Ticu Lăcătuşu ridică o şcoală pentru copiii din Nepal. Proiectul uimitor al primului alpinist român ajuns pe Everest

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ticu in Nepal

Celebrul alpinist român Constantin Lăcătuşu este implicat într-un proiect de reconstrucţie a unei şcoli primare situată în zona cea mai afectată de cutremurele care au devastat Nepalul în primăvara acestui an

Constantin Lăcătuşu, primul român care a cucerit Everestul, coordonează un proiect umanitar pentru copiii afectaţi de cutremurul din Nepal. Prin intermediul asociaţiei pe care o conduce, Clubul Montan Român, Ticu Lăcătuşu a demarat o campanie ce vizează reconstrucţia unei şcoli primare distrusă de seismul din primăvara acestui an. 

„Nepalul avea nevoie de ajutoare externe şi înainte de marele cutremur din 25 aprilie. Acum, tot efortul local şi întreg sprijinul internaţional nu mai pot fi suficiente, fiindcă nevoile sunt mult prea mari. Prin urmare, orice ajutor este mai mult decât necesar şi binevenit!“, îşi prezintă românul demersul pe site-ul campaniei „We Love Nepal“ („Iubim Nepalul“).

180 de copii din trei sate 

Ticu Lăcătuşu a argumentat că, din mulţimea de variante posibile pentru un ajutor, echipa „We Love Nepal“ a ales un proiect punctual şi cu efecte pozitive pe termen lung: reconstrucţia unei şcoli. Conform planului, şcoala ce urmează a fi reclădită va avea şase clase şi va beneficia de dotările minime necesare pentru circa 275 de persoane, din care 180 de elevi şi restul - profesori. În calcul erau incluse elemente de mobilier, material didactic, grup sanitar, apă curentă filtrată şi un punct medical. Bugetul necesar pentru realizarea obiectivului a fost calculat la un minim de 70.000 de dolari. 

„Districtul Sindhupalchowk este zona cea mai afectată de cutremurul din 25 aprilie: 3.400 de victime din totalul de 8.600 în întreg Nepalul. Transportul materialelor şi relieful accidentat vor spori dificultatea proiectului. Amplasamentul este situat la 110 kilometri est de Kathmandu, pe drumul spre Tibet. De la drum, încă 5 kilometri pe poteci“, spune Lăcătuşu.

Locul unde va fi construită şcoala din Jethal FOTO: Facebook/Constantin Lăcătuşu

scoala nepal

Lucrările de construcţie au început, iar acum se lucrează la fundaţii, termenul de finalizare fiind primăvara anului 2016, înainte de venirea musonului.

„Până atunci, copiii vor învăţa în corturi improvizate, fără surse de căldură, fără toalete, fără apă curentă, fără asistenţă medicală şi medicamente“, mai spune alpinistul originar din Piatra Neamţ. 

Din 12 octombrie, Ticu Lăcătuşu a plecat în Nepal, pentru a duce la bun sfârşit proiectul umanitar. Pe 19 octombrie a anunţat pe contul său de Facebook că şcoala ce urmează a fi reconstruită este în localitatea Jethal, unde vor veni copii din trei sate.

Până când va fi gata şcoala, copiii învaţă în spaţii amenajate provizoriu FOTO: Facebook/Constantin Lăcătuşu

scoala nepal

Alpinistul român nu este singur în proiect, lui alăturându-i-se într-un parteneriat şi Deepak Bhandari de la asociaţia „Ajutor pentru Himalaya“ („Himalayan Aid“). 

„Localnicii spun că poziţia aleasă e cea mai bună, fiind aproximativ în mijlocul unei zone de circa 16 kilometri pătraţi în care trăiesc aceşti copii. Amplasamentul vechii şcoli nu mai poate fi utilizat, este deja abandonat, are în apropiere un versant cu blocuri stâncoase care o pot lua la vale oricând. Pe noul amplasament, după crearea unei terase mai largi, cu buldozerul, va fi mult mai sigur, mai ales că suntem în vârful dealului, exact sub drumul principal din zonă, un mare atu în faza de construcţie“, descrie situaţia de la faţa locului Ticu Lăcătuşu. 

Următorul pas a fost constituirea echipei locale de lucru, coordonată de un diriginte de şantier, constructor, membru în consiliul local din Jethal.

Ticu Lăcătuşu în discuţiile pentru amplasamentul şcolii: FOTO: Facebook/Constantin Lăcătuşu

Ticu in Nepal

„Am stabilit împreună cu arhitectul şi principalul partener nepalez al proiectului, asociaţia Himalayan Aid Nepal, condusă de prietenul meu Deepak Bhandari, designul clădirilor şi tipul materialelor de construcţie. Vor fi două clădiri cu câte trei clase plus camera profesorilor/biblioteca, camera punctului de prim-ajutor şi toaletele. Am fost la mulţi furnizori din Kathmandu pentru a-mi face o idee clară asupra ofertei locale, ce se poate găsi acolo şi la ce preţuri. Am optat pentru o construcţie din panouri prefabricate tip-sandviş, existând posibilitatea de a alege de la câţiva furnizori ce importă din Filipine, Thailanda şi Coreea de Sud. Fundaţia va fi din beton ciclopian armat şi structura modulară a clădirii se va sprijini pe un zid din piatră cu armătură metalică“, explică alpinistul Ticu Lăcătuşu.

Punte între Carpaţi şi Himalaya 

Ticu Lăcătuşu a început, alături de echipa „We Love Nepal“, să implice cât mai mulţi oameni doritori să ajute, astfel încât visul copiilor greu încercaţi de soartă la condiţii decente de educaţie să devină realitate.

„Am călătorit în multe zone ale Nepalului, peste tot am observat importanţa pe care o dau localnicii educaţiei copiilor. Cel mai important obiectiv al satului este şcoala. De cele mai multe ori, copiii merg mulţi kilometri pe jos, pe poteci accidentate, pe ploaie sau vânt“, era mesajul alpinistului român postat în iunie, care preciza că nu este o rugăminte, nici măcar un apel, ci o prezentare a situaţiei dramatice din ţara aflată între doi coloşi, China şi India. 

Alpinistul a recunoscut că, după aproape 20 de vizite în Nepal, a stabilit o legătură specială cu această ţară şi a găsit chiar asemănări cu România:

„Şi noi avem un potenţial imens, munţi şi o natură excepţională, şi noi ne-am alungat regele şi i-am adus la putere pe comunişti, şi noi – după multe statistici – suntem în coadă. Noi în coada Europei, Nepalul în coada lumii“. 

Mobilizare pentru buget

Invitaţia lui Ticu Lăcătuşu a găsit ecou în rândurile prietenilor săi, dar şi în rândul unor organizaţii care au dorit să se alăture proiectului. În decurs de trei luni, cât a fost activ un SMS umanitar prin care se puteau dona 2 euro în contul proiectului, s-a adunat suma de 16.652 de lei (4.132 de dolari), circa 5,9% din bugetul necesar. 

„1888 de mesaje, adică 1888 de cărămizi la proiectul nostru comun, (re)construcţia unei şcoli din Nepal. Pentru mine a fost ceva inedit şi pot confirma că, importantă este călătoria şi nu neapărat destinaţia. Dar vom ajunge şi la destinaţie, împreună!“, a mai spus alpinistul.

Un sprijin important a venit însă de la organizaţia „Salvaţi Copiii!“, partener principal al proiectului. Printr-un aport consistent, bugetul necesar planificat a fost acoperit aproape de 60%, fapt pentru care Ticu Lăcătuşu a ţinut să mulţumească organizaţiei.

„Fără SALVAŢI COPIII nu am fi reuşit să ajungem în această fază avansată a proiectului We Love Nepal. Este impresionant cum Gabriela Alexandrescu (preşedinte executiv - n.n.) şi Echipa sa abordează cele mai dificile obiective, fie în România, fie departe de casă, în Nepal, ca răspuns umanitar concret la situaţia specială provocată de cutremurul din 25 aprilie“, mai spune alpinistul român. El nu a uitat să-l menţioneze nici pe Luigi Bodo, managerul italian de la RIFIL, fără de care recunoaşte că nu ar fi păşit pe Everest în urmă cu 20 de ani.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite