Atelierele de gastronomie pentru copii. Cum ajung cei mici mâncăcioşi şi sănătoşi în timp record

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copii cu vârste de peste 3 ani învaţă să-şi prepare singuri, sub îndrumarea Gabrielei, feluri simple de mâncare FOTOGRAFII Dana Mihai
Copii cu vârste de peste 3 ani învaţă să-şi prepare singuri, sub îndrumarea Gabrielei, feluri simple de mâncare FOTOGRAFII Dana Mihai

Nutriţionistul Gabriela Petre îi învaţă pe copiii din Ploieşti să facă alegeri sănătoase în alimentaţie în cadrul unor ateliere gastronomice unde cei mici mănâncă legume, fructe şi prăjituri cu mai puţin zahăr, şi, în plus, prepară câteva feluri de mâncare. Nu în ultimul rând, copiii se întorc acasă mai puţin mofturoşi

Orice părinte se confruntă cel puţin o dată cu o problemă de alimentaţie a copiilor, fie că este vorba despre faptul că cel mic refuză să mănânce legume şi fructe, că exclude din start anumite tipuri de mâncare sau că cere foarte multe dulciuri. La toate acestea s-a gândit şi Gabriela Petre (32 de ani), un nutriţionist din Ploieşti care a avut ideea de a iniţia ateliere de gastronomie pentru copii, dedicate rezolvării acestor probleme. „În copilărie descoperim gusturile, preferinţele şi punem baza alimentaţiei de mai târziu. De aceea este foarte important să-i învăţăm pe copii foarte devreme să facă alegeri sănătoase“, spune Gabriela Petre.

A fost impulsionată să intre pe acest drum de fetiţa sa, acum în vârstă de 7 ani. „Când am devenit mămică am fost nevoită să mă documentez cât mai mult despre alimentaţia copiilor şi să gătesc cât mai mult. Eram oricum pasionată de bucătărie pentru că întreaga copilărie am stat pe lângă bunica, însă totul a devenit extrem de serios după naşterea fetiţei“, povesteşte nutriţionista.

Gabriela a abandonat profesia de până atunci, cea de economist, şi-a realizat un blog culinar, „Culoare şi Savoare“, cu reţete şi sfaturi despre alimentaţie, şi s-a specializat ca tehnician nutriţionist şi trainer de nutriţie, inclusiv prin cursuri ale unor universităţi din străinătate.

Din pasiunea de a găti şi dragostea de a lucra cu cei mici s-au născut şi ateliere de gastronomie pentru copii. Organizate independent, într-un centru dedicat copiilor din Ploieşti, sau în cadrul unor programe after-school, atelierele şi workshop-urile adună de două ori pe săptămână copii din oraş cu diverse probleme de alimentaţie sau pasionaţi de joaca de-a bucătăreala. 

Cum să iubeşti roşiile şi ceapa

Copii de peste 3ani sunt aduşi de părinţi la atelierele de gastronomie pentru că nu mănâncă legume, fructe, sunt mofturoşi şi vor foarte multe dulciuri. După câteva ore cu Gabriela, progresele lor sunt remarcabile: nu mai cer în magazin prăjituri, pentru că au învăţat la atelier o reţetă de biscuiţi cu foarte puţin zahăr, încep să iubească roşiile, ceapa şi pătrunjelul, devin mai sociabili, îşi antrenează degeţelele în mânuirea tacâmurilor şi le creşte stima de sine pentru că învaţă deprinderi practice, cum ar fi să-şi prepare singuri un fel de mâncare. 

ateliere gastronomie copii foto dana mihai

Copiii învaţă să iubească legumele, fructele şi prăjiturile cu mai puţin zahăr

„La început, unii dintre ei sunt timizi, însă după câteva lecţii se împrietenesc şi descoperă plăcerea de a petrece timpul împreună cu copii de vârsta lor. De asemenea, văzând că alţii mănâncă legume, încearcă şi ei, descoperind că nu au deloc un gust rău. Mai mult, încep să mănânce şi acasă feluri de mâncare pe care înainte le refuzau. Nu mai cer nici dulciuri în magazin pentru că au învăţat la atelier că zahărul nu este sănătos, iar cu un minim efort, pot prepara acasă, împreună cu părinţii, biscuiţi sau o prăjitură delicioasă şi sănătoasă“, explică Gabriela.

În timpul jocului de-a bucătăria, nutriţionistul le spune informaţii despre alimentaţie, despre efectele consumului în exces al pâinii albe, al zahărului, importanţa pacheţelului sănătos pe care îl mănâncă la şcoală sau la grădiniţă şi despre modul de combinare a alimentelor. Cei mici asimilează aproape involuntar toate aceste principii şi le aplică atât la ateliere, preparând efectiv ceea ce învaţă, cât şi în viaţa de zi cu zi. De asemenea, deprind tehnici concrete: să coacă, să pregătească pâine de casă, să gătească câteva feluri simple de mâncare şi câteva prăjituri, cum se structurează o reţetă, cum se face corect amestecul ingredientelor.

Bucătăria, loc de conectare între copii şi părinţi

Nu în ultimul rând, atelirele de gastronomie sunt şi o modalitate de conectare a copiilor cu părinţii. Cei foarte mici sunt însoţiţi de mama sau de tata la atelier, iar faptul că cei mici îi ştiu acolo, cerându-le uneori ajutorul, înseamnă foarte mult pentru ei. 

ateliere gastronomie copii foto dana mihai

Deşi au vârste foarte mici, copiii ştiu să-şi prepare singuri bruschete şi multe alte feluri simple şi sănătoase

„Când, la finalul orei, le prezintă părinţilor ce au gătit, bruschete sau biscuiţi, copiii se simt foarte mândri. Iar acasă îi provoacă pe părinţi să prepare din nou ce au gătit la atelier, mai ales că primesc şi reţeta detaliată, în plic, la finalul atelierului. Este foarte important să stăm cu cei mici în bucătărie, să îi lăsăm să se bage prin toate oalele, prin făină, să se murdărească. Este un timp special petrecut de copil cu părinţii şi o modalitate excelentă de conectare“, spune Gabriela. În cazul copiilor mai mari, de peste 9 ani, nutriţionistul le recomandă, dimpotrivă, să vină singuri la ateliere pentru a-şi dezvolta independenţa. 

ateliere gastronomie copii foto dana mihai

Cei mici sunt foarte mândri de ceea ce reuşesc să prepare singuri. Uneori, la ateliere li se alătură şi părinţii

Cum arată farfuria ideală

Prin consultanţă individuală sau workshop-uri, nutriţionista Gabriela Petre îi învaţă şi pe părinţi cum să răspundă provocărilor lumii moderne: cum să-şi facă inteligent cumpărăturile, cum să-şi gestioneze timpul pentru a găti acasă, cum să mănânce sănătos.

„Suntem mereu pe fugă, nu mai facem mişcare, mâncăm porţii prea mari, astfel că obezitatea este o ameninţare concretă. Sfatul meu este ca fiecare să-şi creeze propriul stil alimentar, bazat pe preferinţele organismului. Ca principiu, trebuie să avem trei mese pe zi şi două gustări, în care micul-dejun să fie cea mai consistentă masă, iar cea de seară – frugală. Să mâncăm pâine în special dimineaţa şi pe cât posibil neagră, iar gustările dintre mese să fie un fruct, dimineaţa, şi un iaurt, după-amiaza“, spune Gabriela.

Nutriţionistul ne sfătuieşte să mergem la cumpărături întotdeauna mâncaţi, să avem o listă detaliată cu ce ne propunem să gătim săptămâna viitoare, un „meal plan“, să fim atenţi la etichete – mai puţine ingrediente înseamnă mâncare mai sănătoasă –, să ajungem mai des în pieţe. Şi, pentru a găsi timpul să preparăm hrana acasă, să gătim în weekend şi la jumătatea săptămânii, iar micul-dejun încă de seara.

De asemenea, Gabriela Petre spune că farfuria ideală este formată jumătate din legume, iar cealaltă jumătate trebuie împărţită între proteine(carne) şi cereale, adică paste. „Natura ne-a lăsat un instrument special pentru a ne doza hrana: palma noastră. Porţia de carne de pui sau peşte trebuie să fie în funcţie de mărimea palmei, iar pentru porc şi vită – cât podul palmei. Nu în ultimul rând, ar trebui să acordăm o importanţă specială mesei, să fie într-un ambient cald şi liniştit, iar la ea să participe toţi membrii familiei, inclusiv cei foarte mici“, mai spune Gabriela.

Vă mai recomandăm

Planul ideal pentru cumpărături. Cum să punem în coş doar mâncare sănătoasă şi nimic în plus faţă de lista de acasă

Viaţa cu un copil care are un cromozom în plus. „Mi-ar plăcea ca oamenii să nu se mai uite la noi ca la extratereştri“

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite