Bursa cadourilor de Sărbători pentru profesori. Cu câţi bani cotizează părinţii şi cât de legal este

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Procurorii nu pot dovedi că banii sau cadourile primite de profesor de Crăciun reprezintă mită
Procurorii nu pot dovedi că banii sau cadourile primite de profesor de Crăciun reprezintă mită

Profesorii care primesc la sfârşit de ani cadouri, în bani sau obiecte, de la părinţii elevilor nu pot fi acuzaţi de luare de mită. Codul Penal, în forma actuală, nu incriminează astfel de practici, cu menţiunea că profesorul nu trebuie să condiţioneze acordarea unei note mai bune în schimbul unui cadou.

În luna decembrie a devenit deja o tradiţie în şcolile româneşti ca părinţii să strângă bani pentru cadoul educatoarei, învăţătoarei sau a dirigintei. Sumele variază de la o clasă la alta, se porneşte de la 20 de lei de copil şi se ajunge până la două-trei sute de lei de persoană, astfel că suma strânsă poate ajunge chiar şi la o mie de euro, în cazul în care cotizează toţi părinţii.

Uneori părinţii nu se mai obosesc să cumpere un cadou anume, ci oferă banii în plic profesorului după serbarea de Crăciun. Deşi ar putea fi interpretat drept dare respectiv luare de mită, gestul poate fi apreciat drept infracţiune “numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri”, conform articolului 289 Cod Penal.

Cu alte cuvinte, procurorul trebuie să dovedească faptul că profesorul a primit bani de la părinţi pentru a avea un comportament anume faţă de elevii săi sau a condiţionat acordarea unor calificative în schimbul unui cadou, a explicat Florentina Ilioiu, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Nici Inspectoratele Şcolare Judeţene nu au un regulament cu privire obiceiul profesorilor de a primi cadouri din partea părinţilor.

“Dacă părinţii se organizează şi strâng bani pentru un cadou pe care îl oferă profesorului la final de an, nu este nimic rău în asta. Este la fel ca la fondul clasei. Nu este interzis ca părinţii să strângă bani, atâta timp cât conducerea unităţii de învăţământ nu se implică. Într-adevăr exsită situaţii în care părinţii se tem că, dacă nu pun şi ei bani, ar putea fi luaţi la ochi pentru faptul că nu au contribuit şi ei. Asta nu ar trebui să se întâmple. Este strict benevolă contribuţia”, a declarat Horia Toma, inspector şcolar adjunct al Inspectoratului Judeţean Prahova.

În ultimii doi ani, cinci profesori din Prahova, trei de la Universitatea Petrol-Gaze Ploieşti şi doi de la Liceul Toma Socolescu din Ploieşti au fost trimişi în judecată pentru luare de mită. Aceştia au fost reclamaţi de studenţi şi elevi pentru că au solicitat bani în schimbul unor note de trecere.

O altă profesoară de la o şcoală generală din Băicoi a fost anchetată de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova. Aceasta a fost reclamată de unii părinţi că a primit cadouri (o pereche de cercei din aur) de la elevii săi. Profesoara din Băicoi a fost scoasă de sub urmărire penală pentru că procurorii nu au putut să dovedească faptul că bijuteriile au fost date cu titlu de mită. Cadoul a fost înmânat de către elevi în Ajun de Crăciun, când au mers cu colindul la domiciliul cadrului didactic.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite