe.
 

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite