Deţinuţii de la Colibaşi au vândut icoane de sute de lei la Simfonia Lalelelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi deţinuţi încarceraţi la Penitenciarul Colibaşi au confecţionat diverse obiecte, de la icoane sculptate până la picture, pe care le-au expus spre vânzare în cadrul Simfoniei Lalelelor. Toată marfa lor a fost cumpărată, banii încasaţi, câteva sute de lei, intrând în contul Penitenciarului.

În perioada 11-13 aprilie, cu ocazia manifestărilor dedicate Simfoniei Lalelelor, în incinta Complexului Expoziţional ”Casa Cărţii” din Piteşti, Penitenciarul Colibaşi a organizat o expoziţie cxu vânzare. Obiectele, lucrate manual de către mai mulţi deţinuţi condamnaţi pentru omor, au fost la mare căutare, având un real succes. Toată marfa a fost vândută, iar banii încasaţi au intrat în contul propriu al penitenciarului Colibaşi. ”Exponatele penitenciarului au fost obiecte confecţionate de deţinuţi în cadrul atelierelor artistice.  Participarea deţinuţilor la activităţile ocupaţionale este parte a procesului de reintegrare socială, iar scopul acesteia constă în exersarea şi dezvoltarea abilităţilor şi aptitudinilor artistice ale persoanelor private de libertate implicate”, a spus Andreea Bădescu, purtător de cuvânt al Penitenciarului Colibaşi. .

                  

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite