Triskaidekafobia, teama iraţională care subjugă milioane de oameni. De unde vine frica bolnăvicioasă de numărul 13

Triskaidekafobia, teama iraţională care subjugă milioane de oameni. De unde vine frica bolnăvicioasă de numărul 13

Anumite studii au arătat faptul că în zilele de 13, statistic vorbind, au loc chiar mai puţine evenimente negative decât în celelalte date din calendar Foto Cristina Stancu

Termenul de triskaidekafobie provine din limba greacă, iar în traducere liberă înseamnă frica de numărul 13. Originea fobiei legată de zilele marcate în calendar cu 13 şi de orice alte lucruri care au legătură cu acest număr nu este cunoscută, însă această teamă nesănătoasă este încadrată, într-o accepţiune generală, în categoria superstiţiilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

“Superstiţiile, din punctul meu de vedere, reprezintă unele dintre cele mai fascinante aspecte ale comportamentului uman. Pentru a înţelege sensul acestor comportamente, putem începe prin a expune o definiţie a lor, în linii mari, definiţie care ajută inclusiv la înţelegerea supertiţiilor legate de numărul 13.

Un comportament superstiţios poate include angajarea în anumite ritualuri pentru a se putea obţine un rezultat specific. Ritualul este o acţiune care se repetă pe fondul valorii sale simbolice. Astfel, principiul de bază din spatele superstiţiei este acela că, dacă o anumită acţiune pare să ducă la un rezultat dorit, atunci ritualul se repetă”, explică, pentru Adevărul, Erna Constantin, psihoterapeut, psihologie integrativă. 
 
Teama bolnăvicioasă de aceast număr merge atât de departe încât, în anumite imobile, numerotarea etajelor sare peste 13. Sunt cazuri în care şi la numerotarea străzilor se evită cifra considerată aducătoare de ghinion, iar unele companii aeriene sar şi ele peste 13 când vine vorba de numerotarea scaunelor din aeronavă, motivul fiind legat de aceeaşi superstiţie, dar nu a oficialilor respectivelor companii, ci a clienţilor care de multe ori refuză biletul ce indică respectiva poziţie.
 
“Credinţele legate de superstiţii, în anumite cazuri, se pot amplifica atât de mult, încât anumite persoane înregistrează atacuri de panică gândindu-se că urmează ziua de 13, pe care ele o asociază cu evenimente neplăcute. În ziua de 13 vor căuta, conştient sau nu, toate acele caracteristici care să le confirme faptul că numărul 13 aduce după sine ghinion, caracteristici care în alte circumstanţe ar fi fost ignorate”, explică psihoterapeutul.
 
Liderul nazist Adolf Hitler,ca şi liderul politic şi militar francez Napoleon Bonaparte, ca şi fostul preşedinte american Herbert Hoover  şi compozitorul austriac Arnold Schoenberg fac parte din rândul personalităţilor cunoscute ca având temeri legate de aceast număr. Se pare însă că intră la categoria excepţii, pentru că psihologii leagă această frică anormală de numărul 13, ca orice superstiţie, de altfel, de un anumit nivel de educaţie şi cultură.
 
“Chiar dacă se încearcă clasificarea superstiţiilor sau a persoanelor care cred în ele, majoritatea acestor comportamente au la bază factori ce ţin de nevoile individuale, mediu şi cultură. Am observat o corelaţie între superstiţie şi nivelul de educaţie. Cu cât există mai multe informaţii şi educaţie, cu atât puterea superstiţiilor, la nivel mintal, scade. Numărul 13 (ca şi celelalte superstiţii) are fix semnificaţiile pe care le întărim şi le susţinem”, mai spune specialistul. 
 
Gândurile pot controla evenimentele
 
Interesant este că anumite observări au arătat faptul că în zilele de 13, statistic vorbind, au loc chiar mai puţine evenimente negative decât în celelalte date din calendar, tocmai datorită faptului că oamenii sunt mai prudenţi atunci când vine vorba de orice poartă superstiţiosul număr. 
 
“Cele mai multe comportamente superstiţioase se consolidează pe fondul unui proces simplu cauză-efect. Pe de altă parte, dincolo de superstiţie stă nevoia de control. Vorbim, deci, despre acel sentiment conform căruia gândurile pot controla evenimentele. Aşa se traduce nevoia de siguranţă.
 
Gradul în care persoana crede că poate controla evenimentele care o afectează depinde de locul controlului. Putem vorbi despre locus al controlului intern, iar persoanele caracterizate astfel cred că evenimentele rezultă ca urmare a propriilor comportamente şi acţiuni. Pe de altă parte, sunt persoane cu locus al controlului extern care cred că alţii, soarta, întâmplarea sau numărul 13, de exemplu, determină, în principal, diversele evenimente”, mai spune psihoterapeutul. 
 
Triskaidekafobia e vindecabilă
 
Cartea de Tarot cu numărul XIII ilustrează moartea, iar zeul înşelăciunilor din mitologia scandinavă, numit Loki, ocupă poziţia 13 în panteonul entităţilor din care face parte.Întâmplător sau nu, ori poate tocmai din aceeaşi superstiţie, cea de-a 13 lege din  „Codul lui Hammurabi” nu există. Iată doar câteva exemple la care, dacă privim în urmă, ne-am putea alimenta gândul că este ceva în neregulă legat de aceast număr.  Vestea bună este că putem, la fel de bine, să evităm această abordare.
 
“Ideile sau credinţele legate de superstiţii pot fi schimbate dacă aduc dezavantaje în ceea ce priveşte nevoile şi aşteptările persoanei respective. Persoanele cu locus intern al controlului au şanse mai mari de a nu se lăsa influenţate de superstiţii, întrucât îşi controlează mai bine comportamentul. Aceste persoane se axează pe propriile eforturi şi caută mai activ informaţii şi cunoştinţe despre situaţie”, mai spune Erna Constantin. 
 
citeste totul despre: