UPDATE VIDEO Primăria din Bradu şi casa primarului Florin Frătică percheziţionate de poliţişti
0Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Argeş, sprijiniţi de poliţişti din cadrul I.P.J. Olt, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, efectuează 5 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Argeş, Ilfov şi Olt, iar printre locaţiile în care s-a descins se numără şi Primăria Bradu.
UPDATE.Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti au dispus măsura obligării de a nu părăsi ţara împotriva primarului comunei argeşene Bradu, Florin Frătică, cercetat pentru mai multe infracţiuni, printre care şi cea de mită electorală.
Măsura a fost dispusă după audieri care s-au prelungit până în noaptea de miercuri spre joi. Florin Frătică este singurul dintre cei audiaţi de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti împotriva căruia a fost luată o măsură preventivă
UPDATE Ora 16:30.Primarul Florin Frătică însoţit de către poliţişti a părăsit domiciliul şi a fost condus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti."Nu ştim încă ce acuzaţii sunt,însă au fost ridicate înscrisuri şi urmeaza să fie audiat de catre procurori",ne-a declarat avocatul Mircea Rafailescu la puţin timp după ce a ieşit de la vila în care locuieşte primarul şi care l-a însoţit pe toată durata percheziţiilor pe primarul Florin Frătică.
Acţiunea se desfăşoară în cadrul a două dosare penale, fiind vizate nouă persoane, suspectate de săvârşirea mai multor infracţiuni in legatura cu serviciul, respectiv abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual în legătură directă cu o faptă de corupţie, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, mită electorală, fals intelectual şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.O parte dintre poliţişti au ridicat de la percheziţii mai multe documente dar şi unităţi de calculatoare, persoanele vizate urmând să fie audiate de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti.