Mii de persoane s-au înghesuit să prindă reduceri la legume şi fructe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 1000 de persoane au stat, azi-noapte, la cozi interminabile pentru a prinde reducerile de la cele două hypermarket-uri Kaufland din Piteşti. În toiul nopţii, oamenii şi-au luat sacoşele şi au plecat la cumpărături.

Azi-noapte, peste 1.000 de oameni s-au adunat în faţa celor două hypermarket-uri din cartierele Exerviţiu şi Găvana, pentru a vâna preţurile cele mai mici. Reducerile de 50 la sută fuseseră anunţate la legume, fructe şi carne. “Noaptea albă”, aşa cum a fost denumită promoţia, a durat de la ora 23.00 până la ora 03.00. După miezul nopţii, afară, la magazinul situate pe strada Exerciţiu erau peste 500 de oameni care aşteptau să intre, iar la celălalt din Găvana cam 600. Pentru a evita incidentele neplăcute, totul s-a desfăşurat sub supravegherea atentă a cel puţin 50 de oameni ai legii la fiecare magazin. Cumpărătorii s-au aşezat la cozi pe cinci rânduri care se întindeau pe o distanţă de cel puţin o sută de metri.

În interiorul magazinului, oamenii stăteau umăr la umăr.  Ca să cântărească legumele şi fructele cumpărate aşteptau minute în şir ca să le vinâ rândul. Lumea ieşea cu coşurile pline în special de banane, portocale, ceapă, cartofi şi carne, pentru că la toate s-au aplicat reduceri. Cei de la aprovizionare spun că au avut peste 6 tone de carne care s-au epuizat.”Pentru noi, pensionarii, să cumpărăm legume la jumătate de preţ înseamnă ceva. Avem venituri mici şi orice ban economisit ne stă bine în portofel. Am luat şi eu ce am apucat, carne, legume...S-a meritat să mă înghesui.”, ne-a spus o doamnă venită la cumpărături. Afară, pe vânătorii de promoţii îi aştepta alt calvar. Ambele parcări erau pline ochi şi aproape că nu se mai putea ieşi. Pentru a evita incidentele, în parcările magazinelor au fost chemate mai multe echipaje de la Poliţie, Ambulanţă şi a fost solicitată şi Jandarmeria, firmele de pază ale magazinelor fiind depăşite de amploarea evenimentului.

                        

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite