Cazul unui jurnalist infirm, care se zbate să-şi ajute fratele bolnav. Şi-au pierdut indemnizaţiile de handicap şi supravieţuiesc cu greu

De câteva luni, Remus Ştefan, un cunoscut ziarist din Piteşti, trăieşte într-o cameră de hotel împreună cu fratele bolnav de schizofrenie paranoidă. El însuşi o persoană cu infirmităţi, Remus este un luptător. Nu s-a plâns niciodată că a plecat în viaţă cu şanse nedrepte, dar când vine vorba de fratele său, Mihai, nu vrea să lase lucrurile aşa, mai ales că birocraţia din România le-a luat amândurora indemnizaţiile de handicap.

Remus s-a născut fără un braţ şi fără o gambă. La picior, poartă o proteză care-l ajută să se deplaseze ca o persoană perfect normală. Nici nu s-a considerat vreodată un om cu handicap, iar infirmitatea de la braţ nu şi-a ascuns-o niciodată, pentru că poate face cu cealaltă mână tot ceea ce fac semenii lui cu două.

"Refuz să-l las într-un azil" 

Din 2013, de când a murit mama lor, Remus este singurul sprijin pentru Mihai, diagnosticat din 2002 cu această boală cruntă, cu manifestări severe, care îi pun viaţa în pericol. Nu mai au locuinţă şi trăiesc pe unde apucă, dar niciodată Remus nu s-a gândit să-şi abandoneze fratele. 

„Exclud categoric ideea de a-l instituţionaliza. Refuz să-l las într-un azil, unde să se ocupe alţii de el. E fratele meu şi n-o să-l las singur niciodată... Şi nu e doar atât. Nici n-am garanţia că-i va fi mai bine într-un astfel de loc. Am deja ultima expeienţă a internării sale la spitalul Vedea, de unde l-am luat cu probleme şi mai mari de sănătate, traumatizat, la modul cel mai propriu şi concret cu putinţă. Sau internarea de la Obreja, unde l-au ţinut o săptămână în izolare, de unde l-am luat exact aşa cum l-am lăsat, fără nicio ameliorare. De aceea, fac tot ce-mi stă în putinţă să-l ţin în grija mea”, explică, pentru Adevărul, Remus Ştefan.

"A fost un abuz"

Amândoi şi-ar fi pierdut indemnizaţiile de handicap din cauza unor probleme de birocraţie, Remus, din 2013, iar Mihai, din 2014.

„În 2013, după ce a murit mama, pentru că nu mă mai lega nimic de Piteşti, mi-am luat fratele şi am plecat în Capitală, unde speram ca lui să-i fie mai bine, să aibă un acces mai bun la tratament. Atunci încă beneficiam de ajutoare sociale pentru persoanele cu handicap în baza unor certificate. Ne-am făcut buletine de Bucureşti, după ce ne-a luat cineva în spaţiu, astfel încât fratele meu să fie asigurat a CASB. L-am înscris la un medic de familie în Bucureşti şi la un specialist şi aveam nevoie de aceste formalităţi. Dosarele noastre s-au transferat de la Piteşti, la Bucureşti fără niciun fel de problemă. Părea să ne meargă mai bine. Numai că cei de la Direcţia de Asistenţă Socială a Primăriei Sectorului 6 Bucureşti, când au preluat dosarele de la Piteşti, au ajuns la concluzia că certificatul meu n-ar mai fi valabi. Mi-au zis că este un document vechi, că s-a schimbat legea. Le-am zis „Băi, voi sunteţi nebuni? Am certificat de handicap permanent. Ăsta nu se revizuieşte. Fără nicio altă explicaţie, mi-au sistat ajutorul, dar nu las lucrurile aşa. A fost un abuz”, mai povesteşte, pentru Adevărul, Remus Ştefan.

În 2015, la un an şi jumătate de când şi-au făcut mutaţiile la Bucureşti, asistenţii sociali de la aceeaşi primărie au venit să-i facă fratelui său o anchetă de constatare. „Doar că noi fusesem nevoiţi să plecăm fizic din Bucureşti, unde nu ne mai descurcam, deşi adresele (aveam domiciliile în Bucureşti) şi dosarele noastre rămăseseră acolo. Cum nu l-au găsit la domiciliu, i-au tăiat şi lui banii”, a mai declarat, pentru Adevărul, Remus Ştefan.

Niciunul dintre ei nu mai beneficiază, în prezent, de vreun astfel de sprijin şi nici nu pot redobândi aceste drepturi de la Piteşti, unde se află acum, pentru că aceeaşi birocraţie le cere o adresă în acest oraş. Doar că ei stau, de câteva luni, într-o cameră de hotel, plătită cu greu din mila unor oameni de bine, iar asta nu este o adresă. Ca să înceapă demersurile pentru un sprijin social, au nevoie de un domiciliu în Piteşti, iar pentru asta e necesar ca cineva să-i ia în spaţiu. 

„Vreau să fac ceva pentru cei ca el"

Singurele lor venituri provin din banii pe care Remus îi câştigă din scris. Prea puţini, pentu o viaţă măcar la limita decenţei. Dar Remus spune că nu se lasă şi că va lupta chiar şi în instanţă, dacă e nevoie, pentru recâştigarea drepturilor sale.

A început demersurile pentru înfiinţarea unei asociaţii de ajutorare a persoanelor cu probleme de sănătate similare celor de care suferă fratele său. 

„Vreau să fac ceva pentru cei ca el. Eu pentru asta lupt. Pe fratele meu mi-l asum eu. Dar sunt mulţi ca el, care au aparţinători ce se confruntă cu probleme grele, la fel ca mine, şi care se gândesc ce se va întâmpla cu bolnavii lor când ei, ca aparţinători, nu vor mai fi pe lumea asta”, a mărturisit, pentru Adevărul, Remus Ştefan.

Scrisoare deschisă pentru colegii de breaslă

Ziaristul piteştean a transmis colegilor de breslă o scrisoare deschisă, ca un strigăt de ajutor, în care îşi spune drama. 

„A deznădăjdui nu este o soluţie atunci când crezi că solidaritatea mai înseamnă ceva concret. A cădea în depresie nu este un lux pe care să mi-l îngădui atunci când ştiu că a merge mai departe este singura alternativă. Nu scriu toate acestea din perspectiva unei persoane cu deficienţe fizice sau a celui pentru care sănătatea este preţul firesc plătit ca jertfă, ci din perspectiva celui pentru care dragostea de frate s-a transformat în dragoste pentru fiecare om, aproape sau departe, şi pentru care Biserica nu este doar spaţiul dintre ziduri împodobite cu icoane de sfinţi, ci lumea întreagă.
 

Tot ce am nevoie este de a locui stabil cu fratele meu şi a putea reveni ca slujitor al scrisului. Vă pot da mulţumire şi mă pot ruga pentru voi, dar nu vă voi putea da nici bucuria, nici durerea mea. Despre acestea aş putea încerca să scriu, dar nu sunt sigur că voi reuşi. Nici măcar nu vă voi promite că aş îndrăzni să vă ating inimile. Pentru că inima omului este o uşă cu o singură deschidere – cea din interior. De un lucru vă pot încredinţa: că jertfa mea nu va căuta odihnă, ci doar alte şi alte resurse de a se împrospăta”, spune Remus în scrisoare.