Ţărăncuţele cu picioare dezgolite care au făcut senzaţie acum un secol. Cine este Alexandru Bellu, pionierul fotografiei româneşti care le-a imortalizat

Ţărăncuţele cu picioare dezgolite care au făcut senzaţie acum un secol. Cine este Alexandru Bellu, pionierul fotografiei româneşti care le-a imortalizat

Fotografiile realizate de Alexandru Bellu au fost repoduse într-un album de artă, la Paris, în 1919

Baronul Alexandru Bellu, descendent al familiei care a donat terenul pentru cimitirul Bellu din Bucureşti, a fost un pionier al artei fotografice româneşti. Frumoasele sale chipuri de ţărani, majoritatea din zona Urlaţiului, au fost reproduse în albumul „La Roumanie en images“, apărut la Paris, în 1919. Prieten cu Grigorescu, Alexandru Bellu a imortalizat şi celebrele care cu boi.

Pierdută printre viile de la Urlaţi, una dintre cele mai frumoase reşedinte boiereşti din Prahova, conacul Bellu, a fost locul de respiro artistic al baronului Alexandru Bellu (1850-1921).

Şi acum, splendida clădire restaurată recent păstrează spiritul, dar şi viziunea despre frumos a lui Alexandru Bellu, boierul care a lăsat Europa pentru tihna şi frumuseţea vieţii rurale din Urlaţi.

Alexandru Bellu (Bellio) îşi trage originile din Macedonia. Strămoşii săi au venit în Valahia la 1780, dovedindu-se oameni cu ştiinţă de carte şi buni afacerişti. S-au înrudit cu marii domnitori, de la Ghica la Cantacuzino, iar unul dintre descendenţii familiei, Barbu Bellu, bunicul lui Alexandru Bellu şi ministru al Justiţiei şi al Culturii, a rămas în istorie după ce a donat primăriei Capitalei un teren, în 1853, pe care se va construi celebrul cimitir din Bucureşti.

Bogat şi influent, Alexandru Bellu se stabileşte în Prahova, la Urlaţi

Alexandru Bellu era fiul lui Ştefan Bellu şi al Elisei Ştirbei, fiica domnitorului Barbu Ştirbei. Cu o astfel de istorie, drumul în viaţă al lui Alexandru Bellu părea predestinat. A urmat cursuri de drept la Paris şi în Elveţia, a devenit avocat, a cumpărat proprietăţi în Europa – avea case la Nisa, Veneţia, Basel şi Paris şi a fost înnobilat cu titlul de baron la Viena.

Dar, cu toate că ar fi putut urma o carieră fără griji, Alexandru Bellu ia o decizie surprinzătoare. Se retrage frecvent la conacul familiei de la Urlaţi, alături de soţia sa, Alexandrina, şi de cei şapte copii, pentru a se dedica unei mari pasiuni, fotografia.

În timpul studiilor de la Paris îi cunoscuse pe pictorul impresionist englez Alfred Sisley şi pe Claude Monet, întâlniri care îi deschid pasiunea şi gusturile pentru artă. Probabil că înclinaţia pentru artă era şi o trăsătură de familie, unchiul său, medicul Ştefan de Bello, fiind întemeietorul Muzeului Marmotant de la Paris, cu o colecţie impresionată de tablouri.

Fiind extrem de bogat, Alexandru Bellu a colecţionat tablouri şi mobilier, timbre, obiecte de cult şi costume tradiţionale, cărţi şi monede. Influent, în cercul său de cunoştinţe se numărau Nicolae Grigorescu, de care l-a legat o strânsă prietenie, Theodor Amann, Sever Burada, dar şi Regina Maria a României. La Urlaţi au poposit deseori regina cu principesa Ileana, dar şi George Enescu.

Pasionat de modul de viaţă al ţăranilor şi în ciuda dotărilor moderne ale conacului – avea, la 1900, iluminat electric, telefon Ericsson, existent şi astăzi, atelier foto şi cinematograf – Alexandru Bellu împrumută în decoraţia casei sale din Urlaţi elemente de arhitectură populare,  zidăria albă şi plafoane din bârne de stejar, dar şi scoarţe şi haine tradiţionale.

Imagini pline de poezie a vieţii ţăranilor

Pasiunea care l-a consacrat însă pe boierul de la Urlaţi a fost, însă, arta fotografică. Baronul ieşea frecvent pe dealurile şi câmpurile din jurul Urlaţiului, străbătea satele şi imprima pe plăcile fotografice numeroase chipuri de ţărani. A lăsat posterităţii portrete de femei frumoase din popor, la muncă, torcând lâna, alăptând copii sau luând apă de la izvor, bătrâni cu ochi înţelepţi şi bărbaţi tineri, la munca câmpului sau cântând la fluier.

Frecvent, în fotografiile sale apar şi care cu boi, instantanee folosite şi de Nicolae Grigorescu pentru picturile care l-au consacrat în arta românească.

Pionier al fotografiei româneşti

Imaginile pline de poezie lăsate posterităţii de Alexandru Bellu l-au consacrat ca un pionier al artei fotografice româneşti, recunoscut internaţional. Bellu a fost considerat un continuator al lui Carol Popp de Szathmari (ale cărui litografii sunt la loc de cinste în conacul de la Urlaţi), primul fotograf de artă şi documentarist din Regatul Român şi unul dintre primii zece fotografi din Europa.

Fotografiile baronului Bellu, cu ţărani români, au fost reproduse în albumul „La Roumanie en images“, apărut la Paris, în 1919, iar acesta a autorizat şi tipărirea de cărţi poştale după fotografiile sale (făcute publice pe internet de pasionaţi, pe pagini dedicate). Imaginile sunt dovezi ale modului de viaţă din trecut, de la portul oamenilor până la tradiţii şi viaţa de zi cu zi din popor.

Ţiganca Didina, una dintre muzele baronului Bellu

Fotografiile sale au avut şi o aplicaţie contemporană practică. După ele s-a realizat reconstrucţia şi reabilitarea conacului de la Urlaţi, chiar dacă ceea ce s-a păstrat din clădire, acum muzeu, este doar o parte dintr-un complex de clădiri care a înfruntat cele două războaie mondiale şi mai ales teribilele cutremure din 1940, 1977, 1984 şi 1990.

Toate colecţiile din conac au fost donate de Alexandru Bellu în 1921, anul morţii sale, Academiei Române, iar în 1926, soţia sa donează întreg complexul aceleiaşi instituţii. Familia a dorit să lase românilor tot ce au acumulat, o moştenire deopotrivă materială şi spirituală pentru poporul în rândul căruia au trăit.

Destin zbuciumat pentru urmaşi şi conacul din Urlaţi

Chiar şi destinul familiei Bellu din Urlaţi s-a împletit cu cel al poporului. Băieţii familiei au iubit femei frumoase din satele din jur, iar în zona Urlaţiului sunt numeroase poveşti despre copiii din flori cu origini boiereşti. Doar George, unul dintre cei şapte copii ai lui Alexandru Bellu s-a căsătorit cu o franţuzoaică, Odette, şi a locuit la conac, într-o cămăruţă, până în 1972. Soţia sa s-a sinucis, însă, la 90 de ani, într-o cruntă depresie, după ce toată viaţa a dorit să se reîntoarcă la Paris. George Bellu este considerat au autentic continuator al tatălui său, a ajutat ţăranii din Urlaţi, le-a dat pământuri şi a îngrijit refugiaţi în timpul celui De-al Doilea Război Mondial.

În 1953 complexul Bellu a intrat în patrimoniul muzeal, din 1954 a funcţionat ca muzeu regional, până când a intrat în componenţa Complexului Muzeal Prahova, iar din 1990 este în componenţa Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova. În 2014, după 8 ani de procese, Academia Română a câştigat de la Consiliul Judeţean Prahova restituirea în natură a conacului Bellu din Urlaţi, în baza legii privind regimul juridic al imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Consiliul Judeţean Prahova a deschis acţiune civilă pentru a recupera banii investiţi în renovarea Conacului Bellu, ultima finalizată în 2010.

La interior, conacul este fascinant şi în prezent. Construit în stil arhitectonic vechi românesc, acesta adăposteşte ceremică şi covoare româneşti din secolul al XIX-lea, cărţi rare în ediţii de lux, artă orientală şi extrem-orientală (există un salon turcesc şi unul japonez), mobilierul original folosit de familie, cu piese funcţionale, picturi ale lui Amann şi Grigorescu.

Vă mai recomandăm

Cum a fost sărbătorit primul Revelion din Ploieşti. Cofetarii au trudit zece ore pentru petrecerea de „bulion“ dintre anii 1903-1904

Cum tratau românii bolile venerice acum 200 de ani. Praful unei insecte-parazit era presărat în locurile dureroase

citeste totul despre: