Fermierul care a adus în România găinile cu ouă de culoarea ciocolatei: „Am venit cu ouăle în braţe în autocar 3.200 de kilometri“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Penelopa Calciu (66 de ani) din Sinaia este fermierul român care a adus în România găinile care fac „ouă de ciocolată“. Originară din Franţa, rasa de găini Marans este celebră în toată lumea pentru coloritul special al ouălelor, de la maron închis până la cărămiziu.

În plus, carnea găinilor Marans nu conţine colesterol, iar ouăle pot fi consumate cu certitudinea că nu sunt infestate cu Salmonella, coaja lor fiind mult mai groasă decât la un ou banal.

Românca din Sinaia a crescut dintotdeauna găini de rasă, dar a aflat despre Marans în 2006, când, nevoită să plece să muncească în Franţa pentru a spori veniturile familiei, s-a împrietenit cu franţuzoaică fermier care creştea sute de păsări care făceau ouă ciocolatii. 

S-a întors în România cu 60 de ouă Marans, iar prima dată a avut noroc de un singur pui care a eclozat. În prezent a ajuns să câştige importante competiţii internaţionale, fiind chiar premiată cu ”Panerul de Argint” pentru calitatea ouălelor de ciocolată produse în gospodăria de la Sinaia.

Imagine indisponibilă

Penelopa Calciu recunoaşte că drumul până la performanţă nu a fost deloc uşor. Totul a început imediat după ce s-a pensionat anticipat de la Mefin Sinaia unde lucrase, iar pensia de 320 de lei era mult prea mică pentru a asigura cheltuielile necesare gospodăriei.

”O prietenă mi-a oferit şansa să ajung în Franţa, să lucrez pentru câteva luni. Pentru că sunt vorbitoare de limbă franceză, citeam ziarele locale, aşa că am găsit un articol despre un doamnă fermier, Monique Bert, care creştea rasa de găini Marans pur. N-am stat pe gânduri. Am luat imediat legătura cu ea, m-am dus la ea la fermă, unde creştea atunci cam 2.000 de păsări, şi am luat de acolo 60 de ouă Marans. În ianuarie 2006 am venit cu ouăle în ţară. Am venit cu autocarul 3.200 de kilometri. Avem cutiuţe speciale a câte zece ouă, pe care le punem în hârtie şi le sigilam cu scoci. Vin cu ele în braţe, altfel nu se poate. Cu avionul este imposibil din cauza scannerelor care ar distruge embrionul”, explică Penelopa Calciu.

Imagine indisponibilă

Ouăle produse de găinile din rasa Marans au coaja maronie FOTO Penelopa Calciu

Prima experienţă cu ouăle de culoarea ciocolatei n-a fost chiar un succes, povesteşte sinăianca. Din cele 60 de ouă aduse în România, doar unul a eclozat, dar asta n-a făcut-o să se oprească. S-a ambiţionat şi astăzi a ajuns să aibă o curte plină cu 60 de găini din rasa Marans.

În 2009 o furtună urmată de o viitură puternică a distrus ferma familiei Calciu şi din cele 60 de găini abia dacă a mai salvat câteva. A fost un dezastru, însă colegii francezi, când au auzit ce a păţit românca, s-au mobilizat şi au ajutat-o să se repună pe picioare.

”Au fost extraordinari. M-au invitat la Salonul Agricol de la Paris şi m-au promovat în presa de specialitate, unde au scris că am avut probleme. Au venit fermieri din toată Franţa şi mi-au adus ouă”, povesteşte Penelopa Calciu.

Imagine indisponibilă

La o competiţie de profil, ouăle sunt jurizate în funcţie de culoare, dimensiuni şi greutate 

După aceste evenimente neplăcute, sinăianca a reuşit să cucerească întreaga Europă cu ouăle Marans produse de găinile din această rasă într-o curte din Sinaia. În anul 2012 a participat la Salonul Agricol de la Paris, unde Penelopa Calciu a câştigat locul I la categoria străini, iar un an mai târziu a fost distinsă cu ”Panerul de Bronz”, devansând fermieri din 36 de ţări.

Imagine indisponibilă

Găini din rasa Marans, crescute în ferma Penelopei Calciu de la Sinaia FOTO Penelopa Calciu

”La aceste Saloane Agricole, care au loc an de an la Paris, eu concurez cu ouăle Marans. Se urmăreşte coloritul cojii de ou, dimensiunea oului, densitatea şi alte criterii. În 2013 am fost depăşită doar de preşedintele Clubului Marans din Franţa şi de un fermier din Belgia”, explică românca.

Rasa pură de găini Marans se trage din Nordul Franţei, din localitatea cu acelaşi nume. Dacă în Franţa este o adevărată industrie a păsărilor de rasă, fiind înfiinţat chiar şi un club unde membri de onoare sunt fermierii care cresc găinile Marans, în România puţine sunt fermele care s-au specializat în această specie de păsări.

Imagine indisponibilă

Penelopa Calciu spune că ouăle Marans se disting de restul prin coloritul specific. Gospodinele din România au început să caute astfel de ouă mai ales în preajma Sărbătorilor Pascale tocmai pentru că nu mai au nevoie să fie vopsite. Un ouă se vinde cu 3 lei bucata, iar o găină poate ajunge până la 200 de euro.

”Aceste găini dau ouă cu coaja maro, în funcţie de varietate. Cele negre au oul cel mai închis la culoare, aproape ca ciocolata, şi până la roşu şi alb. Se spune că ouăle sunt cu mai puţin colesterol, iar carnea este mai bogată în proteine. Găina poate ajunge până la 3 kg şi cocoşul - la 4 kilograme”, explică fermierul din Sinaia. 

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite