EXCLUSIV Marc Levy, scriitorul francez cumpărat în 35 de milioane de exemplare: „Sunt într-o relaţie amoroasă cu imposibilul“

Publicat: 03.05.2016 03:00

Ultima actualizare: 06.08.2022 07:32

Cel mai bine vândut autor francez contemporan, Marc Levy, povesteşte într-un interviu în exclusivitate pentru „Adevărul“ despre întâlnirile cu regizorul Steven Spielberg, care i-a ecranizat prima carte, şi cu actriţa Sharon Stone.

Cărţile lui Marc Levy, cel mai bine vândut autor francez contemporan în lume, au fost cumpărate în peste 35 milioane exemplare şi au fost traduse în 49 de limbi. Printre volumele sale traduse în limba română la Editura Trei se numără „Şi dacă e adevarat?“, „Copiii libertăţii“, „Un alt fel de fericire“, „Prietenii mei, iubirile mele“.

Marc Levy (55 de ani) este o personalitate proteică, un scriitor al cărui stil este plin de culoare şi de bucuria vieţii. E o experienţă de neuitat să stai de vorbă cu el: naturaleţea, modestia şi deschiderea sa sunt cu totul impresionante. În interviul exclusiv pentru „Adevărul“, scriitorul, care locuieşte în prezent la New York, spune că visul la care a lucrat cel mai mult pentru a-l transforma în realitate a fost să devină scriitor, „prin muncă şi pasiune“.

Adevărul: Aţi spus într-un interviu recent : “Scrisul a fost pentru mine un remediu împotriva pudorii şi mi-a permis să scriu tot ceea ce n-aş fi putut să fiu capabil să spun cu voce tare”. V-a vindecat scrisul 100% de pudoare ?

Marc Levy: Nu în întregime şi în niciun caz în ceea ce priveşte vorbitul cu voce tare, dar an de an scrisul îmi permite să mă eliberez de această pudoare, atunci când scriu cum trebuie. Aş spune că personajele mele sunt mai puţin timide ca mine. Se întâmplă ca aceste personaje să mă înveţe să spun anumite lucruri şi chiar să le fac. Lectura mi-a oferit de asemenea această şansă..

«Nimic nu este mai iminent decât imposibilul», scria Victor Hugo. În ce relaţie sunteţi cu imposibilul?

Sunt într-o relaţie amoroasă cu imposibilul pentru că sunt un visător. Şi în acelaşi timp, cred sincer că Hugo avea dreptate. Din clipa în care suntem capabili să ne imaginăm ceva, posibilul nu mai este decât o chestiune de timp. Cvasitotalitatea tehnologiilor pe care le folosim astăzi ar fi fost considerate imposibile acum 50 de ani, ca să nu mai vorbesc de progresul medicinei şi al umanităţii în general.

„A iubi viaţa este un vaccin împotriva violenţei ce rezidă în noi”

“Iubirea este un vaccin pe viaţă împotriva cinismului” ca să vă citez. Care este doza în care acest „vaccin” trebuie să fie administrat ?

Nu cred că sunt limite în dozarea iubirii şi bănuiesc că sunteţi de acord cu mine că efectele secundare ale iubirii sunt mereu pozitive. Vorbesc de iubire în toate sensurile cuvântului. Cum să exprim ceea ce simt faţă de acest subiect. Cred că tot ceea ce este făcut cu dragoste capătă un sens, chiar şi când lucrurile sunt dificile. Ne vorbesc de a iubi prosteşte, ci dimpotrivă de a iubi cu pasiune şi cu inteligenţă. A iubi ceea ce e diferit este de exemplu un vaccin împotriva fricii altuia, o deschidere către virtuţile toleranţei.

De cât curaj este nevoie pentru „a picta speranţa“ ca scriitor?

E nevoie de curaj în măsura în care în mod bizar este cel mai bun mijloc de a fi criticat. Curaj este considerat adesea mai „inteligent”, a se citi „artistic”, de a picta lumea în negru, de a vorbi de deznădejde decât de a arăta ceea ce e frumos în umanitate. De ce se întâmplă asta, chiar nu ştiu, dar vedeţi filmele care sunt premiate la festivaluri, şi operele ce sunt considerate "literare". Cu toate astea, a picta lumea în culori, a admira şi a povesti umanitatea în diversitatea sa, a comunica speranţa şi a face lumea să viseze necesită multă muncă.

Îmi spuneaţi acum câţiva ani că „Scrisul este o călătorie minunată în care te întâlneşti cu libertatea în toate dimensiunile sale”. Care a fost călătoria pe care aţi iubit-o cel mai mult de-a lungul scrierii celor 17 romane ale dumneavoastră?

Toate călătoriile, pentru că fiecare a fost diferită şi fiecare mi-a permis să mă întâlnesc cu universuri şi personaje diferite.

De ce eroinele dumneavoastră sunt toate «frumoase, frumoase, frumoase ca ziua», ca să parafrazez un cântec al lui Claude Francois ? Detestaţi estetica urâtului?

E simpatic că îmi spuneţi asta pentru că eu nu am descris vreodată fizicul niciunuia dintre personajele mele. Am scris un roman – „Hoţul de umbre” – fără să spun vreodată prenumele personajului principal. Este marca mea înregistrată. Dar sunt fericit că vedeţi personajele mele frumoase, adică pentru ceea ce sunt, pentru conţinut şi nu pentru înveliş. Daldry nu era un etalon al frumuseţii, Alice avea cincizeci de ani şi toţi cititorii o vedeau tânără, eroina din „Hoţul de umbre” era surdo-mută, Keira era complexată de fizicul său, Susan nu acorda vreo importanţă frumuseţii şi făcea totul să nu se aranjeze vreodată, pe scurt, dacă eroinele mele vi se par frumoase, este un mare compliment pe care mi-l faceţi şi asta mă mişcă mult.

Care este amintirea cea mai puternică de la întâlnirea cu Steven Spielberg ?

Omul care este, discreţia şi modestia sa, zâmbetul din ochii săi, partea de copilărie care strălucea în el. Ca şi amintire personală puternică, a fost în momentul în care mi-a vorbit de personajele romanului şi de ce îi adusese lui povestea din „Şi dacă e adevărat”. Mi-am spus atunci tot timpul că eram pe cale să visez şi că cineva o să trântească uşa şi că mă voi trezi.

Care este forma fericirii pe care o iubiţi cel mai mult ?

Să fiu lângă oamenii pe care îi iubesc, să împart o masă, zilele în care soarele ilumează întreaga zi. Şi zilele în care observ micile lucruri ale vieţii care mă fac fericit. Micile lucruri ale vieţii nu sunt mici deloc.

La finalul interviului-eveniment pe care i l-aţi luat lui Sharon Stone pentru Paris Match în 2009 la Los Angeles, taxiul ce trebuia să vă ducă la aeroport era în întârziere. În acel moment, Sharon Stone v-a spus să urcaţi în maşina sa. „Mergem prin Oraşul Îngerilor, stau în dreapta lui Sharon Stone, în decapotabila sa, şi nu e o scenă dintr-un film, ci doar un moment un pic ireal”, scriaţi atunci. A fost acel moment cel mai important din toate întâlnirile dumneavoastră cu starurile?

Nu mi-am pus întrebarea asta. Nu am fost niciodată atras de staruri. Am fost mult mai impresionat de sinceritatea lui Sharon Stone decât de faptul că e o vedetă. Şi tocmai asta am încercat să redau în acel interviu.

I-aţi dat lui Sharon Stone cărţile dumneavoastră?

Nu, sunt prea pudic pentru a face asta.

Care a fost visul la care aţi lucrat cel mai mult pentru a îl transforma în realitate?

Să devin scriitor, prin muncă şi pasiune.

CARTE DE VIZITĂ

De la construcţii, la bestsellere

Marc Levy s-a născut pe 16 octombrie 1961, la Boulogne-Billancourt, în Franţa.

La 18 ani se alătură unei echipe de ajutor urban de descarcerare a Crucii Roşii franceze. Trei ani mai târziu este numit directorul reţelei de ajutor al Crucii Roşii, pentru departamentul din Hauts-de-Seine.

În acelaşi timp, Marc Levy şi-a început studiile universitare la Paris-Dauphine. În 1983, în cel de al doilea an de studiu, îşi înfiinţează prima firmă.

În mai 1991 a fondat cu doi prieteni o mică societate de construcţii. A dezvoltat un concept original în care se asociau informatica, arhitectura şi ingineria imobiliară. Anul 1998, îi oferă lui Marc Levy noi oportunităţi. El scrie "Şi dacă e adevărat?", pornind de la o povestire pe care a inventat-o pentru fiul său. Împins de sora lui care este scenaristă, el a trimis manuscrisul la Editions Robert Laffont la începutul lui 1999. Opt zile mai târziu, editura l-a anunţat că manuscrisul va fi publicat.

Povestea scrisă de el este atât de seducătoare şi de convingătoare, încât a fost prezentată editorilor din străinătate înainte de a fi fost publicată în Franţa.

Un "pitch" scurt trimis la Los Angeles a provocat interesul marilor studiouri de film americane. În noaptea de 20 spre 21 octombrie 1999, trei convorbiri telefonice s-au purtat cu studiourile care au arătat cel mai mare interes şi, în câteva ore, Marc Levy a cedat drepturile de adaptare cinematografică a romanului său, celor de la Dreamworks. Marc Levy pleacă imediat la New York, pentru a-l întâlni pe Steven Spielberg.

În 17 ianuarie 2000, ziua în care a apărut în Franţa romanul „Şi dacă e adevărat?”, Marc Levy demisionează din cabinetul său de arhitectură şi se consacră scrisului. Cartea e un succes uriaş şi se vinde în peste cinci milioane de exemplare în zeci de ţări.

Cărţi ale lui Marc Levy traduse în limba română