Fostul primar al Piteştiului, pus să plătească o parte din cheltuielile DNA în procesul în care este acuzat de un prejudiciu de peste 5 milioane de euro

Fostul primar al
Piteştiului, pus să plătească o parte din cheltuielile DNA în
procesul în care este acuzat de un prejudiciu de peste 5 milioane de
euro

Tudor Pendiuc, în momentul reţinerii din noiembrie 2014 FOTO: Mediafax

De aproape doi ani şi jumătate, pe rolul Tribunalului Bucureşti este un proces în care Tudor Pendiuc, fostul primar al Piteştiului, este acuzat alături de alţi 12 inculpaţi pentru că ar fi prejudiciat bugetul local cu peste 5 milioane de euro. Iar date din dosar arată că fostul primar a fost pus alături de mai mulţi inculpaţi să plătească şi cheltuielile efectuate de DNA pe parcursul urmăririi penale.

Ştiri pe aceeaşi temă

În rechizitoriul întocmit în acest dosar, procurorii DNA arată că societatea de transport public local din Piteşti, SC Publitrans 2000 SA, deţinută în totalitate de Consiliul Local Piteşti, trebuia să înlocuiască parcul auto cu 80 de autobuze noi, ce urmau să fie achiziţionate de Consiliul Local. Tudor Pendiuc, folosindu-se de pretextul inexistenţei fondurilor publice necesare achiziţionării celor 80 de autobuze, a făcut demersuri pentru a fi încheiat, executat şi prelungit un contract de asociere în participaţiune între SC Publitrans 2000 SA şi societăţile CNCD SA şi Girexim Universal SA, prin care bugetul local ar fi fost prejudiciat cu peste cinci milioane de euro (23.013.099,65 de lei).

Conform informaţiilor din rechizitoriul întocmit de către procurori, o parte dintre inculpaţi au fost puşi să plătească şi cheltuielile efectuate de DNA pe parcursul urmăririi penale, cheltuieli în cuantum de 200.000 lei. Cel mai mult au fost puşi să plătească fostul primar Tudor Pendiuc şi omul de afaceri Valentin Vişoiu, câte 50.000 lei fiecare.

După cum se precizează într-un raport al Gărzii Financiare, înţelegerea contractuală între CNCD şi Girexim nu a fost înregistrată la Registrul Comerţului, aşa cum ar fi fost normal şi legal, motiv pentru care nu a rezultat un nou operator economic, încălcându-se astfel prevederile din documentaţia pentru desemnarea operatorului economic în vederea asocierii cu SC PUBLITRANS 2000 S.A.

 

O angajată din Primărie i-a sesizat în scris lui Pendiuc mai multe ilegalităţi. Primarul a ignorat însă informările

 

Procurorii anticorupţie mai precizează că o angajată din Primăria Piteşti i-a sesizat de două ori prin informări scrise lui Pendiuc că asocierea CNCD-Girexim-Publitrans era nelegală. În zadar, primarul Pendiuc a ignorat informările.

După ce a întocmit prima informare, angajata din Primărie i-a prezentat-o şefei sale Lucia Ivan, care iniţial nu a vrut să o semneze motivând că are nevoie de timp pentru a o înţelege. Informarea care detalia clar neregulile asocierii a stat la Lucia Ivan aproximativ două luni după care s-a hotărât să o semneze şi ulterior să o înregistreze cu data de 6 august 2008.

Ce a făcut Tudor Pendiuc după ce a primit informarea? I-a transmis consilierului său Constantin Ion (decedat între timp), ca pe viitor să urmărească el modalitatea de executare a contractului de asociere în participaţiune încheiat între SC PUBLITRANS 2000 S.A. şi societăţile CNCD S.A./GIREXIM UNIVERSAL S.A. Şi, în loc să ia decizia de reziliere a contractului de asociere în participaţiune, Pendiuc i-a spus lui Constantin Ion că se va continua derularea contractului.

Şi după cum se specifică în rechizitoriu, „Constantin Ion a luat legătura cu inculpata Ivan Lucia-Corina căreia i-a reproşat că a întocmit informarea mai sus amintită”.

Pe 21 octombrie 2008, aceeaşi angajată din Primărie care făcuse informarea cu neregulile în vară, a mai întocmit o informare în care îi aducea la cunoştinţă primarului Pendiuc aceleaşi nereguli grave sesizate cu câteva luni înainte. Şi de această dată, Pendiuc a ignorat informarea. O decizie nejustificată, în condiţiile în care, după cum spun procurorii anticorupţie, ”cu prilejul ambelor informări din datele de 06.08.2008 şi 21.10.2008, Tudor Pendiuc fusese înştiinţat cu privire la faptul că au fost încălcate atât dispoziţiile din documentaţia de licitaţie cât şi dispoziţiile contractului de asociere în participaţiune.

Procurorii anticorupţie spun clar cu referire la cele două informări de mai sus: „contractul de asociere în participaţiune trebuie reziliat din luna iulie 2008”.

 

Un consilier local, suspectat că şi-a schimbat votul după ce i-a fost aprobat un schimb de terenuri de către Primărie

 

În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA fac referire şi la un controversat schimb de terenuri între Primăria Piteşti şi consilierul local Mariean Neacşu, cel care până în primăvara lui 2014 era un foarte înverşunat critic al asocierii Publitrans-CNCD-Girexim şi care ulterior a votat pentru prelungirea contractului de asociere. Pe 27 februarie 2014, cu o lună înainte să se voteze în Consiliul Local prelungirea contractului dintre Publitrans-CNCD-Girexim, a fost adoptată o hotărâre prin care se aviza un schimb de terenuri dintre Primărie şi consilierul local Mariean Neacşu. Procurorii DNA spun că există indicii rezonabile că Pendiuc a iniţiat acest proiect de hotărâre privind schimbul de terenuri în schimbul unui vot favorabil din partea lui Mariean Neacşu. Şi tot procurorii spun că schimbul de terenuri dintre Primăria Piteşti şi consilierul local Mariean Neacşu a fost făcut fără evaluare. Acum, Mariean Neacşu are calitatea de suspect pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

 

Un fost ofiţer care a făcut percheziţii la vila fostului primar, inculpat pentru favorizarea lui Pendiuc

Vila fostului primar al Piteştiului

 

Printre cele 13 persoane judecate în dosar se numără şi Doru Petriea, fostul ofiţer DNA, acuzat de faptul că i-a dat tatălui său Mihai Petriea informaţii din anchetă şi i-a spus că urmau să se facă percheziţii la domiciliul lui Pendiuc. La rândul său, Mihai Petriea a avertizat-o pe Elena-Carmen Lis, secretara lui Pendiuc, care l-a pus în gardă pe primar. Avertizarea a avut loc în seara de 5 noiembrie 2014, imediat după ce Tribunalul Bucureşti a emis mandatul de percheziţie, iar descinderea a avut loc pe 6 noiembrie. Ce nu se ştie, e faptul că Doru Petriea a făcut parte din echipa de ofiţeri DNA care pe 6 noiembrie 2014 a făcut percheziţii la Primăria Piteşti şi la vila lui Pendiuc.

 

citeste totul despre: