Percheziţii în Argeş şi în alte şapte judeţe, într-un dosar de evaziune fiscală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 200 de poliţişti efectuează simultan 38 de percheziţii domiciliare în 8 judeţe, printre care şi Argeş. Acţiunea vizează o eventuală activitate infracţională desfăşurată de 35 de persoane fizice şi 33 de societăţi comerciale bănuite de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Se acţionează în Bucureşti şi în 8 judeţe (Argeş, Prahova, Dâmboviţa, Buzău, Galaţi, Neamţ, Sibiu şi Arad). Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Prahova, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.


Suspecţii ar fi cumpărat piei de animale de la persoane fizice şi, pentru a se sustrage de la plata impozitului pe profit şi a TVA-ului aferent, ar fi declarat organelor fiscale achiziţii de la societăţi cu caracter de tip „fantomă”, administrate tot de către acestea, în mod direct sau prin interpuşi. Astfel, în perioada 1 ianuarie 2013 - 1 august 2014, prin intermediul celor 33 de societăţi comerciale, ar fi înregistrat în evidenţele contabile documente care atestă cheltuieli ce nu au la bază operaţiuni reale, printr-un circuit fictiv de societăţi comerciale, prin care administratorii întregului lanţ comercial ar fi creat un prejudiciu bugetului de stat în valoare totală de 21.246.274 de lei.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite