Femeia care şi-a omorât fiul cu mai multe lovituri de ciocan, condamnată definitiv la ani grei de închisoare
0Lucia Groza (64 de ani), femeia din Ploieşti care în toamna anului trecut şi-a omorât băiatul în vârstă de 41 de ani cu mai multe lovituri de ciocan, a fost condamnată definitiv la 12 ani de închisoare.
Sentinţa, dată în luna aprilie de Tribunalul Prahova, a rămas definitivă după ce Lucia Groza şi-a retras apelul în data de 30 mai, declarat la Curtea de Apel Ploieşti.
Autoarea crimei a fost arestată preventiv în octombrie 2016 atunci când a sunat la numărul unic de urgenţă 112 şi a anunţat că şi-a ucis băiatul şi i-a îngropat cadavrul în spatele casei situată pe strada Rovine din Ploieşti.
Femeia a mărturisit că a săvârşit fapta în urma unui scandal pe fondul consumului de alcool. A aşteptat ca victima să adoarmă, iar în timpul nopţii şi-a făcut curaj cu o sticlă de Metaxa, apoi a luat un ciocan cu care l-a lovit de zeci de ori pe fiul său. A rămas în casă cu cadavrul timp de mai multe zile până ce a reuşit să sape o groapă în spatele casei unde a ascuns ulterior urmele faptei sale.
Prietenilor şi vecinilor le-a mărturisit că băiatul său plecase în Italia, unde îşi găsise un loc de muncă. A crezut că va scăpa fără să fie pedepsită, însă, din cauza remuşcărilor femeia a declarat că nu a mai putut avea linişte, aşa că a decis să recunoască tot.
Din ziua arestării şi până în prezent, Lucia Groza a fost încarcerată în arestul din cadrul Penitenciarului de mare siguranţă din Mărgineni. Cel mai probabil, femeia îşi va ispăşi pedeapăsa în Prahova, la Penitenciarul de Femei de la Târgşor.