Povestea tulburătoare a bătrânei care face haine din lână şi care are soţul în cârje şi o fată cu sindrom Down: „E mai muncitoare decât cel mai workaholic corporatist”

Tanti Vetuţa şi actorul Silviu Man, cel care i-a făcut cunoscută povestea printr-o postare emoţionantă pe Facebook FOTO: pagină Facebook Silviu Man

O bătrână de 78 de ani din satul Corbşori din comuna argeşeană Corbi face de ani buni haine şi accesorii minunate din lână la preţuri derizorii. Femeia are soţul în cârje şi o fată cu sindrom Down, iar povestea ei a fost făcută cunoscută în mediul online de către Silviu Man, unul dintre cei mai apreciaţi tineri actori.

Silviu Man a cumpărat de mai multe ori haine de lână de la Tanti Vetuţa, iar povestea de viaţă a bătrânei l-a impresionat. Drept pentru care a postat un text emoţionant pe Facebook, asta şi pentru a o ajuta pe Tanti Vetuţa. Postarea a devenit virală în câteva ore, strângând aproape 1.000 de like-uri şi 800 de distribuiri.

„E ceea ce se numeşte o luptătoare”

Iată ce a scris Silviu Man :  „Acum câteva zile am fost la Tanti Vetuţa. Tanti Vetuţa are 78 de ani. E din Corbşori, Argeş. Tanti Vetuţa e sfătoasă, isteaţă foc şi nu poate să stea locului. Suntem prieteni vechi, ne ştim de vreo două ierni. Am cunoscut-o în Piaţa Mare din Curtea de Argeş, unde, pe o vreme câinoasă, stătea să vândă nişte lâneturi grozave, făcute din mâinile alea care n-au stare (cred că şi când doarme îi umblă mâinile, o fi şi ăsta vreun drog). Atunci am cumpărat de la ea câteva perechi de ciorapi de lână, un flanel şi vreo două căciuli – vreo două le-am păstrat, restul le-am făcut cadou. Apoi i-am comandat vesta aia grozavă cu care mă mai fălesc eu în sezonul rece, cu glugă şi poale lungi. Unii o ştiţi. Cu vesta aia pe mine, nu mi-e frică nici dacă vine era glaciară. Tot anul, Tanti Vetuţa a lucrat (v-am zis, e mai muncitoare decât cel mai workaholic corporatist – mă rog, cu diferenţa că ei chiar îi e drag de lucru). Ciorapi mari, ciorapi mici, veste, pulovere, căciuli – tot ce trebuie pentru iarna (sau era glaciară) ce vine.

(Dacă aş putea să vă şoptesc pe Facebook, v-aş şopti, aşa, cu jumătate de gură că Tanti Vetuţa are un soţ de 84 de ani în cârje şi o fată cu sindrom Down şi că nu îi e uşor. N-o arată. E ceea ce se numeşte o luptătoare. Închei paranteza, aţi înţeles mesajul.)”

„Sunt haine făcute de o femeie micuţă şi dibace, nu de maşinării sinistre şi anonime din cine ştie ce colţ de Asie sau de aiurea”

Iată ce mai scrie actorul Silviu Man în postarea sa tulburătoare: „Tura asta, împreună cu con-soarta, am luat de la Tanti Vetuţa o sacoşă de lâneturi de cadou, o vestă albă pentru mândra mea şi vesta aia cu care m-am şi pozat, aia-verde-cu-alb-care-ar-face-furori-în-orice-bar-de-hipsteri-doar-că-nu-prea-ajung-eu-pe-acolo. Am rugat-o să ne lase să îi pozăm opera să o dăm mai departe. S-a bucurat. Când am rugat-o să facem o poză împreună, îmi zice hâtru: “aşa-aşa, să vadă oamenii ce babă urâtă a făcut vesta asta!”

Atât mai zic - lâneturile ei sunt o poveste împletită. Sunt haine făcute de o femeie micuţă şi dibace, nu de maşinării sinistre şi anonime din cine ştie ce colţ de Asie sau de aiurea. Haine trainice făcute de m-â-n-ă – şi poate merită să ne gândim că suntem, probabil, ultima generaţie care are acest privilegiu. Haine făcute de un om în carne, oase şi suflet, de care te legi inevitabil (eu, când îmi rătăcesc vesta prin casă, nu o întreb pe mândră-mea “dragă, unde e vesta aia gri?”, ci “dragă, unde e vesta aia de la Tanti Vetuţa?”). Sunt haine cu adevărat unicat, personale până la ultimul nod. Nebranduite, nu au nimic glossy, nu o să vedeţi niciodată aşa ceva în vitrine – sunt pur şi simplu prea umane pentru a fi marketizate după standardele pieţei”.

„Haine care nu poartă etichete, ci amprente”

Tot Silviu Man mai scrie în postarea sa ce a devenit virală: „Sunt haine care nu poartă etichete, ci amprente. Ca orice om inimos, Tanti Vetuţa este un afacerist catastrofal. Îşi vinde lucrul la preţuri derizorii – bani de mărunţiş în mall, nu de haine care te ţin o viaţă. Cu greu am reuşit să-i lăsăm mai mult decât ceruse (“e mult, domnu’ Silviu, e prea mult”) şi tot nu ne-a lăsat până nu s-a revanşat cu încă o pereche de ciorăpei pentru copii şi o sticluţă cu ţuică. Aşa, să nu uit: preţurile – 75 de lei vestele, 25 de lei ciorapii, 7 lei şosetuţele pentru pitici, 90 de lei puloverele. Dacă îi lăsaţi ceva în plus, se va bucura şi vă va mulţumi, ca orice om căruia îi uşurezi un pic povara. Daţi-mi un *mesaj privat* şi vă dau numărul ei sau, dacă nu puteţi să o vizitaţi acasă (deşi nu ştiţi ce întâlnire pierdeţi), spuneţi-mi ce vă trebuie de la ea, cu ce măsuri, culori şi model etc. şi vi le aduc eu la Bucureşti, că drumuri am. La o adică, vi le pun şi la poştă în ţară. M-a rugat să o ajut; iar eu nu pot refuza aşa ceva. Ar fi bine să luaţi câte ceva de la ea. Hainele ei vă vor ţine de cald pe dinafară. Şi veţi ajuta un om bun. Şi asta vă va ţine de cald pe dinăuntru. Daţi mai departe, de puteţi. Mulţumesc”.