Profesoară arestată sub acuzaţia de act sexual cu un minor. Victima, un elev la seminar, s-a sinucis în urmă cu două luni UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Crinela Marc, o profesoară de limbă română din Neamţ, a fost arestată pentru 30 de zile în urma acuzaţiilor grave care i se aduc de către procurori.

UPDATE Judecătorii au admis cererea procurorilor ca profesoara Crinela Marc să fie arestată preventiv pentru următoarele 30 de zile. Femeia este acuzată de act sexual cu un minor.  

Răstunare de situaţie într-un caz care a şocat opinia publică la finele anului trecut, atunci când un elev la seminarul de teologie din municipiul Piatra Neamţ s-a sinucis aruncându-se în râul Bistriţa, de pe un pod din oraş. 

Crinela Marc, profesoară de limba română, a fost reţinută marţi, 14 februarie, la cererea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, care o acuză de săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor şi cer instanţei arestarea ei pentru următoarele 30 de zile.

Pe 17 noiembrie 2016, Marian Săndulache (18 ani) a fost văzut de un martor în timp ce s-a aruncat în apele reci ale râului. Trupul tânărului a fost găsit fără suflare abia după o lună, pe 17 decembrie, timp în care echipaje specializate de la ISU Neamţ au făcut căutări aproape zilnic.

Anchetatorii susţin acum că femeia ar fi întreţinut relaţiile sexuale cu elevul ei în perioada 2015-martie 2016 (până când Marius Săndulache a devenit major). 

Crinela Marc are 40 de ani, este soţie de preot şi are trei copii. În ultimii ani a predat limba şi literatura română ca suplinitor la Liceul Teologic Ortodox „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Piatra Neamţ.

Marius Ioan Săndulache era elev în ultimul an la liceul teologic şi era printre cei mai buni seminarişti. În urmă cu doi ani, el participase la faza naţională a Olimpiadei de religie unde a obţinut menţiune, iar în cei patru ani de liceu avea numai note de 9 şi 10. 

Vom reveni cu amănunte

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite