INTERVIU Americanul de origine română care a candidat pentru Congresul SUA: „Cuvintele mele preferate în română sunt «Iubesc» şi «mititei»“

Joseph S. Schneider a obţinut peste 100.000 de voturi FOTO: Arhiva personală

La alegerile parţiale din S.U.A. din 6 noiembrie, Joseph S. Schneider, un american cu origini româneşti, a obţinut peste 100.000 de voturi, dar a pierdut. Cu studii la West Point şi Harvard şi un om de afaceri de succes, Joseph S. Schneider a acordat un interviu pentru Adevărul.

Joseph S. Schneider (68 de ani) a locuit până la 11 ani la Bucureşti şi s-a numărat printre candidaţii la alegerile parţiale din SUA. Schneider a candidat pentru un loc în Camera Reprezentanţilor, camera inferioară a Congresului Statelor Unite, în Districtul 6 din statul Massachusetts, pierzând însă în faţa democratului Seth Moulton, văzut de mulţi ca un potenţial candidat la alegerile prezidenţiale din 2020.

Joseph S. Schneider a obţinut 104.379 voturi, iar contracandidatul său a avut 216.282 voturi. Printre cei care l-au susţinut în campania electorală pe candidatul american de origine română s-a numărat şi guvernatorul statului Massachusetts, Charlie Baker.

Născut în 1950, Joseph S. Schneider a plecat din România împreună cu familia sa în 1961. A petrecut o scurtă perioadă la Paris, după care a ajuns la New York.

Un om de afaceri de succes în America, Schneider este din 1997 preşedintele JSA Partners, o companie de consultanţă pentru industria aerospaţială şi militară. A plecat din Bucureşti la 12 ani cu familia sa, a stat scurt timp la Paris şi apoi a ajuns la New York. Schneider a avut o carieră strălucită în America. A absolvit Academia Militară West Point în 1972, în 1975 a obţinut un master în Relaţii Internaţionale la University of Southern California, iar în 1979 un master la Harvard Business School. A lucrat 13 ani în Forţele Speciale ale Armatei.

„Adevărul“: Care este prima dumneavoastră amintire despre România?

Joseph S. Schneider: Faptul că jucam fotbal pe stradă în Bucureşti (Intrarea Antilopei) şi că foloseam rama unei cabine telefonice pe post de poartă la fotbal. 

Cum aţi descrie perioada petrecută în România?

Am avut o copilărie minunată, prieteni adevăraţi şi multe amintiri speciale. Îmi aduc aminte de vacanţele petrecute la Câmpulung Moldovenesc, Mamaia şi în taberele din Braşov. Când tata venea seara acasă, pe la ora 21-22, asta era o veste bună pentru mine şi sora mea, pentru că asta însemna că stătuse la coadă la alimentară fie pentru ciocolată, fie pentru portocale. Lumea afla când venea un transport de portocale şi erau cozi imense. Iar tata stătea ore în şir la coadă ca să vină acasă cu câteva portocale pentru mine şi sora mea. El nu le mânca niciodată, le păstra pentru noi.

Care sunt cuvintele dumneavoastră româneşti preferate?

Sunt două cuvinte preferate: ”Iubesc” şi ”mititei”.

Cum a fost pentru dumneavoastră ca experienţă să creşteţi în Bucureşti, Paris şi Bronx?

Perioada petrecută în copilărie în România a fost una fericită, la Paris a fost o perioadă care m-a inspirat cultural şi estetic, cu multă istorie în jurul meu. În Bronx eram adolescent şi acolo era un amestec de naţionalităţi care te stimula. Am lucrat la Yankee Stadium şi chiar l-am văzut pe marele Pele jucând. A combinaţie superbă, pentru care voi fi mereu recunoscător.

V-a monitorizat cumva Securitatea din România după ce aţi ajuns în Statele Unite?

Din câte ştiu eu nu şi nu cred că ar fi avut vreun motiv. Nu eram implicaţi în politică. Am plecat din România în aprilie 1961. Am ajuns la Paris mai întâi. Apoi, în februarie 1962, am emigrat în Statele Unite. Autorităţile române au fost cooperante. Nu sunt foarte sigur, dar bănuiesc cumva că rudele pe care le aveam în America au contribuit cumva la asta.

Aţi revenit în România după 1961?

Prima oară m-am întors în ţara mea natală în 1972, după ce am absolvit West Point. Apoi am venit din nou în România după ce am efectuat stagiul militar în Germania. Încă aveam membri ai familiei în Bucureşti la acea vreme. După aceea am revenit în 1990-1991 şi de atunci de încă vreo 10-15 ori, ultima oară anul trecut. Impresia mea este că între 1972 şi 1990 România a regresat. În opinia mea, s-au schimbat multe în bine în România, în special în ultimii 15 ani, dar încă mai e mult de lucru. Ar trebui să fie mari speranţe, şi asta datorită spiritului tinerilor din ţară.

În campania electorală le-am vorbit mult alegătorilor despre România. Şi le-am mai spus că mass-media de acum din America seamănă cu mass-media din România din vremea copilăriei mele. Am fost prieten foarte bun cu ambasadorul României în Statele Unite, Aurel Dragoş Munteanu. Am fost în România amândoi de mai multe ori. Şi mi-a spus o anecdotă pe care şi acum o ţin minte: „Strategia naţională a României este de a avea prieteni foarte puternici care stau foarte, foarte departe”.

Am ţinut mereu aproape de România. Aurel mă invita adesea la evenimente organizate de Ambasada României. Înainte de intrarea României în NATO, am încercat să pun în legătură oficiali militari români cu oficiali din Armata SUA. M-am întâlnit cu preşedintele României de atunci. Am susţinut într-un fel intrarea României în NATO.

Ce vă lipseşte cel mai mult legat de România?

Chiar dacă sunt 100% american, am crescut în România, vorbesc româneşte. În acelaşi timp am origini evreieşti. Sunt american, evreu şi român şi toate aceste părţi sunt foarte importante pentru mine. Îmi lipsesc şi mititeii (Râde). Îmi lipsesc oamenii, locurile speciale din România.

De ce răsturnarea comunismului era obiectivul dumneavoastră nr. 1 în timpul studenţiei la West Point?

Chiar dacă amintirile mele din copilărie sunt unele fericite, nu pot să nu îmi amintesc greutăţile prin care au trecut părinţii mei pentru ca familia noastră să aibă asigurate nevoile zilnice ale vieţii. Îmi amintesc foarte bine şi starea de teamă din jurul meu şi că unchiul meu a trebuit să lucreze în mine de sare în România, îmi aduc aminte şi de sentimentul de opresiune şi de lipsa de respect faţă de instituţiile statului legat de care nutream frică. Toate aceste realităţi de atunci din România au contrastat cu viaţa din Franţa şi în Statele Unite am înţeles cu adevărat cât de oprimaţi erau oamenii cu care am crescut în România şi pe care îi iubeam. Deoarece am studiat istoria am înţeles şi reuşit să apreciez cât de importantă este libertatea individuală pentru a trăi o viaţă prosperă şi semnificativă. Pe măsură ce citeam mai multă istoria realizam că persoanele pot face diferenţa şi asta m-a inspirat să mă dedic celei mai nobile dintre cauze, libertatea umană.

Aţi lucrat în Forţele Speciale ale Armatei S.U.A. timp de mai mulţi ani. Care este cea mai specială amintire din acea perioadă?

Am fost în Armata SUA timp de 13 ani (plus 4 la West Point), iar în Forţele Speciale am fost 5 ani. Misha Popik, colegul meu de camera de la West Point, era nepotul Şefului de Personal din Armata Lituaniană şi a fost atât copilotul meu, cât şi sursa mea de inspiraţie în a mă dedica distrugerii Uniunii Sovietice, cea mai mare instituţie a răului din timpurile moderne împotriva libertăţii umane.

Ca detaliu de culoare, Misha m-a insoţit în 1972 în călătoria pe care am făcut-o în România, pentru a vedea comunismul în direct în acţiune. În 1980, Misha Popik a fost cel care a pus bazele Federaţiei pentru Acţiunea Americano-Afgană, care a operat lângă apartamentul meu din Cambridge. Acolo noi am scris o rezoluţie care ulterior a fost adoptată de Senatul american, rezoluţie prin care li se asigura luptătorilor afgani suficient sprijin pentru a obţine victoria. Ulterior, graţie eforturilor noastre, am reuşit să trimitem rachete Stinger luptătorilor afgani. O perioadă, prietenul meu a stat într-o închisoare din Pakistan. Cea mai mare lecţie învăţată a fost aceea că depăşirea birocraţiei americane era probabil la fel de dificilă ca lupta impotriva sovieticilor. Cu toate, acestea, rachetele Stinger s-au dovedit a fi arma decisivă care a forţat armata sovietică să se retragă şi a fost primul mare cui înfipt în coşciugul comunismului. Astăzi nu mai este Uniunea Sovietică. Misiune îndeplinită.

De ce aţi decis să candidaţi pentru Congresul SUA ca republican într-o stat atât de democratic precum Massachusetts?

Atât politicienii profesionişti republicani, precum şi cei democraţi, lucrează în principal în interesul intereselor speciale. La ultimele alegeri prezidenţiale ale democraţilor, alegătorii au fost împărţiţi aproape 50/50 între Hillary Clinton şi Bernie Sanders. Cu toate astea, dintre cei aproximativ 240 de membri democraţi ai Congresului, doar 2 au fost pentru Sanders. Partidul Republican este mult mai divers în puncte de vedere şi are ca valoare principală libertatea individuală şi tradiţia lui Lincoln, Teddy Roosevelt şi Ronald Reagan. Deşi democraţi au produs mai mulţi lideri extraordinari, ei sunt de departe un partid mai degrabă al intereselor decât unul al valorilor.

Ce v-a făcut să vă doriţi să intraţi în politică într-o perioadă în care politica a ajuns atât de urâtă?

Doresc să fac o schimbare privind direcţia sistemului nostru politic, deoarece ne îndreptăm rapid în direcţia greşită. După cum spune Ronald Reagan, suntem mereu doar la o generaţie distanţă de a ne pierde libertatea. Şi dacă democraţia este coruptă, atunci modelul de etatism din China şi capitalismul favoritist vor prevala, ceea ce va duce la prăbuşirea clasei de mijloc şi o dată cu ea la prăbuşirea democraţiei şi a libertăţii individuale.

Cum aţi descrie discursul politic din America de acum?

Este o înţelegere bipartizană când este vorba de a lua bani şi de a cheltui bani, şi drept urmare discursul politic este în marje. În alte domenii, este o retorică polarizantă de a mobiliza bazele partidului şi care nu e gândită pentru a găsi soluţii pentru că nu e mult de câştigat politic din rezolvarea problemelor. Din păcate, nu prea mulţi oameni se gândesc la implicaţiile politicii pe termen scurt legat de tipul de societate în curs de devenire. Totul are consecinţe. Şi în timp ce noi mergem mai departe în mlaştină şi apa e din ce în ce mai aproape de capul nostru, aproape că nu sunt voci care să spună să ne întoarcem.

Care a fost cel mai greu pas din călătoria dumneavoastră pentru împlinirea „visului american“?

Mi-aţi pus o întrebare excelentă. Cred că cea mai importantă realizare, cel puţin pentru mine, este că am rămas fidel valorile mele de la West Point: cinste, integritate şi curaj. Să rămâi fidel ţie însuţi şi să ai o influenţă pozitivă asupra vieţilor celorlalţi este o misiune la care lucrez în fiecare zi. Mulţi oameni care au lucrat cu mine sunt acum oameni de succes şi pot vedea influenţa mea asupra lor. Am fost binecuvântat de asemenea cu trei fii, fiecare cu drumul său în viaţă, însă în acelaşi timp toţi cei trei copii sunt trei personalităţi extraordinare cu un puternic simţ al datoriei civice. Acesta este visul american, să trăieşti viaţa cu un scop şi să părăseşti lumea ca un loc mai bun pentru generaţiile viitoare. Şi pot să spun că misiunea mea s-a încheiat. Întotdeauna mai este mult de făcut.