„Orice formă de dependenţă este rea, indiferent dacă narcoticul este alcoolul, morfina sau idealismul“. Citatul lui Carl Jung, explicat de un psiholog

Carl Gustav Jung (1875 - 1961)

Situaţia de a fi dependent ca stare patologică determinată de obişnuinţa de a consuma alcool, stupefiante, medicamente ori ca subordonare totală a unor idealuri, principii, valori şi scopurilor ce ajung să fie puse mai presus de realităţile concrete ne fac rău. Este concluzia medicului, psihologului şi psihiatrului elveţian Carl Gustav Jung, fondatorul psihologiei analitice.

Iată cum explică un psiholog afirmaţia lui Jung, potrivit căreia “ Orice formă de dependenţă este rea, indiferent dacă narcoticul este alcoolul, morfina sau idealismul”.
 

“În copilărie ne aflăm într-o permanentă stare de confort, sub aripa protectoare a părinţilor. Într-o bună zi, ajungem să realizăm că acea perioada feerică s-a încheiat şi trebuie să ne croim singuri un drum prin viaţă. Apar responsabilităţi, sarcini, noi emoţii cărora trebuie să le facem faţă, stres, anxietate. Şi cum nu suntem întotdeauna pregătiţi să devenim independenţi, ne simţim nesiguri, fiind nevoiţi să începem să luăm decizii, deşi nu ne dorim acest lucru încă”, explică, pentru Adevărul, psihologul Mihaela Cruceru. 

Specialistul explică şi cum, dominaţi ne nelinişti şi nevoi neîmplinite, ajungem să dezvoltăm dependenţele de care vorbea Jung.
 

“Trăim într-o lume atât de neliniştită, încât simţim parcă nevoia din ce în ce mai mult să căutăm liniştea în lucrurile care ne sunt interzise. Acele lucruri care ne promit satisfacţii imediate, alungarea tristeţii şi distragerea atenţiei de la problemele realităţii. Pentru unii dintre noi, mai devreme sau mai târziu, o singură problema considerată a fi de nedepăşit sau prea greu de acceptat, poate să ne împingă în teribila prăpastie a dependenţelor, din care foarte greu se iese la suprafaţă”, mai spune specialistul. 
 

Manualul de Diagnostic şi Statistică a Tulburarilor Mentale (DSM-IV) arată când poate fi pus diagnosticul de dependenţă: “Un pattern dezadaptativ de consum al unei substanţe ducând la o deteriorare sau suferinţă semnificativă clinic care poate surveni oricând într-o perioadă de 1 an, manifestată prin trei sau mai multe simptome”. 

Unul dintre criteriile de diagnosticare a dependenţei, legat de toleranţă, se referă la necesitatea creşterii considerabile a cantităţilor de substanţă pentru a ajunge la efectul dorit , dar şi la diminuarea semnificativă a efectului la consumul continuu al aceleiaşi cantităţi de substanţă. Apoi, substanţa este luată adesea în cantităţi mai mari sau în decursul unei perioade mai lungi decât se intenţiona, iar eforturile de a înceta sau de a controla consumul de subtanţă nu dau rezultate şi apare sevrajul.

Deşi definiţia se referă la dependenţa provocată de consumul de substanţe, ea poate fi extrapolată şi la idealism, ca prioritate a idealurilor, principiilor, valorilor şi scopurilor puse mai presus de realităţile concrete.

“Trupul care încătuşează sufletul ce strigă după ajutor, aceasta este dependenţă. Sunt dependent atunci când ştiu că îmi fac rău singur, însă nu pot renunţa la ceea ce îmi face rău. Indiferent dacă obiectul dependenţei este alcoolul, ciocolată, cocaină, morfină sau idealismul,  aşa cum spune şi Carl Jung, dependenţa rămâne elemental comun şi îşi manifestă cele mai urâte faţete, în fiecare moment din viaţa celui care se află în plasa lor”, încheie psihologul.