Femeie amendată de Poliţia Locală Piteşti deoarece căuta în gunoaie haine pentru copiii săi. Ce spun autorităţile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie din comuna argeşeană Merişani, mamă a trei copii, a fost amendată cu 100 de lei de Poliţia Locală Piteşti, după ce a fost prinsă de poliţişti căutând într-o ghenă haine pentru copiii săi. Incidentul s-a petrecut pe 17 februarie, iar după ce preşedinta unui ONG a mediatizat cazul în week-end, acesta a devenit viral, sute de oameni oferindu-se să o ajute pe femeia amendată.

Sorina Bunescu, preşedinta ONG-ului Asociaţia Partener pentru Tine, a mediatizat cazul week-endul trecut, iar în scurt timp peste 300 de oameni din Piteşti şi din împrejurimi s-au oferit să o ajute pe femeia amendată cu haine şi hrană, iar o avocată doreşte să o reprezinte pro bono într-un viitor proces cu Poliţia Locală pentru contestarea amenzii.

„Susnumita a fost depistată în timp ce colecta deşeuri textile de la rampa de gunoi situată pe strada mai sus menţionată”, scrie în procesul-verbal întocmit de Poliţia Locală Piteşti. După cum spune Sorina Bunescu, „În fapt, susnumita, mamă a trei copii, foarte necăjită, cu o situaţie materială foarte precară, a găsit la gunoi 2 haine potrivite şi bune pentru copiii ei. Plus o pereche de ghete nerupte”, spune Sorina Bunescu. Amenda primită este de 100 lei. A fost aplicată de vigilenta Poliţia Locală Piteşti”, a scris Sorina Bunescu pe contul său de Facebook. Postarea iniţială şi postările ulterioare au strâns sute de like-uri, share-uiri şi comentarii. „O femeie a primit o amenda de 100 de lei pentru ca a "sustras" materiale textile pentru familia ei, adica haine aruncate de alţii! România cinstită, cu toţi infractorii şi evazioniştii, "rezolvă" ultimii infractori rămaşi în ţară...”, a comentat Constantin Dedu.

amenda politia locala femeie merisani

Bogdan Aristănţoiu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Piteşti, ne-a declarat că „situaţia nu este aşa cum este prezentată pe reţelele de socializare. Femeia avea un comportament agresiv, i-a deranjat pe enoriaşii de la o biserică din apropiere, a fost amendată de mai multe ori pentru cerşetorie. Când a ajuns la acea pubelă, a scos tot gunoiul afară de acolo şi a făcut mizerie, nu este normal”.

În schimb, Sorina Bunescu susţine că „doamna respectivă nu e agresivă, ştiu ce spune poliţia. Are o situaţie materială foarte grea. Da, merge la cerşit, iar la biserică se duce duminica. Este foarte greu pentru familia ei.”

Am stat de vorbă şi cu femeia amendată. Crinuţa Prundaru are 28 de ani ne-a declarat: „Poliţiştii minte, şefu! Nu eram agresivă. Găsisem şi eu nişte haine şi nişte încălţări. M-a văzut poliţiştii şi mi-a zis: „Pleacă fă de acolo!” şi m-a pus să pun hainele la loc în gunoi. Dacă eram agresivă, nu mă mai lăsa preoţii să vin lângă biserică. Am trei copii, de 10,8 şi 6 ani. Fac şi eu ce pot, mai tai lemne, lucrez cu ziua, mai caut prin gunoaie”.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite