Planul prin care un traficat turc de droguri, condamnat în România, a vrut să-şi reducă pedeapsa cu un fals denunţ. Turcul s-a trezit, la rândul lui, denunţat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Yigit Hakan, un traficant de droguri turc ce a fost condamnat la 17 ani şi 8 luni închisoare după ce, împreună cu un alt  turc şi doi români, au băgat în ţară 333 kilograme de heroină, a încercat să-şi reducă pedeapsa cu un denunţ  bazat pe fapte nereale. Planurile i-au  fost date peste cap de un alt inculpat.

Yigit Hakan (46 de ani) şi-a imaginat că poate beneficia de avantajele prevederilor din legislaţia românească privind reducerea pedepselor, cu un denunţ fals, ticluit după pronunţarea primei instanţe.

A convins  un complice să plaseze droguri într-o maşină adusă în ţară, al cărei şofer nici nu-şi imagina ce transportă în autovehiculul cumpărat din Germania, şi a făcut denunţul pe care miza pentru reducerea pedepsei.

Turcul a fost el însuşi denunţat cu privire la planul său de către un coleg de celulă, condamnat în primă instanţă de Tribunalul Vâlcea, în acelaşi dosar, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc,

"La data de 04.05.2017, o persoană arestată preventiv în Penitenciarul Mioveni (...) a sesizat prin denunţ Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul teritorial Piteşti, reclamând faptul că inculpatul Y. H , persoană condamnată în primă instanţă în acelaşi dosar cu denunţătorul pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni, intenţionează să introducă în ţară prin intermediul unei persoane care locuieşte în Germania, pastile de ecstasy, după care să denunţe săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri pentru a beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă a infracţiunilor pentru care este trimis în judecată. În concret, M. O., prin intermediul altor persoane, a disimulat 1000 de pastile de ecstasy în portierele unui autoturism, după care, a determinat, tot prin intermediari, o persoană (cetăţean bulgar sau român), să conducă autoturismul pe teritoriul României, autoturism pe care în prealabil l-a înmatriculat provizoriu pe numele său în Germania", se arată într-un comunicat DIICOT. 

Denunţătorul român care a dat în vileag planul turcului a mizat, la rândul lui, pe o reducere a pedepsei, pe care, cel mai probabil o va şi primi, pentru că fapte denunţate de el s-au dovedit reale. 

"Aspectele denunţate au fost confirmate de acţiunile inculpatului Y. H., acesta din urmă adresându-se D.I.I.C.O.T. cu o cerere de a fi audiat pentru denunţarea unor infracţiuni de trafic internaţional de droguri de mare risc. La data de 08.05.2017, inculpatul Y. H. a susţinut în denunţul formulat că, în oraşul Rotterdam, Olanda, există un laborator de unde se comercializează droguri către o persoană din Turcia, acestea fiind transportate, de regulă, de cetăţeni bulgari, prin România şi Bulgaria. Acesta a declarat faptul că o persoană a cumpărat 10.000 de pastile de ecstasy şi 5 Kg de cocaină de la laboratorul din Rotterdam, pe care le-a ascuns în portierele unui autoturism ori în locul unde se montează roata de rezervă, urmând să le transporte în Turcia. La data de 12.05.2017, inculpatul a depus la dosar fotografia cărţii de identitate a unei persoane despre care a susţinut că va conduce o platformă ce va transporta autoturismul în care sunt ascunse drogurile", mai precizează DIICOT

Potrivit aceluiaşi comunicat, ulterior, inculpatul turc a comunicat organelor de urmărire penală faptul că transportul nu a mai avut loc pe teritoriul României, urmând să comunice datele pe care le va afla cu privire la viitoarele transporturi de droguri către Turcia, prin România.

"Pentru a putea fi dovedită implicarea sa în transportul de droguri, inculpatul Y. H. l-a determinat pe numitul O. M. să planteze într-un autoturism, aflat pe o platformă care circula pe ruta Germania-România şi care a intrat în ţară la data de 24.10.2017, prin Punctul de trecere a frontierei Nădlac 2, cantitatea de 600 grame amfetamină şi 976 de comprimate ecstasy, în scopul dovedirii faptei nereale reclamate prin denunţul formulat la data de 08.05.2017", se mai arată în comunicatul DIICOT.

Săptămâna aceasta, joi, inculpatul turc a fost reţinut de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Piteşti pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic internaţional de droguri de mare risc, trafic de droguri de mare risc şi instigare la săvârşirea a două infracţiuni de inducere în eroare a organelor judiciare, iar vineri,15 marie, a fost prezentat Tribunalului Argeş cu propunere de luare a măsurii arestării preventive, pe o durată de 30 de zile.

Acţiunea a fost efectuată împrenă cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti, iar suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite