Ticu Lăcătuşu, pe urmele „Stăpânului inelelor“: alpinistul pregăteşte mai multe ascensiuni, iar una e în zona unde s-a filmat faimoasa poveste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul alpinist român care a escaladat Everestul şi-a fixat mai multe obiective ambiţioase pe care să le concretizeze în următorul an. Întâmplător, printre ele se numără şi o ascensiune în zona unde s-a filmat „Stăpânul inelelor“.

Ticu Lăcătuşu, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi alpinişti români, îşi face planuri pentru alte proiecte inedite. Împărţit între activităţile din Rezervaţia Naturală Cheile Şugăului - Munticelu (unde a inaugurat, recent, cel mai lung traseu de via ferrata din România) şi parteneriatele educaţionale din judeţul Neamţ în care este implicat, alpinistul pregăteşte în aceste zile două expediţii ambiţioase.

Prima dintre ele va avea loc la finele acestui an, la antipozi, pentru ascensiuni pe cele mai înalte vârfuri de pe continental australian şi din insula vecină, Noua Zeelandă. „În luna decembrie 2017 sau în ianuarie 2018, în funcţie de vreme, o să merg cu încă doi alpinişti cu care am mai fost în Himalaya, Sebi Paulenco şi Cristi Gruia. Am vrea să urcăm împreună cel mai înalt vârf din Australia, Kosciuszko. Nu e un vârf greu, are doar 2.200 de metri, dar acest lucru ar însemna realizarea circuitului Seven Summits în cele două versiuni cunoscute. Pe Puncak Jaya, cel mai înalt vârf din Papua Noua Guinee, care corespunde zonei Australia/Oceania, am urcat deja în anul 2000. Acum aş ajunge să fac şi vârful continental al Australiei“, a precizat alpinistul.

Premieră românească

Expediţia de la capătul lumii îi va deschide lui Ticu Lăcătuşu şi oportunitatea de a face o ascensiune pe vârful Aoraki, de pe muntele Cook, cel mai înalt pisc din Noua Zeelandă. Peisajele de aici au reprezentat locul ideal pentru filmările la superproducţiile „Stăpânul inelelor“ şi „Hobbitul“. Interesul artistic al producătorilor pentru această zonă nu este însă acelaşi cu obiectivul pe care şi l-a stabilit alpinistului român. „Mount Cook e un vârf sub 4.000 de metri, dar este tehnic şi chiar mai dificil decât Mont Blanc. Ar fi şi această ascensiune o premieră românească“, spune Ticu Lăcătuşu.

O altă expediţie este planificată pentru primăvara anului viitor şi nu va semăna cu niciuna din cele realizate în cariera sa. „În mai 2018 vrem să facem un team building în Himalaya, cu un grup de amatori în alpinism. Aş vrea să urcăm împreună un vârf de 6.000 de metri şi cei care doresc o astfel de experienţă mă pot contacta. Va fi un vârf accesibil oricui, probabil vom alege vârful Island Peak, de 6.200 de metri“, a anunţat Ticu Lăcătuşu, care a adăugat că cei care se vor înscrie vor face şi o minimă pregătire în Ceahlău şi Cheile Şugăului-Munticelu.



Ticu Lăcătuşu (foto sus) încearcă să-şi împlinească şi un alt vis: „Vreau să fac o «Casă a muntelui» la Piatra Neamţ, o construcţie care să adăpostească tot ceea ce am strâns de-a lungul timpului, din expediţiile pe care le-am făcut, începând cu muntele Ceahlău şi până în Himalaya. Cred că pentru cei pasionaţi de munte ar fi o atracţie. Vor fi aici lucruri inedite, care i-ar interesa, de exemplu fotografii din expediţii, hărţi şi informaţii utile“. După primele discuţii, autorităţile locale s-au arătat deschise unui astfel de proiect, oferind şi câteva idei de amplasare a construcţiei, însă proiectul nu a trecut de această fază. 

Ticu Lacatusu

Palmares

Ticu Lăcătuşu este singurul român care deţine în palmares ascensiuni pe cele mai înalte vârfuri ale celor 7 continente. În decurs de 8 ani şi 166 de zile, alpinistul a escaladat Elbrus (1990), Kilimanjaro (1995), Everest (1995), Aconcagua (1996), McKinley/Denali (1997), Puncak Jaya (2000) şi Mount Vinson (2001).

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite