Prinţul din Trivale a fost omagiat de ziua lui. Dobrin ar fi împlinit astăzi 69 de ani
0Nicolae Dobrin,considerat de sportul românesc maestrul neegalat al fentelor cu balonul rotund, s-a născut lape 26 august 1947, la Piteşti. Cei care i-au urmărit evoluţia şi performanţele nu se sfiesc să spună că Dobrin avea un nivel de tehnicitate şi de inspiraţie chiar mai mare decât al lui PeleAstăzi, Prinţul din Trivale ar fi împlinit astăzi 69 de ani.
„Dobrin a rămas în istorie ca un fotbalist de primă mână în scena fotbalistică a ultimilor 50 de ani. Şi poate fi considerat, pe drept cuvânt, cel mai talentat fotbalist pe care l-am putut vedea în generaţiile de după '50. Éste fotbalistul care, dacă ar fi avut ceva mai multă şansă, ar fi putut să arate şi Europei, mai mult decât a arătat-o în câteva meciuri internaţionale în care a fost angrenată echipa noastră de fotbal, că într-adevăr a fost excepţional. După Campionatul Mondial din Mexic, mulţi au încercat să-l asemuiască lui Pele, pentru că erau, într-adevăr, fotbalişti comparabili din punct de vedere al talentului.
Părerea mea este însă că, de multe ori, Gicu Dobrin avea un nivel de tehnicitate şi de inspiraţie chiar mai mare decât al lui Pele. A fost întotdeauna un talent de marcă. Iar pentru ultima jumătatea de secol, fără să exagerăm, îl punem plasa în primii cinci fotbalişti ai lumii”, spune, Despre Nicolae Dobrin , Victor Jigman, primul om de afaceri din Romania care a înfiinţat o şcoală privată de fotbal, şcoală pe care i-a dedicat-o Prinţului din Trivale

Omagiat, de ziua lui, la Muzeului Sportului Argeşean -„Campionii”
Astăzi, când Dobrin ar fi împlinit astăzi 69 de ani, Instituţia Prefectului Judeţului Argeş în parteneriat cu Muzeul Judeţean Argeş a organizat în cadrul manifestărilor „Argeşeni valori naţionale” o evocarea personalităţii celui considerat a fi cel mai bun fotbalist român al tuturor timpurilor.
Evenimentul a avut loc la Muzeul Sportului Argeşean -„Campionii”. Amfitrion a fost fostul director al Teatrului „Alexandru Davila”, scriitorului Sevastian Tudor, autor al unui volum despre FC Argeş,
Comentatorul sportiv Ilie Dobre, printre cei prezenţi la omagierea lui Dobrin
Evenimentul s-a bucurat de o prezenţă numeroasă, printre cei veniţi să-l omagieze pe Nicolae Dobrin numărându-se foşti jucători din generaţiile de glorie ale echipei FC Arges, Gheorghita Geolgau, managerul Departamentului de Scouting al F.R.F. si comentatorul sportiv Ilie Dobre, precum şi copii de la Şcoala de Fotbal Nicolae Dobrin. Soţia fotbalistului, Gica Dobrin, le-a înmânat diplome de excelenţă.
Sute de flori au fost depuse, tot astăzi, la bustul fotbalistului aflat la stadionul ce-i poartă numele. Foto Muzeul Judeţean Argeş:


Nicolae Dobrin
Data naşterii: 26 august 1947, Piteşti
Data decesului: 26 octombrie 2007, Piteşti
Post: mijlocaş ofensiv
Cariera de jucător: FC Argeş Piteşti, CS Târgovişte, FC Botoşani
Divizia A: 409 meciuri / 111 goluri
Echipa naţională: 47 meciuri / 6 goluri
Palmares: două titluri (1972, 1979), a fost desemnat de trei ori cel mai bun fotbalist al României (1966, 1967, 1971)
Cariera de antrenor: FC Argeş Piteşti, FC Botoşani, Centrul Olimpic „Viitorul“, Şcoala de Fotbal „Nicolae Dobrin“. În Divizia A a antrenat doar la Piteşti, adunând 138 de meciuri pe bancă.




