Martori-surpriză în dosarele DNA care-l vizează pe Ionel Arsene, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Neamţ
0Şeful Consiliului Judeţean Neamţ, suspendat pe perioada arestului preventiv, este urmărit penal pentru trafic de influenţă în două dosare instrumentate de DNA.
Ionel Arsene, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Neamţ, este vizat în două dosare de corupţie pe care DNA le-a deschis pe numele său în primele luni ale acestui an. În ambele speţe, şeful CJ Neamţ şi lider al organizaţiei judeţene PSD, este acuzat de anchetatori de trafic de influenţă, pentru fapte petrecute în perioada 2013-2015, atunci când Arsene deţinea funcţia de deputat de Neamţ.
Din data de 29 ianuarie a.c., Ionel Arsene se află în arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, după ce judecătorii Curţii de Apel Bacău au acceptat solicitarea procurorilor DNA - Serviciul Teritorial Bacău de arestare preventivă pentru 30 de zile. Pe 14 februarie, inculpatul a aflat că mai este vizat de un dosar de trafic de influenţă, pe lângă cel în urma căruia a ajuns în detenţie.
De această dată, anchetatorii îl acuză pe Arsene că, în urmă cu trei ani, ar fi făcut uz de funcţia pe care o deţinea pentru a încasa o sumă consistentă (3 milioane de lei) de o firmă care desfăşoară lucrări hidrotehnice. Demersurile sale au rămas fără rezultat, după cum susţin procurorii, dar faptele au fost denunţate de reprezentatul societăţii de la care deputatul a pretins „comisionul“:
„La data de 31 iulie 2015, suspectul Arsene Ionel, în calitate de deputat în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene Neamţ a unui partid politic, a pretins de la reprezentantul unei societăţi comerciale (martor în cauză) un procentaj de 5% din suma totală de 60.000.000 lei ce trebuia alocată de Administraţia Naţională Apele Române (A.N.A.R.) pentru finalizarea contractelor pe care firma respectivă le avea în derulare cu administraţiile bazinale. În schimbul acestui comision, în perioada iulie - septembrie 2015, suspectul Arsene Ionel şi-a exercitat influenţa asupra unui coleg de partid, la vremea respectivă secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, pentru a-l determina să facă demersuri în vederea alocării de către A.N.A.R. a sumei anterior menţionată, demersuri rămase însă fără rezultat“, se arată în comunicatul oficial al DNA din 14 februarie 2018.
În comunicatul DNA se precizează că Ionel Arsene ar fi intervenit pe lângă un coleg de partid cu funcţie în Ministerul Mediului, care să faciliteze deblocarea banilor. Persoana invocată de anchetatori este Iulian Jugan, actualul subprefect de Neamţ, care, în aprilie 2015 fusese numit secretar de stat în Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, cu susţinere din partea organizaţiei PSD Neamţ.
Prefectul, martor în primul dosar
Şi în primul dosar instrumentat de DNA care îl vizează pe Ionel Arsene apare între martori un nume cu greutate din administraţia judeţeană: Vasile Panaite, actualul prefect al judeţului Neamţ.
Procurorii anticorupţie susţin că în 2013, perioadă în care Ionel Arsene era deputat de Neamţ (PSD), ar fi primit de la Gheorghe Ştefan, zis Pinalti, suma de 100.000 de euro pentru a interveni la şeful ANI, Horia Georgescu.
Având în vedere că duşmanul politic comun al celor doi la acea vreme era Culiţă Tărâţă, scopul era ca inspectorii de integritate să-i găsească şefului de atunci al CJ Neamţ probleme grave de incompatibilitate. Numai că, aşa cum rezultă din ancheta DNA, acţiunea nu a fost finalizată cu succes, iar în noiembrie 2014 Tărâţă a murit, aşa că Pinalti i-ar fi cerut lui Arsene o parte din bani înapoi, spun procurorii.
Nu ar fi făcut asta direct, ci prin intermediari, unul din aceştia fiind Vasile Panaite, la acea vreme primar al unei comunei din Neamţ. Discuţiile respective apar în stenogramele ataşate la dosarul în cauză.
„ŞG (Ştefan Gheorghe n.r.) : Nu stai oleacă eu m-am luptat cu el cu Tărâţă, da? Corect?
PV (Panaite Vasile, n.r): Corect!
ŞG: Tărâţă o ajuns în mormânt, eu la puşcărie băi, îs la necaz, da?
PV: Corect!
ŞG: Bă, ajută… ajută-mă bă…am trimis-o şi pe C la el…
La finalul anului trecut, după ce a fost eliberat condiţionat din Penitenciarul Ploieşti (pe 20 septembrie 2017), Gheorghe Ştefan a insistat tot mai mult să-i ceară lui Arsene diferenţa de 80.000 de euro. Arsene s-a eschivat, iar într-o discuţie i-ar fi spus prefectului Panaite să-i transmită lui Pinalti că nu are nici o datorie
„AI (Arsene Ionel, n.r.) : Spune-i aşa că eu n-am nici o datorie la el.
PV (Panaite Vasile, n.r): Da
AI: ce-o fost o… aşa…
PV: Şi s-o-nchis
AI: Şi io şi el o pierdut amândoi…
PV: …a, deci amândoi aţi pierdut şi sănătate bă frate, asta e...
AI: Ca să-l execute cineva pe ăla, pe C...
PV: Am înţeles!
AI: Şi p*** mea, acum ce fac? Eu iau pe mine… şi ce… am pierdut… însă, aşa cum i-am transmis…
PV: C-o rezolvi… corect, am înţeles… astea să fie cuvintele. Deci eu aşa o să fie cuvintele spun: Bă, omul uite-aşa s-o..
AI: Să nu mai vorbească
PV: Exact!
AI: …că dacă vorbeste, mă pun de capul lui… nu-l mai ajut cu nimic… “.
Avocaţii lui Ionel Arsene nu au putut fi contactaţi pentru a-şi exprima un punct de vedere în legătură cu datele prezentate de procurorii DNA.