Oamenii care au trăit istoria combinatului Arpechim

Oamenii care au trăit istoria combinatului Arpechim

Nicolae Nicolaescu (stânga) şi Gheorghe Ciuciu mai au puţin şi ies la pensie

Gheorghe Ciuciu (57 de ani) şi Nicolae Nicolaescu (56 de ani) s-au angajat la Arpechim când a fost inaugurată prima instalaţie şi ies la pensie o dată cu închiderea Rafinăriei. Cei doi angajaţi au fost martori la vizitele de lucru ale lui Ceauşescu, s-au înghesuit în autobuzele pline cu muncitori şi au plâns împreună moartea celor 11 victime ale tragicei explozii din 1978.

Ştiri pe aceeaşi temă

La începutul anilor ‘70, Arpechim Piteşti, proiectată iniţial ca parte a unui complex petrochimic, era pe punctul de a se pune pe picioare, după ce, în 1964, a fost inaugurată prima instalaţie de negru de fum. În 1972, timidul Gheorghe Ciuciu, proaspăt absolvent al Grupului Şcolar de Petrol din Piteşti, păşea cu inima strânsă pe poarta combinatului. Îl aştepta un post de lăcătuş mecanic compresorist la una dintre cele mai râvnite întreprinderi din oraş: Rafinăria Arpechim.

Citiţi şi: OMV Petrom a solicitat autorizaţie pentru a demola Rafinăria Arpechim

„Nu exista, în momentul angajării mele, decât partea de Reformare catalitică, restul era un câmp imens. În 1972, când am venit eu, a început construcţia Carburanţilor şi Cracarea catalitică. Într-un an de zile s-a construit partea de Rafinărie care e acum în picioare. Mergeam într-o aglomeraţie de nedescris în autobuze, pe un praf insuportabil, pentru că nu era asfaltat. Nu erau nici drumurile care sunt acum, erau cu totul altele. Toată lumea era destinsă. Nu aveam griji, nu aveam stres, toţi veneam cu chef de muncă”, îşi aminteşte nea Gică, aşa cum îl ştiu apropiaţii.

Imediat cum coborau din autobuzele 2 şi 19, oamenii se îndreptau spre porţi, după care se schimbau în uniformele albastre şi începeau munca în secţii. 8000 de muncitori număra platforma în anii ei buni, adică mai bine de jumătate din totalul angajaţilor Dacia din zilele noastre. În prezent, la Rafinărie lucrează aproape 680 de oameni, în timp ce Petrochimia, care a fost cumpărată, în decembrie 2009, de Oltchim Râmnicu Vâlcea, numără 580 de muncitori.

„Când venea Ceauşescu se făcea curăţenie generală”

Gheorghe Ciuciu se află, acum, printre cei mai vechi oameni ai Rafinăriei, după aproape 40 de ani de muncă neîntreruptă. Postul de la rafinărie a fost singurul serviciu, în tot acest timp având ocazia să se perfecţioneze, dar să se şi ataşeze de locul pe care l-a considerat întotdeauna a doua sa casă.  Peste nouă luni va ieşi la pensie, o dată cu... Arpechim. Conducerea OMV Petrom, care a preluat Rafinăria în urmă cu cinci ani, a solicitat, zilele trecute, autorizaţie de la Primăria Bradu pentru a o demola, asta după ce, de mai bine de un an, încearcă să o vândă pe 300 de milioane de euro.

În 1973, un alt piteştean devenea muncitor cu acte în regulă al Rafinăriei: Nicolae Nicolaescu (56 de ani), ocupând postul de operator distilare, la panoul de comandă. Acesta îşi aminteşte că a fost martor de trei ori la vizitele pe care Nicolae Ceauşescu le făcea în Arpechim.

„Când venea Ceauşescu era o atmosferă deosebită şi o mobilizare generală. Eu l-am prins de trei ori, eram în schimbul unu. Se tundeau iarba şi gardurile vii, se vopsea, se văruia, se făcea curăţenie generală. Venea când se mai pornea câte o instalaţie, îi plăcea Arpechim, noi îl întâmpinam cu emoţii şi curiozitate”, povesteşte angajatul.

Tragica explozie din 1978

Unul dintre cele mai grele momente pentru Arpechim a fost explozia din octombrie 1978, când 11 persoane au ars de vii.

„A pornit de la o supapă de siguranţă care a declanşat în atmosferă. N-a fost consolidată bine şi s-a retezat de la sudură. N-au avut curaj să ia măsura de oprire, atunci trebuia să se oprească. Nu putea nimeni să-şi asume o răspundere decât dacă venea de sus. Au fost 11 victime, a fost cel mai negru moment din istoria Arpechim”, spune, cu emoţie în glas, Nicolae Nicolaescu.

Când vine vorba despre momentele din prezent, ambii angajaţi îşi coboară privirile. Din forfota zilelor bune n-a mai rămas nimic. Acum, sutele de muncitori vin resemnaţi la serviciu şi asigură mentenanţa instalaţiilor şi curăţenia, după ce, la 3 iunie 2010 s-au oprit, pentru ultima dată, toate instalaţiile şi utilajele, rămânând în funcţiune una nesemnificativă, de fracţionare gaze.

„Nu înţelegem motivele închiderii”

„Ceea ce trăim acum e un vis urât. Aproape totul s-a construit sub supravegherea noastră. E ca şi cum cineva şterge cu buretele tot ce am făcut şi ne ia o parte din viaţă”, spune Gheorghe Ciuciu, cu vocea stinsă.

Cine sunt vinovaţii? Angajaţii spun, la unison, că Arpechim nu ar fi trebuit privatizat şi că, după greşeala făcută, Statul nu s-a mai implicat să cumpere din nou Rafinăria. Nici la Petrochimie, aflată pe aceeaşi platformă, lucrurile nu stau mai bine. Zilele trecute, conducerea i-a anunţat pe 250 de angajaţi că vor fi trimişi în şomaj tehnic, asta după ce, nici instalaţiile de aici nu au mai funcţionat niciodată la adevărata lor capacitate.

„S-au demolat multe coloane. Acum, au mai rămas în picioare distilarea atmosferică şi în vid, cracarea catalitică, reformare-hidrofinare, fabrica de hidrogen, Metil-terţ-butil-eterul (MTBE), Desulfurare Gaze şi Recuperare Sulf (DGRS) şi bitum. Chiar şi aşa, e o rafinărie completă, care ar porni fără probleme”, explică Gheorghe Ciuciu.

„Nu înţelegem motivele închiderii, acum cinci ani s-a modernizat totul, s-a automatizat. Mi se pare firesc să închizi o rafinărie care nu merge bine. Dar această rafinărie prelucra ţiţeiuri de cea mai proastă calitate, grele, cu o concentraţie mare de sulf în ele, aduse de la Suplacu de Barcău, erau nişte ţiţeiuri pe care nici nu reuşeau să le descarce din cazane decât în momentul când le încălzeau la temperaturi de 80-100 de grade, atât de vâscoase erau. Motorina mergea în ţările nordice, Norvegia, Suedia. Era de calitate”, spune, plin de mâhnire, Nicolae Nicolaescu.

Arpechim, în istorie:

1954 – a fost inaugurată prima instalaţie;
1971 – rafinăria a fost integrată cu complexul petrochimic;
2006 – rafinăria este modernizată de Petrom; se rafinează 3,4 milioane tone de petrol;
2007 - Rafinăria Arpechim furnizează 60% din bitumul rutier folosit la asfaltări;
2009 – Petrom vinde Petrochimia către Oltchim, pentru 13 milioane de euro. Au fost transferate activele fixe aferente activităţii de petrochimie, care includ instalaţia de piroliză, extracţia de aromatice, polietilenă de joasă densitate, polietilenă de înaltă densitate, o serie de rezervoare, dar şi terenul aferent cu o suprafaţă de circa 150 de hectare;
2010 – se opresc toate instalaţiile;
2011 – OMV solicită autorizaţie pentru demolarea Rafinăriei.

Pe piaţa externă, Arpechim s-a impus în special cu produsele: benzine, motorine ecologice, polietilenă de mică densitate, polietilenă de mare densitate, acrilonitril, cianură de sodiu, negru de fum şi hidrocarburi aromatice.

citeste totul despre: