Bercea Mondial şi-a retras cererea de strămutare a dosarului de la Tribunalul Argeş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până la şedinţa Curţii de Apel Piteşti din 23 martie, interlopul Sandu Anghel solicitase ca dosarul său penal deschis în octombrie 2014 la Tribunalul Argeş să fie judecat la oricare altă instanţă din ţară, pe motiv că judecătorii argeşeni ar fi influenţabili.


Curtea de Apel Piteşti a luat act, miercuri, 23 martie, de retragerea cererii de strămutare a dosarului 4634/109/2014 al Tribunalului Argeş, formulată de inculpatul Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, aflat în Penitenciarul Colibaşi, unde execută opt ani şi nouă luni de închisoare – condamnarea primită pentru că şi-a înjunghiat, în 2011, nepotul.

În dosarul pe care Bercea îl dorea strămutat la o altă instanţă din ţară, pe motiv că judecătorii argeşeni ar fi influenţabili, Sandu Anghel a fost condamnat la alţi 2 ani şi 8 luni închisoare cu executare, pentru că a încercat să mituiască un gardian de la Penitenciarul Colibaşi, iar fiica acestuia, Izaura Anghel, intermediarul şpăgii, a primit un an şi 4 luni închisoare cu suspendare. Sentinţa a fost însă atacată cu apel pe 30 ianuarie 2015. 

 Citeste şi:

Încă 2 ani şi 8 luni de închisoare pentru Bercea Mondial

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite