Marea colectivizare în Prahova: revolte şi ţărani arestaţi. Un moşier a făcut a infarct în gară, iar pianul actriţei Clody Bertola a fost aruncat în vie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ca peste tot în ţară, Prahova nu a scăpat de valul marii colectivizări comuniste. „Modernizarea“ forţară a agriculturii româneşti a produs adevărate tragedii: sute de ţărani care s-au revoltat au fost arestaţi şi trimişi la muncă forţată, un moşier a făcut infarct în gară după confiscarea conacului şi a pământului, iar pianul celebrei actriţe din epocă, Clody Bertola, a fost aruncat în vie.

Scopul declarat al colectivizării, proces care în România s-a desfăşurat în perioada 1949-1962, era modernizarea agriculturii româneşti şi introducerea structurilor socialiste la sate. În realitate, aceasta a afectat întreaga populaţie rurală a României, care în 1948 reprezenta în fapt majoritatea covârşitoare a populaţiei ţării. Începută într-o perioadă în care noul regim comunist era încă în curs de consolidare, colectivizarea a jucat un rol esenţial în instituţionalizarea şi perfecţionarea practicilor sale administrative şi a sistemului său represiv, după cum o arată un raport al Direcţiei Arhivelor Naţionale Istorice Centrale.

Potrivit aceluiaşi document, adevărata motivaţie a declanşării procesului de colectivizare se regăseşte în dogma marxist-leninistă conform căreia numai o agricultură practicată pe suprafeţe mari de exploatare, deţinute de stat – singurul investitor capabil să producă şi să implementeze tehnologia agricolă modernă – putea da rezultate menite să susţină procesul de urbanizare şi industrializare socialistă.

Reorganizarea socială a lumii rurale prin exproprierea terenurilor şi relocarea persoanelor în mediul urban era astfel considerată o condiţie fundamentală pentru implementarea proiectului comunist de industrializare forţată a României. Astfel, ţăranii deposedaţi de pământul luat în posesie cu ocazia reformelor agrare din 1921 şi 1945, au devenit forţă de muncă în unităţile industriale nou-înfiinţate. Cei rămaşi în mediul rural au fost constrânşi la cooptarea ca membri cooperatori în noile unităţi agricole create după model sovietic.

Procesul de colectivizare s-a desfăşurat în două valuri principale, 1949-1953 şi 1953-1962, împărţite la rândul lor în numeroase etape sau stadii. De-a lungul primului val, ezitările autorităţilor au cauzat progrese forţate, dar şi retrageri dramatice. Manevrele menite să tempereze colectivizarea reprezentau o încercare zadarnică în faţa presiunii sovietice.

Cel de-al doilea val al asaltului final în campania de colectivizare a agriculturii demonstrează supunerea politică totală a elitelor politice din România faţă de Uniunea Sovietică. Treptat, colectivizarea a început să dea rezultate notabile: Constanţa avea să fie declarată prima regiune colectivizată din România pe data 7 noiembrie 1957. Procesul s-a încheiat oficial în România în martie 1962 – cu trei ani înainte de termenul oficial stabilit de partid –, după 13 ani de acţiuni sistematice împotriva ţărănimii.

La finalul procesului, potrivit raportului Direcţiei Arhivelor Naţionale Istorice Centrale, formele socialiste de proprietate deţineau 96% din suprafaţa arabilăa ţării şi 93,4% din suprafaţa agricolă. Aşadar, imensa majoritate a terenurilor agricole a intrat în posesia GAC (gospodării agricole colective – create după modelul colhozurilor) şi GAS (gospodării agricole de stat – create după modelul sovhozurilor) – ulterior denumite CAP (cooperative agricole de producţie) şi IAS (întreprinderi agricole de stat). Restul a rămas în proprietatea individuală, îndeosebi în zonele de munte, nerentabile şi unde colectivizarea era, ca atare, imposibilă şi inutilă.

Revolta ţărănească din localitatea Sălciile, declarată de ţărani „comună liberă“. Ţăranii, trimişi la muncă forţată la Periprava şi Poarta Albă

Un astfel de proces „contra naturii“ nu avea cum să fie acceptat ca atare de ţăranii din Prahova.

În comuna prahoveană Sălciile, „colectivul“ s-a înfiinţat în 1952, iar ca peste tot, lucrurile au mers din ce în ce mai prost, ajungându-se ca oamenii să fie muritori de foame. În august 1962, ţăranul Anghelache Constantin, fost ajutor de primar în timpul liberalilor, a cerut ieşirea din colectiv, motivând că nimeni nu-l poate forţa să lucreze în CAP. Şi alţi ţărani nemulţumiţi au făcut acelaşi lucru, potrivit unor documente citate în „Procesul comunismului“.

Refuzându-li-se restituirea pământurilor şi atelajelor, ţăranii au ocupat primăria, postul de miliţie, sediul colectivului, imobilizând reprezentanţii autorităţilor.

După aceea au tăiat legăturile telefonice, declarându-se „comună liberă, neavând nevoie de comunism“. Timp de o săptămână, au fost stăpâni pe averea şi satul lor, încercând să atragă de partea lor şi comunele din jur.

Informatorii securităţii şi activiştii de partid care au reuşit să fugă, s-au ascuns prin stuful din bălţile Rodeanu şi Ratca, din apropierea râului Prahova. În mod special femeile erau cele mai aprige susţinătoare ale noii libertăţi.

Alarmată, securitatea a concentrat în jurul satului un regiment însoţit de blindate şi tunuri, reuşind cu greu să intre în sat. S-a trecut imediat la arestări, femei, bărbaţi, tineri sau bătrâni, în total 36 de persoane. Nejudecaţi, dar chinuiţi de Securitate, au fost trimiţi la muncă forţată la Periprava şi Poarta Albă, unde au stat până în 1964.

Printre ei s-au numărat Ion Barocea, Costică Crişu-zis Briceag, Iordache Tupan, Lixandra Jalbă, Ilie Ciuscă-zis Iliade, Petre Bratu Ristea, Bică Oprea Ciobanu, Nicu Naniu, Gheorghe Sprîncenatu, Costică Bratu-Roşu, Titi G‚ Gheorghe Marghiloman şi alţii, conform aceleiaşi surse citate.

În majoritatea localităţilor au existat cazuri de persoane, ţărani mijlocaşi ori mari proprietari care au fost arestaţi pentru că s-au opus colectivizării“, ne-a spus istoricul ploieştean Dorin Stănescu.

Bilanţul represiunilor

Nu se poate stabili deocamdată cu certitudine numărul ţăranilor reprimaţi în timpul colectivizării.  Folosind surse de arhivă, istoricul Ion Bălan apreciază că în perioada 1945–1964 au fost întemniţaţi 35.472 ţărani. Pe de altă parte, o estimare făcută de Ministerul Afacerilor Interne în 1959, indică pentru perioada 1944–1959 un număr de 53.164 de persoane arestate şi condamnate. Statistica este cuprinsă în lucrarea „Colectivizarea agriculturii în România: Anatomia represiunii“, de Octavian Roske.

Iată şi statistica oferită de direcţiile regionale ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru Direcţia Regională M.A.I. Ploieşti:

- 98 ţărani arestaţi, dintre care:
- 65 chiaburi
- 28 ţărani cu gospodărie mijlocie
- 5 ţărani cu gospodărie mică.
Dintre aceştia au fost condamnaţi de Tribunalul Ploieşti:
- 52 chiaburi
- 28 ţărani cu gospodărie mijlocie
- 5 ţărani cu gospodărie mică.
În diferite comune din raioanele: Buzău, Pogoanele, Râmnicu Sărat, Cricov şi Mizil s-au desfăşurat 12 procese publice în care au fost condamnaţi 13 chiaburi.

Episoade dramatice: infarctul moşierului Dumitru Stăncescu şi pianul aruncat în vie al actriţei Clody Bertola

Istoricul Dorin Stănescu ne-a povestit câteva episoade dramatice ale colectivizării din comuna prahoveană Bucov, vecină cu Ploieştiul. „O sursă orală din Chiţorani, sat din componenţa comunei Bucov mi-a povestit că în momentul în care i-au fost confiscate via şi conacul de la Chiţorani, unul dintre proprietari, Dumitru Stăncescu, a făcut un infarct şi a murit în Gara de Sud din Ploieşti, probabil de supărare ori de teamă că ar fi putut urma şi alte repercusiuni asupra lui şi familiei“, ne-a relatat istoricul Dorin Stănescu o întâmplare povestită de un localnic din Bucov.

Un alt episod este cel al pianului acriţei Clody Bertola, care, la „colectivizare“ a fost aruncat de comunişti, fără explicaţii, în vie. Istorioara a fost povestită chiar de actriţă Ludmilei Patlanjoglu şi citată în volumul „La vie en rose cu Clody Bertola“.

image

Actriţa Clody Bertola a rămas fără pianul din casa de la Chiţorani, care a fost aruncat în vie de comunişti

Clody Bertola (1913 - 2007) a fost o actriţă cu origini italiene, franceze şi germane. Celebră în epocă, a jucat în teatru şi filme, devenind muză pentru pictori, regizori, poeţi şi actori. A fost căsătorită cu regizorii Liviu Ciulei si Lucian Pintilie.

Clody Bertola a locuit în perioada interbelică la Bucov. Chiţoraniul devenise o zon㠃„rezidenţială“, aici aflându-se casele şi vilele unor ingineri, actori şi avocati celebri din Ploieşti şi Bucureşti.

Colectivizarea nu a reuşit la Pietriceaua. Descendenţi ai dacilor, oamenii s-au împotrivit comuniştilor

Colectivizarea nu a reuşit, însă, peste tot în Prahova. De altfel, în zonele montane, fără prea multe „mize“ agrare, comuniştii au abandonat în faţa împotrivirii năprasnice a localnicilor. Aşa s-a întâmplat şi în satul prahovean Pietriceaua.

Geografic, satul Pietriceaua, unul cu o vechime apreciabilă, face parte din comuna prahoveană Brebu, la 8 kilometri de Câmpina, cea mai cunoscută localitate din zonă. Satul este aşezat la aproximativ 900 de metri altitudine, înconjurat de păduri falnice şi numără puţin peste 1.500 de suflete care se ocupă, de sute de ani, cu agricultura, fâneţele şi pomii din livezi.

Oamenii mândri de aici, moşneni din tată în fiu, nu s-au închinat boierilor şi nici mănăstirilor, iar faptul că au fost moşneni, descendenţi ai dacilor, spre deosebire de ţăranii clăcaşi, le-a imprimat localnicilor un puternic spirit conservator. Dârzenia i-a făcut să reziste inclusiv colectivizării.

satul pietriceaua prahova foto florin sinca

Pietricenii, dârzi în faţa colectivizării. FOTO arhive Florin Şinca

„Pentru a judeca cu propria-ţi simţire aceşti oameni şi aceste locuri, îngăduieşte-ţi, călătorule, şi hălăduieşte o vreme şi pe la noi să priveşti viaţa la ţară, la Pietriceaua, cu ochii plini de poezia peisajului. Să surprinzi bucuria vieţii româneşti, rara frumuseţe şi veselia traiului la munte, dar pe alocuri nu uita tristeţea şi neajunsurile care-i apasă mult prea des şi pe care eu socotesc că nu le merită. Să admiri oamenii ce dau strălucire acestui colţ de vatră românească. Vei vedea prin ei şi figuri de ţărani pe care vei întrezări câte ceva din suferinţele celor de odinioară, cei ce s-au luptat cu năvălitorii, cu  setoşii de moşii care le înghiţiseră peticele de pământ, cu comuniştii care le plănuiau ameninţătoarea sistematizare a satului, care urma să-i ascundă în două blocuri, la Brebu“, povesteşte despre oamenii locului Florin Şinca.

Pe aceeaşi temă

Ferma model de la Perieţi, distrusă de colectivizare. Povestea simbolului agriculturii din Bărăganul interbelic, transformat în CAP

Poveştile cutremurătoare ale colectivizării, la Sibiu, de la „întovărăşiri” la CAP-uri. Istoria casei demolate pentru a face loc unor grajduri pentru cai

Cum şi-au apărat răzeşii pâmântul, cu pumnii şi parii, împotriva colectivizării. La Botoşani comuniştii au luat pâmântul ţăranilor cu tancurile şi bastoanele


 

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite