A murit unul dintre cei mai apreciaţi lăutari români. A colaborat cu Irina Loghin, Maria Ciobanu şi Ion Dolănescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marin Mihalcea avea 73 de ani FOTO:Sorin Mazilescu
Marin Mihalcea avea 73 de ani FOTO:Sorin Mazilescu

Fost dirijor al orchestrei „Doina Argeşului” timp de 13 ani şi considerat unul dintre cei mai valoroşi lăutari români, Marin Mihalcea s-a stins din viaţă duminică 3 octombrie la vârsta de 73 de ani.

„Marin Mihalcea a fost un autentic şi desăvârşit lăutar şi a reuşit să impună peste „vremuri”, mai tinerilor săi colegi, tehnica sa interpretativă de adevărat virtuoz al viorii populare şi de permanent concertmaistru al „doinaşilor”, consacrat prin forţa fizică şi vigoarea interpretărilor solistice extrem de rapide a pasajelor muzicale de orice fel.

Prin muncă asiduă a reuşit să unească perfecţiunea tehnicii instrumentale cu autenticul izvorului de inspiraţie, dând o complexitate specială şi dificilă sârbelor, unguricilor, brâurilor şi jocurilor căluşăreşti”, precizează profesorul şi cercetătorul Sorin Mazilescu.

Elev al cunoscutului Willy Brucker, Marin Mihalcea a devenit rând pe rând ucenic, colaborator, violonist, solist-instrumentist, concert-maistru, poziţie din care, în anul 2000, a preluat şi calitatea de dirijor al orchestrei „Doina Argeşului”, până la pensionare, în ianuarie 2013.

Marin Mihalcea a fost tratat ca „prim violonist”, de către dirijorii cu care a colaborat: Gheorghe Moreanu, Emil Tănase, Dorel Manea, Florian Economu, perfecţionându-şi arta interpretativă, orchestrativă şi dirijorală, alături de marii maeştrii ai genului: Constantin Arvinte, Ionel Budişteanu, Gheorghe Zamfir, Nicuşor Predescu, Paraschiv Oprea, Tudor Pană.

În 2011, Marin Mihalcea a primit distincţia de „Fiu al Argeşului”.

În cei mai bine de 50 de ani de activitate, atât ca instrumentist, concertmaistru, cât şi ca dirijor, i-a acompaniat şi ajutat la la imprimări pe marii solişti ai României (Irina Loghin, Maria Ciobanu, Ion Dolănescu etc), precum şi pe colegii de la „Doina Argeşului” (Nineta Popa Ionescu, Mariana Ionescu Căpitănescu, Iosefina Preda, Nicolae Martin, Cristina Turcu-Preda, Daniela Cernea, Valentin Grigorescu etc), sau pe soliştii vocali necunoscuţi, aflaţi în pragul debutului artistic.

A participat la toate spectacolele şi festivalurile de folclor organizate la nivel naţional, cu ansamblurile „Doina” şi „Dorul” din Piteşti, iar în străinătate, la festivaluri internaţionale importante în Franţa, Elveţia (1969), Ungaria, Iugoslavia (1971, 1966), Belgia (1974, 1986), U.R.S.S. (1975), Franţa (1977), Israel (1985), Iordania (1985, 1986), Cehoslovacia (1985), Grecia (1985), Polonia (1985), Italia (1985, 1995), Turcia (1988, 1990), Spania (1994), China (1999).

 Vă mai recomandăm şi:

Slujbă specială pentru Gabi Luncă! Rebeca Onoriu: «Familia şi fraţii întru credinţă îşi iau adio de la mama»

Nelu Ploieşteanu, poveşti amare din copilăria chinuită: „Cadouri n-am primit niciodată. Prima dată când am câştigat bani a fost groaznic“

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite