Sfârşit tragic pentru un tânăr de doar 19 ani din Argeş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Băiatul a fost găsit  înecat, în Barajul de acumulare Piteşti, la marginea oraşului. Trupul fără suflare a fost zărit plutind pe luciul apei. Descoperirea macabră a fost făcută de angajaţii barajului, care au sunat imediat la 112. Anchetatorii cred că trupul zăcea în apă de cel puţin câteva zile. La începutul săptămânii plecase de acasă să se angajeze, iar de atunci părinţii nu au mai ştiut nimic de el.

Ionuţ ar fi trebuit să termine anul acesta liceul şi să dea bacalaureatul. Nu s-a mai dus la şcoală însă şi-a început să-şi câştige existenţa muncind cu ziua prin sat. Părinţii săi divorţaseră şi el locuia doar cu tatăl şi bunicii. Acum câteva zile a plecat să se angajeze, dar nu s-a mai întors. Astăzi trupul lui fără suflare a fost zărit pluind pe barajul de acumulare. Pompierii au ajuns pe baraj cu o barcă pneumatică. Trupul a fost adus la mal cu ajutorul unor căngi. Un echipaj SMURD a fost chemat la faţa locului. Din păcate medicii nu au mai putut face nimic pentru tânărul care se presupune că zăcea în apă de câteva zile.

Poliţiştii au avut apoi sarcina să anunţe familia tânărului de tragedie. Tatăl baiatului nu întelege ce s-a întamplat pentru că-l ştia pe Ionuţ destul de linistit. Totuşi, tatăl spune că fiul său avea o patim, să joace la păcănele, dar asta nu crede că l-ar fi afectat atât de mult, chiar dacă puţinii bani pe care-i câştiga îi pierdea la aparate.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite