Prefectul de Argeş cere oficial schimbarea denumirii Pieţei Vasile Milea din Piteşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piaţa poartă numele fostului general implicat în represiunea din decembrie 1989 de 30 de ani FOTO: Denis Grigorescu
Piaţa poartă numele fostului general implicat în represiunea din decembrie 1989 de 30 de ani FOTO: Denis Grigorescu

Emanuel Soare, prefectul de Argeş, a înaintat o solicitare către Consiliul Local Piteşti pentru schimbarea denumirii Pieţei “Vasile Milea”, din centrul municipiului, în “Piaţa Revoluţiei 22 Decembrie 1989”, în memoria eroilor care au luptat pentru libertate şi democraţie.

„Denumirea actuală este una neadecvată, folosindu-se numele unui fost ministru al regimului comunist, implicat în represiunea sângeroasă din decembrie 1989.  Prin schimbarea denumirii în “Piaţa Revoluţiei 22 Decembrie 1989” se va transmite un mesaj puternic şi pentru generaţiile viitoare, care trebuie să cunoască evenimentele din urmă cu 31 de ani şi să nu repete greşelile trecutului, România fiind singura ţară din lagărul socialist unde răsturnarea regimului s-a făcut cu vărsare de sânge”, precizează prefectul Emanuel Soare.

Culmea: nu există vreun document care să ateste denumirea pieţei

Culmea este că în arhivele Primăriei Piteşti nu există vreo hârtie care să ateste oficial că piaţa din centrul Piteştiului poartă numele lui Vasile Milea.

„Lucrez din 1990 în Primărie şi cunosc foarte bine situaţia. Chiar atunci, în decembrie 1989, sau dacă nu atunci, în primele zile ale lui 1990, Consiliul Frontului Salvării Naţionale de la Piteşti ar fi emis o hotărâre prin care a denumit piaţa centrală din Piteşti «Piaţa Vasile Milea». Numai că această hotărâre nu există nicăieri: noi, la primărie, nu o avem. În plus, CFSN-ul nu avea această atribuţie, de a da denumiri străzilor sau pieţelor. Din punct de vedere legal nu există nicio hârtie care să ateste că se numeşte «Piaţa Vasile Milea», dar aşa este cunoscută şi folosită de toată lumea. Chiar şi de către instituţiile care se află în piaţă. Din moment ce acea hotărâre nu există, teoretic piaţa se numeşte tot «V.I. Lenin», cum se numea înainte de 1989!", declara acum 10 ani Iosiv Cerbureanu, pe atunci secretar al municipiului Piteşti.

Născut în comuna argeşeană Lereşti în 1927, Vasile Milea a fost şef al Marelui Stat Major al Armatei Române (1980-1985) şi ministru al apărării naţionale (1985-1989).

În noaptea de 21/22 decembrie 1989, Vasile Milea a comandat personal acţiunile militare de reprimare a protestelor din zona Piaţa Universităţii - Hotel Intercontinental.

În dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, în jurul orei 09:30, când victoria revoluţiei devenise limpede şi după o întâlnire cu Nicolae Ceauşescu, Vasile Milea s-ar fi sinucis în sediul Comitetului Central al PCR (potrivit informaţiilor oficiale), împuşcându-se cu un pistol în zona inimii (în jurul orei 9:30). Decesul a survenit în jurul orei 14 la Spitalul Elias. Asupra morţii sale există şi acum numeroase semne de întrebare.

Generalul Vasile Milea a fost înmormântat cu onoruri militare la 30 decembrie 1989 conform propriei dorinţe în faţa bisericii din comuna natală Lereşti din Argeş. La înmormântarea sa a participat un număr mare de soldaţi şi generali. Inima sa a fost pusă într-un borcan cu formol îngropat şi el în criptă.

Vă mai recomandăm şi:

Lenin şi Milea, „părinţii spirituali“ ai Piteştiului

Povestea fotografului care a ascuns 20 de ani pozele de la Revoluţie: „Erau bucăţi de creier, lumânări şi pâine pe asfalt

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite