Incendiul devastator din vinerea neagră a Paştelui: cum au ars de vii 116 oameni într-o biserică din Argeş. „Toţi cei care au pierit acolo sunt sfinţi“
0Se împlinesc 86 de ani de la cumplita nenorocire care s-a pogorât asupra Costeştiului în Săptămâna Patimilor. Vinerea Neagră a Paştelui de la 1930 a lăsat în micuţa comunitate de oameni simpli din Argeş nu doar o durere sfâşietoare, ci şi o apăsătoare întrebare: cum a fost posibil ca, într-o seară sfântă, 116 oameni să-şi găsească sfârşitul chiar în biserica satului.
Argeşul n-a cunoscut o tragedie mai cruntă ca cea din Vinerea Mare a Săptămânii Patimilor de la 1930, seara fatidică în care a ars de viu tot tineretul unui cătun de la Costeşti. Nenorocirea care a făcut înconjurul lumii la acea vreme a avut loc chiar la Denia Prohodului, într-o bisericuţă de nici 50 de metri pătraţi, în care şi acum e greu de imaginat cum s-au putut înghesui atâtea zeci de suflete.
Ca-n fiecare vechi sat de creştini, cu iubire şi frică de Dumnezeu, sătenii se pregăteau de Paşte. Denia Prohodului din Săptămâna Patimilor aduna în vechiul lăcaş din bârne, bătrâni şi copii laolaltă. Părinţii nu mai aveau loc în bisericuţa ce-abia îi încăpea pe cei dintâi şi ascultau cântările de-afară. Slujba-ncepuse la ora anunţată. Nimic nu prevestea pârjolul ce avea să vină în scurt timp. O lumânare a aprins, din întâmplare, panglica unei coroane, fiindcă la acea vreme coroanele se ţineau, la adăpost, în sfântul lăcaş.
Flacăra a fost stinsă de-ndată, numai că o scânteie ajunsese, fără ca nimeni să bage de seamă, sus, în pod, unde erau depuse alte zeci de coroane cerate. O vâlvătaie s-a iscat de-odată spre acoperişul de şindrilă şi toţi cei din biserică s-au bulucit în haosul iscat, către singura deschizătură lată de nici un metru, spre pridvor şi, apoi, spre uşa, care, la 1930, ca-n toate bisericile ortodoxe, se deschidea spre interior.
Amănuntul acesta, ce-avea mai apoi să fie schimbat prin lege, i-a ţinut pe cei dinăuntru prizonierii bisericuţei transformate în torţă. În groaza scenariului ce-l intuiau, părinţii aflaţi afară s-au îmbulzit şi ei spre uşiţa pe care cei captivi se chinuiau să iasă.
"Între ei s-au dat lupte desperate"
În doar câteva minute, cei dinăuntru au început să pice, unul câte unul, seceraţi nu de foc, ci de fumul gros ce le-a tăiat suflarea. În panica lor, cei rămaşi în picioare au încercat cu ultimele lor puteri să escaladeze trupurile căzute ale prietenilor şi vecinilor, doar, doar, s-ajungă la uşa ce nu se lăsa nicicum deschisă. Din cei 130 de oameni prinşi în chinurile pârjolului, doar 14 au reuşit să iasă ori să fie traşi afară, dar au mai supravieţuit doar 12.
“Am constatat, din prezenţa în care se găseau cadavrele, că între ei s-au dat lupte desperate şi că, dacă nu ar fi fost panica care să-i stăpânească în acel moment, poate că s-ar mai fi salvat măcar câţiva dintre ei”, se arăta, imediat după nenorocire, în darea de seamă a pompierilor care n-au mai putut decât să adune din cenuşă trupurile carbonizate ale celor care şi-au dat duhul în calvarul care a făcut scrum, în nicio jumătate de ceas, micul lăcaş cu tot cu enoriaşii săi.
“După chip, nu mai era cu putinţă să-i recunoască”
Consemnările pompierilor arată că încendiul a fost stins la ora 24.30. Abia la ora 02.30, toate cadavrele au fost scoase din cenuşă. “A fost greu, foarte greu, să-i mai identifice. S-au ghidat după haine, fiindcă după chip nu mai era cu putinţă să-i recunoască”, spune preotul Gheorghe Ene, parohul noului lăcaş ridicat pe rămăşiţele bisericii arse.
ÎPS Calinic:”Toţi cei care au pierit acolo sunt sfinţi”
“A fost prăpădul pe pământ. Bunica mea povestea cum că la tote porţile flutura doliu la Paştele din anul ăla. Erau părinţi cărora le muriseră nu unul, ci toţi copiii în acea seară! I-au îngropat pe toţi în aceeaşi zi. Şi mie mi-e greu să-mi imaginez ce-a fost, atunci, aici! Dacă noi, cei de-acum ne-ntrebăm cum Dumnezeu a putut lăsa să piară atâtea suflete de copii, să se întâmple nenorocirea asta chiar în casa Lui, mă gândesc ce s-au întrebat oamenii ăia care şi-au dus copiii la gropă”, spune Simona Dumitru, localnică.
Nimeni, niciodată, nu a putut da un răspuns la această răscolitoare întrebare. “Venirea noastră în această lume este o minune a lui Dumnezeu, iar plecarea noastră este, fără doar şi poate, o coparticipare la taina învierii Domnului. Toţi cei care au pierit acolo arşi sunt mucenici, sunt sfinţi şi vor avea parte de înviere”, spune ÎPS Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului.
Însăşi Regina Maria, însoţită de principele Mihai, a venit la procesiunile funerare pentu cele peste 100 de suflete. Cumplita nenorocire de la Costeşti a făcut înconjurul lumii. A fost o mobilizare fără precedent la o tragedie cum nu se mai auzise vreodată. Din întreaga Europă dar şi SUA, au început să vină tone de ajutoare pentru familiile năpăstuite.
Nimeni însă n-avea să şteargă durerea ce se abătuse asupra acestor oameni. A urmat un val de sinucideri în micuţa comunitate de la Costeşti, iar ani la rând după tragicul incendiu, în sătucul greu încercat n-a mai avut loc nicio horă şi nocio nuntă. Toate botezurile, cumetriile şi nunţile ce-au mai urmat după 1930 s-au făcut în satele vecine.
Cele 116 suflete care s-au stins în flăcările ce au mistuit bisericuţa din Costeşti sunt pomenite an de an, în Săptămâna Luminată, chiar pe locul bisericii arse, unde a fost ridicat un monument în memoria victimelor tragediei din Vinerea Neagră. Dramaticele momente ale Paştelui îndoliat de la 1930 a constituit subiectul filmului documentar Focul, laureat cu Marele Premiu al Festivalulului - Concurs de film cu tematică religioasă ”Lumină din lumină”.
„Focul”, documentarul care a primit Marele Premiu la Festivalul-Concurs al filmului cu tematică religioasă ”Lumina din lumina”, realizat de Ana Maria Dulică.
Se încarcă comentariile...
