Cornel Ionică, fostul primar din Piteşti demis pentru conflict de interese, a fost repus în funcţie după doar 17 zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Argeş a admis vineri, 5 aprilie, cererea lui Cornel Ionică de suspendare a ordinului prefectului de Argeş, ordin care l-a lăsat fără funcţie în martie 2019. După decizia de astăzi, Cornel Ionică poate reveni în funcţia de primar al municipiului Piteşti.

Magistraţii Tribunalului Argeş au judecat vineri, 5 aprilie, dosarul în care Cornel Ionică a cerut suspendarea executării actului administrativ emis de prefectul judeţului Argeş, Emilian Dragnea, privind încetarea mandatului său la şefia Primăriei Piteşti, după ce inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) l-au găsit în conflict de interesre, dosar în care pârâţi au fost atât Instituţia Prefectului, cât şi rprezentantul Guvernului în teritoriu.

Instanţa a admis cererea, iar Cornel Ionică va reveni în funcţia de primar al municipiului Piteşti, funcţie pe care fusese nevoit s-o părăsească pe 19 martie 2019, prin decret al prefectului.

Cu puţin timp înainte de pronunţarea deciziei Tribunalului Argeş, Ionică a declarat că regretă acţiunile care l-au pus în situaţia de a ajunge în conflict de interese, că şi-a recunoscut greşeala în faţa magistraţilor şi că a primit numeroase încurajări în perioada în care a lipsit de la Primăria Piteşti, perioadă în care la conducerea instituţiei s-a aflat Sorin Apostoliceanu (actualul primar, care se va întoarce la funcţia de viceprimar).

Piteşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite