Povestea tulburătoare a fraţilor români care s-au regăsit după 27 de ani: „Nu pot descrie fericirea pe care am simţit-o“

Povestea tulburătoare a fraţilor români care s-au regăsit
după 27
de ani: „Nu pot descrie fericirea pe care am simţit-o“

Andrei (stânga) trăieşte acum în Noua Zeelandă, iar Oana are un partener de viaţă şi un copil FOTO Facebook/ The never forgotten Romanian children, Oana Viktoria

Un tânăr român adoptat în 1990 de către o familie din Noua Zeelandă a reuşit să-şi regăsească, prin intermediul paginii de Facebook „The never forgotten Romanian children“, sora şi mama de care a fost despărţit la vârsta de trei luni.

Ştiri pe aceeaşi temă

La vâsta de şapte luni, Andrei Antohi a fost adoptat din România de către o familie din Noua Zeelandă. 27 de ani mai târziu a decis că e momentul să facă demersuri serioase pentru a-şi găsi familia aflată în cealaltă parte a lumii.
 

„În Octombrie 1990, viaţa mea s-a schimbat pentru totdeauna: am fost adoptat de la Iaşi de o familie foarte iubitoare din Noua Zeelandă. Numele meu românesc a fost Antohi Andrei, născut la data de 7 Martie 1990. Sunt în căutarea părinţilor mei biologici, Antohi Ioan şi Antohi Virginica, a celor doi fraţi mai mari ai mei şi a rudelor. (...) Poate cineva îi cunoaşte şi m-ar putea pune în contact cu ei. Îmi doresc enorm de mult să-i găsesc, am foarte multe să le spun“. Cu acest anunţ, postat pe pagina de Facebook „The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitaţi ai României“, şi-a început căutările tânărul din Noua Zeelandă.

Postarea a ajuns pe Facebook în octombrie 2017. Pe 2 ianuarie 2018, administratorul paginii „The never forgotten Romanian children“ i-a dat vestea cea mare: rudele sale au fost găsite.

Andrei: „E un miracol că v-am găsit!“

Într-o mini-videoconferinţa organizată pe chat, Andrei şi-a văzut pentru prima oară mama, sora mai mare şi mătuşile. Cu soţia lângă el, primul lucru pe care Andrei l-a spus rudelor sale, cu ochii în lacrimi, a fost: „E un miracol că v-am găsit! N-aveţi idee cât de mult înseamnă asta pentru mine“.

Administratorul paginii de Facebook, care intermediat conversaţia, rememorează momentul. „Totul, expresia feţelor lor, emoţia din voce, cuvintele care nu se mai opreau, trădau emoţia acestei regăsiri de ambele părţi. Nu ştiam ce să traduc mai întâi, pentru că toţi îşi exprimau bucuria deodată, unul în Română, altul în Engleză. Andrei avea o figură atât de luminoasă şi a fost atât de fericit când şi-a văzut sora, încât mie mi s-a făcut pielea de găină“, povesteşte Ileana Cunniffe Băiescu, administratorul paginii „The never forgotten Romanian children“, care la rândul ei şi-a găsit fratele natural, tot în mediul virtual.


Fotografia mediatizată pe pagina de Facebook pentru găsirea rudelor lui Andrei FOTO Facebook/ The never forgotten Romanian children

Oana: „Până la 14 ani, nici n-am ştiut că fraţii mei ei există”
 
Sora lui Andrei, Oana (30 de ani) a fost la fel de emoţionată. Tânăra, plecată din România şi stabilită de puţin timp în Albania, are o poveste de viaţă aprape trasă la indigo. La rândul ei, a fost dată spre adopţie la o vârstă foarte fragedă - aproape 3 ani. Mai târziu, a ajuns în grija mătuşii sale şi tot târziu şi-a cunoscut mama şi tatăl biologic, de la care n-a aflat mai nimic despre trecutul ei sau desore cei doi fraţi.
 
„Când am aflat că unul din fraţii mei mă caută, mi s-a părut o glumă. Vă daţi seama, după aproape 30 de ani, un frate pe care-l credeai pierdut să vrea să te găsească! Doar cine trece prin asta poate înţelege. Când ne-am confruntat pe chat certificatele de naştere, m-am convins! Îmi venea să plâng de bucurie. Mai ales că, apoi, la întâlnirea video, am descoperit că seamănă cu mine fizic, mai ales din profil şi mai ales când râde! A fost o bucurie, un cadou nesperat, minunat. Nu mi-a venit să cred că acolo e el, fratele meu. Încă îmi zic în gând că este un vis. Ştiam că am doi fraţi mai mici. Îi văsusem într-o poză a mătuşii mele, făcută pe când ei erau aproape bebeluşi. Mai mult nu mi s-a spus atunci, decât că ei sunt frăţiorii mei. Până la 14 ani, când mi s-a explicat asta, nici n-am ştiut că ei există! Apoi, mi-am dorit şi eu să-i găsesc, dar n-aveam nicio idee de unde să încep căutările. Faptul că Andrei m-a găsit pe mine a fost o bucurie uriaşă. Cea mai frumoasă din toţi anii mei. Nu pot să descriu fericirea pe care am simţit-o. A fost cea mai mare încântare a vieţii mele şi mi-a dat speranţă că, împreună, il vom găsi şi pe cel de-al treilea frate, Florin, şi el dat spre adopţie, undeva în străinătate, la o vârstă foarte mică, la fel ca noi”, povesteşte Oana.
 
Oana Antohi, sora lui Andrei, împreună cu partenerul de viaţă FOTO Facebook
 
“Eu nu judec pe nimeni”
 

Tânăra de 30 de ani spune că nu le poartă ranchiună părinţilor naturali. A crescut înt-o familie iubitoare, la fel ca şi fratele ei. Din puţinele informaţii pe care le are, ştie că o boala gravă a tatălui său şi greutăţile care au venit odată cu ea sunt motivele care i-au împins pe părinţii lor să-şi dea cei trei copii în plasament.

„N-am pus nimănui întrebările astea legate de ce i-a făcut pe ei să ne dea pe noi altora. Au avut greutăţi, boli, atâta ştiu. Vreau să trăiesc la maximum bucuria asta şi ştiu că şi mama noastră naturală face la fel. A luat şi ea parte la întâlnirea aceea video. Ce să zică acum?! Ea, săraca, e bolnavă. A avut problemele ei. N-a fost de vină cu nimic în toată istoria asta. Eu nu judec pe nimeni şi cred că nici Andrei n-o face. Ştiu că e fericită, în sufletul ei, că a apărut şi Andrei. Pe mine apucase să mă mai vadă dinainte, din copilărie, la fel şi tata“, mai spune Oana Antohi.  

În curând, Andrei şi Oana vor organiza în România o reuniune de familie cu mama şi rudele din ţară, cu copiii lor (Andrei este tatăl a doi copii, iar Oana are o fetiţă) şi speră chiar la mai mult. „Deja Andrei s-a interesat de bilete de avion. Din Noua Zeelandă până la Bucureşti sunt 37 de ore de mers, dar e hotărât să le facă. Şi, dacă Dumnezeu vrea, poate o să apară şi Florin, fratele nostru, de unde o fi el. Speranţa moare ultima“, mai spune Oana Antohi. 

Pagina de Facebook care face minuni

Ileana Cunniffe Băiescu este o româncă din Buzău stabilită în Irlanda. A creat pagina Facebook „The Never Forgotten Romanian Children - Copiii niciodată uitaţi ai României“ în ianuarie 2015, atunci când a început căutarea fratelui său biologic, Marin Constantin Victor, dat în adopţie internaţională. În cei trei ani de la înfiinţare, pe pagina ei au fost înregistrate peste 1.000 de cereri din partea tinerilor adoptaţi în străinătate şi a peste 300 venite din partea unor familii din România care sunt în căutarea copiilor daţi spre adoptie. Mai mult de 400 dintre aceste căutări s-au încheiat cu regăsirea familiilor. Alte 250 de căutări sunt în curs de desfăşurare.

citeste totul despre: