Cosmin Contra despre meciul Petrolul - Ceahlăul: „Avem o datorie morală”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu două succese, ambele obţinute în deplasare, şi cu tot atâtea remize, înregistrate pe teren propriu, în acest start de campionat, Petrolul speră să bifeze, sâmbătă seară, prima victorie de pe „Ilie Oană” din actuala ediţie a Ligii I.

“Lupii” vor întâlni un adversar, Ceahlăul Piatra Neamţ, ce s-a comportat foarte bine în debutul sezonului, moldovenii aflându-se, în clasament, imediat în spatele ploieştenilor, cu şapte puncte adunate până acum.

“Întâlnim o echipă care s-a schimbat radical faţă de anul trecut. A crescut de la meci la meci în aceste prime patru etape, a pus în dificultate Steaua, chiar pe terenul acesteia, apoi a bătut-o pe Pandurii. Ceahlăul este o formaţie bine aşezată în teren, o echipă agresivă şi care, prin aducerea a 2-3 jucători cu experienţă, precum Jula sau Cânu, a crescut mult în valoare. Dar, evoluăm acasă, în faţa suporterilor noştri, avem cel de-al 12-lea jucător alături de noi, şi avem o datorie morală, pentru că în ultimele partide de pe teren propriu am terminat doar la egalitate. Cele trei puncte sunt foarte importante”, a declarat Cosmin Contra.

Ţin foarte mult să încercăm să nu mai luăm gol acasă şi să nu mai ratăm atât de mult. Avem o problemă de concentrare şi încerc ca, la fiecare antrenament, să-i responsabilizez mai mult pe băieţi. Sper ca ei să înţeleagă că dacă vom rezolva această problemă, dacă vom fi concentraţi atât în defensivă, cât şi la finalizare, atunci vom fi o echipă care va pierde foarte greu puncte”, a adăugat tehnicianul ploieştenilor.

În ceea ce priveşte lotul de jucători cu care Cosmin Contra va aborda duelul de mâine, antrenorul petroliştilor nu va putea conta, cu siguranţă, pe Vlad Morar, cel care a suferit o nouă accidentare. “Morar are o recidivă, iar marţi va merge să facă o investigaţie foarte amănunţită, pentru că trebuie să vedem care este originea acestor probleme pe care le acuză”, a spus Cosmin Contra, cel care a vorbit şi despre tunisianul Hamza Younes.

Am căutat să-i ridicăm moralul şi sper să nu fie foarte afectat de toată această poveste, pentru că nu e uşor să treci prin ceea ce a trecut el. Sper ca până la ora jocului să-şi dea seama că problemele din viaţa personală sunt una, iar pe plan profesional el trebuie să fie 100% aici”, a adăugat tehnicianul “galben-albaştrilor”.

Altfel, Alexandru Benga este refăcut şi va face parte din lot, în vreme ce congolezul Ferebory Dore, cel care a participat în această săptămână la o acţiune a echipei sale naţionale, a plecat direct la Varşovia, pentru a obţine viza necesară intrării în Marea Britanie. “Dacă nu-l trimiteam la Varşovia, nu-l aveam pentru meciul de joi. Şi dacă îşi va rezolva situaţia azi, şi va ajunge la Ploieşti până mâine seară, probabil că, ţinând cont de starea sa de oboseală, îl vom menaja  pentru  partida cu Ceahlăul”.

Întâlnirea dintre FC Petrolul Ploieşti şi Ceahlăul Piatra Neamţ se va disputa sâmbătă, de la ora 19.30, pe stadionul “Ilie Oană”.

fcpetrolul.ro

Mai puteţi citi

Cinci trasee, deviate sâmbătă seară de meciul dintre Petrolul şi Ceahlăul

Suporterii Petrolului se pot deplasa la Swansea în acelaşi avion cu jucătorii şi antrenorii

Ploieşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite