În Argeş, Joimăriţa controlează noaptea fetele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din tradiţia horelor ţinute cu prilejul  marilor sărbători creştine, în satele din Argeş s-a păstrat obiceiul ca oamenii să îşi facă două rânduri de haine pe an: de Paşte şi de Crăciun. Potrivit  obieciului, fetele trebuie să-şi coase ia până la ieşirea zorilor în Joia Mare, altfel au de îndurat pedepsele Joimăriţei.

Pe vremuri, fiecare fată concepea un model propriu de ie şi se apuca din timp de cusut, astfel încât s-o termine până în miercurea din Săptămâna Patimilor - ultima zi în care tinerele mai aveau voie să toarcă şi să coasă.

 În această noapte, Joimăriţa, o bătrână urâtă trecea pe la casa fiecărei fete pentru a vedea dacă are sau nu ia terminată. Tinerele care izbutiseră să încheie lucrul sau  cele  care copiaseră un model mai vechi sau unul de la  vreo vecină erau arse cu cărbuni la degete de Joimăriţa, care le ocăra aşa: „Pute-a câlţi / Pute-a feştilă, / Pute-a lene de copilă.“

Tradiţia strămoşească cu greu mai este respectată în zilele noastre. Obiceiul se mai păstrează, din păcate, aproape numai  printre bătrâne. Rar se întâmplă ca vreo tânără să-şi îşi cosă ia cu care merge la biserică, mai toate preferând să  le cumpere din târg sau de pe la femeile pricepute în ale cusutului. Şi asta, în cazurile fericite în care fetele mai ţin să intre în lăcaşul sfânt îmbrăcate în port popular.

 „ Joimăriţa iese o dată pe an, din pădurile neumblate pentru a le pedepsi pe fetele care n-au terminat  la timp de cusut iile. Tradiţia se mai respectă doar în anumite localităţi rurale din Argeş, unde femeile bătrâne îşi cos singure ia pentru a merge cu ea la biserică în ziua de Paşte Chiar şi balul şi hora din sat, care ţineau trei zile, începând din Duminica de Paşti au dispărut. “, spune Sorin Mazilescu, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii  Tradiţionale Argeş.

 Ritualul focurilor  şi cel al nodurilor din Joia Mare

În această zi, în satele din Argeş  nu se mai lucrează, iar gospodarii aprind focuri ritualice prin curţi, despre care spun că au puteri de curăţire trupească şi sufletească. Tot astăzi, ca-n mai toate zonele ţării,  şi al noi se înroşesc ouă, iar seara, credincioşii iau parte la Denia celor 12 Evanghelii. Tinerele necăsătorite  vin cu câte 12 dorinţe şi la fiecare Evanghelie, fac un nod pe o aţă, pentru ca mai apoi, de-a lungul anului, pe măsură ce acestea se îndeplinesc, se dezlege nodurile. Seara, tinerele  pun aţa sub pernă ca să-şi viseze alesul. 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite