Lucruri puţin ştiute despre Ion I.C. Brătianu şi cum ne-a schimbat ţara. „Zodia bună a României” şi reformele ce au stat la baza democraţiei interbelice

Brătianu, impresionanta dinastie civilă născută în Argeş, este familia de liberali care a dat ţării doi politicieni cu rol covârşitor pentru realizarea României moderne - Ion C. Brătianu, de numele căruia se leagă Războiul de Independenţă, şi Ion I.C. (Ionel) Brătianu, numit de Regele Ferdinand I „zodia bună a României”, căruia istoria îi atribuie un rol de primă importanţă în Marea Unire de la 1918.

Exponent al cei mai mari familii de oameni politici români, Ion I.C. Brătianu, cunoscut ca Ionel Brătianu, a fost lider al Partidului Naţional Liberal pentru 19 ani, iar de cinci ori preşedinte al Consiliului de Miniştri, mai mult decât oricare alt om politic român, de trei ori ministru de Interne, de două ori ministru al Apărării Naţionale şi de două ori ministru al Afacerilor Externe, dar s-a remarcat, mai ales, ca prim-ministru al României interbelice.

Conducător înnăscut 
 

Cel dintâi fiu al lui Ion C. Brătianu - fost prim-ministru şi fondator al Partidului Naţional Liberal, Ion I.C. (Ionel) Brătianu a absolvit liceul bucureştean “Sfântul Sava” şi şi-a continuat studiile la nivelul de învăţământ superior, în domeniul ştiinţelor exacte pentru a deveni inginer.  “Considerând că ţara avea destui avocaţi,  tatăl său îl hărăzise unei solide cariere de inginer. Ca toţi copiii de familie bună, a studiat la Paris, urmând, timp de cinci ani cursuri politehnice. În 1889 obţine licenţa şi vine să lucreze în ţară cu Anghel Saligny. Dar firea sa de conducător înnăscut nu se putea împăca nicicum cu o poziţie subaltern”, spune Cristian Cocea, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Argeş.
 

Debutează în politică, în rândurile Partidului Naţional Liberal, în 1895, la două decenii după ce tatăl său pusese bazele acestei formaţiuni politice. “Se impune foarte repede ca şef al aripii radicale şi reformatoare a Partidului Liberal. Era un fel de întoarcere acasă a fiului rătăcitor, căci după moartea lui Ion Brătianu, partidul intrase într-un con de umbră iar cei care făceau legea, la propriu şi la figurat, erau conservatorii. Ionel Brătianu a fost privit cu speranţă în tabăra sa şi cu duşmănie în cealaltă. Omul politic conservator Constantin Argetoianu îl numea pe Ionel "fecior de bani gata, fiul lui tată-său şi moştenitorul legal al acestei mari forţe în Partidul Liberal, brătienismul". Numai că moştenitorul avea să-i uimească pe toţi, fiindcă s-a impus autoritar, a avut guvernări lungi, a înfruntat răzmeriţe pe timp de pace şi a purtat negocieri dure pe timp de război, pentru ca,  în final, să realizeze, alături de Casa Regală, Marea Unire din 1918.”, argumentează directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Argeş.
 

Innfluenţa asupra regelui

Puterea politică a lui Ion I.C. Brătianu s-a datorat însă şi influenţei pe care acesta o avea asupra regelui Ferdinand I. De altfel, Regele Ferdinand I îl considera pe Ionel Brătianu „zodia bună a României”, fapt pentru care rivalii săi politici l-au numit „rege neîncoronat”. Nu de puţine ori,  Ion I C Brătianu a fost acuzat că ar fi impus regelui ideile sale politice.  În decembrie 1925, în criza dinastică generată de renunţarea  lui Carol al II-lea la prerogativele sale de moştenitor al Coroanei,  Ion IC Brătianu a fost considerat preopinentul eliminării principelui moştenitor de la succesiunea tronului.  Iată cum comenta Nicolae Iorga evenimentele: “Acum nu mai erau doi stăpâni în România, ci unul singur: Ion Brătianu. Dinastia de Argeş biruise cu totul pe cea de Sigmaringen. Ion I. C. Brătianu rămânea stăpânul, singurul şi absolutul stăpân al unei ţări, care avea nesfârşită răbdare”

Practic, după moartea lui Ferdinand, în 1927 ( anul în care avea să moară, câteva luni mai târziu, şi Ion I C Btătianu), guvernul condus de ilustrul politician a rămas în fruntea ţării, sub domnia regelui (minor) Mihai. 

O carieră într-o continuă creştere

Revenind la intrarea sa în politică, 1895 este şi anul în care Ion I.C. Brătianu este ales deputat, doi ani mai târziu urmând să fie numit ministru al Lucrărilor Publice. 

“Ion I.C. Brătianu a obţinut, în 1899, un important succes politic reuşind să atragă în rândurile Partidului Naţional Liberal un grup de intelectuali socialişti, aşa numiţii “generoşi”, membrii ai conducerii Partidului Social Democrat al Muncitorilor din România”, explică Simona Şerban, Directorul Centrului de Cultură Brătianu.
 

A manifestat o susţinută activitate publică în viaţa statală a României făcând parte din mai multe guverne ale Partidului Naţional Liberal în anii când această formaţiune politică s-a aflat la putere. “Până în 1909 a fost ministru al Lucrărilor Publice şi al Afacerilor Străine, dar ad-interim, între ianuarie şi iulie 1902, şi titular din iulie 1902 până în decembrie 1904, iar ulterior, ministru de Interne. A fost numit Preşedinte al Consiliului de Miniştri şi ministru titular la Interne şi interimar la Afacerile Străine, iar la 11 ianuarie 1909 este ales preşedinte al Partidului Naţional Liberal succedându-i lui Dimitrie A. Sturdza”, mai spune Simona Şerban.

Timp de 19 ani ( până la sfârşitul vieţii sale), Ion I.C. Brătianu a rămas liderul liberalilor români.

Ulterior alegerii sale ca preşedinte al Partidului Naţional Liberal, continuă să deţină preşedinţia Consiliului de Miniştri şi funcţia de ministru de Interne, precum şi pe cea de ministru ad-interim la Afacerile Străine. 

De amintit că în decembrie 1909, Ion I.C. Brătianu a fost ţinta unui atentat prin împuşcare, în urma căruia a scăpat cu viaţă, fiind doar rănit.

Reformele pe care le-a susţinut
 

La finele celor două războaie balcanice, în septembrie 1913, Ion I.C. Brătianu aducea la cunoştinţa opiniei publice din ţară, programul hotărât de Partidul Naţional Liberal pentru înfăptuirea celor două importante reforme pentru progresul ţării: agrară şi electorală (ulterior, acestora s-au adăugat proiectul unei noi constituţii, modernizarea economiei cu doctrina liberală “prin noi înşine”, dezvoltarea politicii externe şi, mai târyiu, alinierea ţării la noile realităţi  de după finele primei conflagraţii mondiale).

Omul care şi-a asumat pregătirea militară şi diplomatică a României  în Primul  Război Mondial
 

În intervalul neutralităţii României (de la începutul anului 1914, până la finele lui 1916), Ion I.C. Brătianu a fost nu doar Preşedinte al Consiliului de Miniştri, ci şi titular al portofoliilor de ministru de Război şi ministru ad-interim la Afacerile Străine. O perioadă de covârşitoare răspundere pentru Ion I.C. Brătianu care şi-a asumat pregătirea militară şi diplomatică a României în marea conflagraţie în care ţara intrase pentru a se reîntregi cu provinciile sale istorice aflate sub dominaţie străină. În anii în care România a participat la Primul Război Mondial, Ion I.C. Brătianu a deţinut funcţia de Preşedinte al Consiliului de Miniştri şi pe cea de ministru al Afacerilor Străine. 

Acelaşi ion IC Brătianu a dominat scena politică românească dintre cele două războaie mondiale, fiind în aceeaşi măsură aplaudat şi contestat.

“Unul dintre marii oameni de stat ai generaţiei sale”
 

În planul politicii externe, unul dintre  momentele cele  mai importante ale activităţii lui Ion I.C. Brătianu a fost participarea sa, timp de şase luni, la Conferinţa de Pace de la Paris  (de la începutul lui 1919, până în iulie acelaşi an). Diplomatul francez, contele de Sainte–Aulaire, l-a caracterizat pe Ion IC Brătianu ca având “cele mai înalte calităţi, care îl fac unul dintre marii oameni de stat ai generaţiei sale”. 

A supus Parlamentului aprobarea Constituţiei din 1923

În perioada de după război, Ion I.C. Brătianu a fost omul politic român căruia i-a revenit rolul de a supune în faţa Parlamentului şi a ţării aprobarea Constituţiei de la 1923.

Mai trebuie amintit şi faptul că Ion I.C. Brătianu a fost membru de onoare al celui mai important for ştiinţific şi cultural al ţării – Academia Română. “Era fascinat de istorie şi ajunsese la o cunoaştere aprofundată a domeniului, autodidact fiind. Era capabil să poarte discuţii savante despre economia comunelor germane, despre Cezare Borgia sau despre vizirii Imperiului Otoman, însă nu uita niciodată interesul neamului”, spune Directorul direcţiei Judeţene pentru Cultură Argeş, Cristian Cocea.

“Sfinxul” de la Florica
 

Aura sa enigmatică îi uimea pe cei care l-au cunoscut cu desele momente de tăcere prelungită şi profundele sale meditaţii. I se spunea “Sfinxul” de la Florica .

“I. G. Duca sintetizează foarte bine această strategie a lui Ionel Brătianu de a-şi marca autoritatea, printr-un fel de retragere: <<De tînăr încă şi-a impus disciplina unei vieţi retrase şi chiar dacă, prin situaţiile înalte ce ocupa, era sortit să vadă multă lume, el păstra cu interlocutorii săi raporturi amabile, dar fără nici o notă de adevărată intimitate. Nu dezvăluia nimic, nu se dezvăluia nimănui”. Purtând permanent o carte în mînă, Bratianu marca distanţa dintre el şi interlocutor. Din când în când, se retrăgea la Florica, lăsîndu-i pe toţi să se întrebe ce face, unde a dispărut>>”, mai spune Cristian Cocea.
 

Ion I.C. Brătianu a murit subit, pe 24 noiembrie 1927, în Bucureşti, la vârsta de 63 de ani, în urma unei infecţii generalizate. Corpul său neînsufleţit a fost depus la Ateneul Român, iar înmormântarea a avut loc la Biserica mausoleu a familiei Brătianu, de la Florica - Argeş, acolo unde odihneşte şi tatăl său, marele om politic Ion C. Brărianu, împreună cu ceilalţi membri ai familiei.