Valori record de apă căzută peste judeţul Neamţ în numai 24 de ore: 157 de litri pe metrul pătrat la Roman, peste 80 de litri în alte patru localităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Apele pâraielor s-au umflat de la cantitatea mare de precipitaţii FOTO: Salvamont Neamţ
Apele pâraielor s-au umflat de la cantitatea mare de precipitaţii FOTO: Salvamont Neamţ

Raportările oficială arată că în intervalul 2-3 iunie, în judeţul Neamţ au fost cantităţi record de precipitaţii care au dus la formarea viiturilor şi au creat pagube materiale. Judeţul este în continuare sub avertizare hidrologică de cod portocaliu până sâmbătă, 4 iunie, la ora 18.00.

Conform unei situaţii întocmite de reprezentanţii Sistemului de Gospodărire a Apelor Neamţ, în ultimele 24 de ore, respectiv în intervalul 2-3 iunie, pe raza judeţului Neamţ preciptaţiile abundente au atins valori neobişnuit de mari.

Acest fenomen a făcut ca în 12 localităţi să fie depăşite pragurile critice, respectiv în Bicaz Chei, Grinţieş, Borleşti, Tarcău, Gârcina, Dămuc, Pipirig, Piatra Şoimului, Roznov, Tazlău, Roman şi Agapia. 

Cantităţile cele mai mari de precipitaţii s-au înregistrat în municipiul Roman, unde au căzut 157 de litri pe metrul patrat în ultimele 24 de ore, Piatra Şoimului – 88,4 l/mp, Gârcina – 86,1 l/mp, Tarcău – 83,4 l/mp, Tazlău – 79,5 l/mp, care au condus la crelteri importante de niveluri şi debite  pe cursurile de apă într-un interval extrem de scurt.

„Astfel, s-au înregistrat depăşiri ale cotelor de atenţie pe râurile Cracău, Nechit, Tazlău, Agapia şi depăşiri ale cotei de inundaţie pe râurile Bistriţa, Tarcău şi Bicaz“, se arată în comununicatul Apele Române, SGA Neamţ.

Pentru judeţul Neamţ, meteorologii menţin avertizările de cod portocaliu în intervalul 3 iunie, ora 20.00 – 4 iunie, ora 08.00 când sunt prognozate fenomene de instabilitate atmosferică accentuată şi ploi însemnate cantitativ.

„În judeţele Bacău, Vaslui, Neamţ, precum şi în zona de munte a judeţului Vrancea, se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 50 l/mp şi izolat 80 l/mp“, se arată în avertizarea transmisă de Administraţia Naţională de Meteorologie.  

Judeţul Neamţ este şi sub efectul unei avertizări hidrologice de cod portocaliu emisă de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) şi care priveşte intervalul 3 iunie, ora 13.00 – 4 iunie, ora 18.00. 

Pentru Neamţ sunt vizate râurile din bazinele hidrografice Moldova bazin superior şi afluenţi (judeţele Suceava şi Neamţ), Bistriţa (judeţele Suceava, Neamţ, Harghita şi Bacău), Trotuş (judeţele Harghita, Neamţ şi Bacău), Bârlad (judeţele Iaşi, Vaslui, Bacău, Vrancea, Neamţ şi Galaţi).

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite