Pensionarii nu mai pot cumpăra bilete de tratament de care să beneficieze, în locul lor, alte persoane
0Pensionarii nu vor mai putea cumpăra bilete de tratament pe care să le dea altor persoane. Pe lângă faptul că riscă să piardă banii pe care i-a plătit, persoanele înlocuitoare nu vor fi acceptate în staţiuni, în locul lor, avertizează reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii Argeş.
Semnal de alarmă pentru pensionarii care i-au bilete de tratament prin Casa Judeţeană de Pensii Argeş. Dacă până acum obişnuiau să trimită în locul lor, în staţiuni, alte persoane, de acum înainte, această practică nu va mai fi posibilă. Conducerea Casei Judeţene de Pensii Argeş atrage atenţia vârstnicilor să nu mai trimită în locul lor, în staţiuni, pe altcineva. Dacă tot vor proceda astfel, persoana înlocuitoare nu va fi acceptată de staţiuni, iar ei îşi vor pierde banii ce i-au dat pe bilet. Această discuţie a luat naştere după ce reprezentanţii mai multor staţiuni din ţară au ridicat această problemă. ”Avem semnale de la staţiuni şi sunt extrem de serioase şi extrem de ferme. Staţiunile nu mai primesc la cazare decât titularul. Şi atrag atenţia pentru că am avut o grămadă de solicitări de restituire a contravalorii biletului.”, a spus Aida Enache, director al Casei Judeţene de Pensii Argeş. Oamenii procedau în aşa manieră, trimiţând alte persoane în locul lor, pentru că, cel mai probabil, cei care procurau biletele aveau pensii mici şi astfel, beneficiarul plătea o sumă mică.