Elevi găsiţi cu păduchi la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul“ din Ploieşti. 170 de cazuri în Prahova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Mihai Viteazul“ este unul dintre cele mai renumite colegii din Ploieşti
„Mihai Viteazul“ este unul dintre cele mai renumite colegii din Ploieşti

171 de elevi au fost găsiţi de medici cu pediculoză la triajul epidemiologic din luna ianuarie, o cifră în creştere mai ales la nivel urban, în Prahova

59 de elevi din mediul rural (faţă de 40 în 2012) şi 112 din oraşele din judeţ (faţă de 50 anul trecut) au fost depistaţi în ianuarie cu păduchi, potrivit cifrelor centralizate de Direcţia de Sănătate Publică Prahova.

Recent, acestora li s-au alăturat şi 15-20 de elevi de la unul dintre cele mai de prestigiu colegii din Ploieşti, „Mihai Viteazul“. „La un control de rutină, personalul medical al şcolii a constatat mai multe cazuri de pediculoză, am înţeles că sunt mai multe cazuri în tot oraşul. Probabil copiii le iau de la olimpiadele şcolare locale, în desfăşurare, de la coafor, de la întâlnirile pe care le au. Am luat măsurile care se impuneau, am făcut o dezinsecţie în weekend, am trimis acasă copiii pentru a urma tratamentul prescris de medici. Majoritatea sunt copii de gimnaziu şi în special fete, probabil din cauza părului lung au luat mai uşor. În aproximativ o săptămână, sperăm ca problema să se rezolve“, a spus Gabriel Ţaga, directorul colegiului.

„Nu aş vrea să dau vina pentru această situaţie doar pe condiţiile precare de igienă, pentru că pediculoza este uşor de transmis. Elevii au contact fizic direct, iar de multe ori fac şi schimb de haine, astfel că se poate transmite rapid de la un copil la altul“, ne-a spus Alexandru Băloi, directorul DSP Prahova.

În astfel de cazuri, elevii trebuie izolaţi timp de 7 zile, pentru deparazitare cu soluţii speciale, după care se face un nou triaj epidemiologic. Dacă este cazul, se impune o nouă perioadă de carantină, a mai precizat Alexandru Băloi.

Peste 62.000 de elevi au fost examinaţi în luna ianuarie pentru pediculoză, la întoarcerea din vacanţă.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite