FOTO Noua Zeelandă, descoperită la pas. Aventura de la Antipozi a doi români, care străbat locuri de basm

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Irina Repede şi Radu PăItineanu, pe malul Strâmtorii Cook, care desparte cele două mari insule ale Noii Zeelande. FOTO Facebook Radu Păltineanu
Irina Repede şi Radu PăItineanu, pe malul Strâmtorii Cook, care desparte cele două mari insule ale Noii Zeelande. FOTO Facebook Radu Păltineanu

Pandemia de COVID-19 a transformat o banală călătorie, în anotimpul rece, în Noua Zeelandă, într-o adevărată expediţie. Irina Repede şi Radu Păltineanu şi-au propus să exploreze îara insulară pe jos, de la nord la sud, preţ de 3.000 de kilometri. Călătoria nu s-a terminat, însă au terminat traseul pe Insula de Nord.

Au trecut mai bine de 6 luni de zile de când hazardul a făcut ca doi români, Radu Păltineanu, din Piatra Neamţ, şi amica lui, Irina Repede, din Bucureşti, să ajungă în călălalt capăt al planetei, tocmai în Noua Zeelandă, unde-şi plănuiseră să rămână o scurtă perioadă, în vacanţă.

Locul poate n-a fost ales întâmplător, deoarece Radu, absolvent al Universităţii McGill din Canada, acolo unde s-au stabilit părinţii, trecuse printr-o experienţă unică la nivel mondial, după temerara experienţă ce a însemnat traversarea pe bicicletă a continentelor americane din Alaska şi până în Ţara de Foc, expediţie ce adurat 3 ani, 2 luni şi 17 zile, una terminată pe 22 octombrie 2018. 

Numai că, vacanţa de la Antipozi avea să le rezerve o mare „surpriză“, după ce au aterizat în capitala Auckland, via Australia şi începuseră ititerariul turistic prin zone pe care le descriau ca fiind unice, de basm. 

Pe 23 martie 2020, erau pe Insula de Nord (una din cele două foarte mari care compun Noua Zeelandă), când au aflat că sunt „prizonieri“, din cauza pandemiei de coronavirus, autorităţile hotărând închiderea graniţelor, porturilor şi anularea tuturor zborurilor. 

Decizia i-a surprins când erau într-un sat din Northland - Ţinutul de Nord (regiune ale ţării), situat în apropiere de un oraş cu 6.000 de locutori, Kerikeri, destinaţie turistică la 250 de kilometri nord de capitala Auckland). 

Vrând-nevrând, Radu Păltineanu şi Irina Repede au trebuit să stea 5 săptămâni în izolare în Kerikeri şi alte două în zonă, exploarând locuri neînchipuit de sălbatice, pe jos sau în canoe, ori muncind la

neozeelandezi, pentru alimente. 

Se pare că „statutul“ pe care-l aveau în ţara de la Antipozi nu prea le-a convenit, chiar dacă erau fascinaţi de experienţele trăite, zi de zi altele noi, firea de hoinar prin lume a lui Radu Păltineanu îndemnându-l să facă altceva. 

Poate nu-i dădea pace gândul că în 2020 îşi propusese traversarea Groenlandei pe schiuri, o expetiţie de vreo 600 de kilometri, avându-l ca partener pe alpinistul Aurel Sălăşan.

„Câteodată în viaţă trebuie să te adaptezi situaţiei şi să ştii să profiţi de ceea ce-ţi oferă locul şi clipa“

Aşadar, contextul global nu era deloc favorabil expediţiilor prin alte zone, dar având experienţa din urmă cu câţiva ani a lui Radu Păltineanu, celor doi prieteni le-a venit ideea unei alte temerare călătorii. 

Asta după ce absolventul de „calculatoare“ la Universitatea McGill mai avusese una inedită. Pe 5 august 2015, pleca cu bicicleta din nordul Alaskăi şi ajungea după 3 ani, 2 luni şi 17 zile, pe 22

octombrie 2018, în Argentina, în Ţara de Foc, la Ushuaia, unind astfel cele două extreme ale Americilor, pe două roţi în prima aventură românească de acest gen.

paltt4

Moment de respiro în expediţia din îndepărtata ţată de la Antipozi FOTO Facebook

„Închei această expediţie cu 34.554 de km pedalaţi şi alţi 4.100 de km navigaţi pe cursul Amazonului, kilometri care m-au purtat prin toate ţările şi teritoriile continentale ale Americii de Nord şi Sud“, nota, cu ani în urmă, româno-canadianul. Acum, pentru că tot erau în Noua Zeelandă, Radu şi Irina au pus la cale străbaterea cu pasul a ţării, pornind de la nord spre sud. 

„Câteodată în viaţă trebuie să te adaptezi situaţiei şi să ştii să profiţi de ceea ce-ţi oferă locul şi clipa. (...) Am decis să demarăm prima aventură mai de anvergură în doi: traversarea Noii Zeelande pe o rută de peste 3.000 de km. A fost o idee care ne-a venit cumva natural. Astăzi a fost prima zi. Prima bucată include kilometri de plajă dar şi de porţiuni de coastă împădurite. Să înceapă aventura! It's so good to be back on the road! (Este atât de bine să fii din nou pe drum - n.r.). Haideţi împreună cu

noi pentru următoarele luni să cunoaştem Noua Zeelandă aşa cum puţini reuşesc să o vadă“, nota Păltineanu pe 17 mai 2020, ziua în care au pornit în noua expediţie. 

De atunci au trecut 6 luni, timp în care cei doi români au avut parte, aşa cum spuneam, de experienţe

inedite şi fascinante, parte din ele prezentându-le în cele ce urmează, după cum au fost consemnate pe contul de Facebook al „globe-trotter-ului“.

La Auckland, la o ciorbă de burtă: „E ceva dumnezeiesc să guşti din asemenea bucate“

17 iunie: O parte din traseul nostru de astăzi a fost printr-o peşteră sălbatică a cărei galerie principală am traversat-o prin apă care ne ajungea uneori până la genunchi. Aici am putut observa pentru prima

dată viermii strălucitori, larve de insecte şi de femele larviforme adulte, care strălucesc prin bioluminescenţă, oferindu-ne un adevărat spectacol atunci când stingeam frontalele (lanterne de frunte - n.r.).

19 iunie: S-a vorbit mult în ultima perioadă pe plan internaţional despre Noua Zeelandă şi despre modul excepţional în care această ţărişoară cu 5 milioane de locuitori a gestionat actuala pandemie. Despre cum guvernul împreună cu „Echipa de 5 milioane de cetăţeni“ (căci aşa a numit populaţia ţării primul ministru, dna. Jacinda) a pus viaţa şi sănătatea înaintea creşterii economice şi despre cum oamenii ştiu să coopereze şi să fie solidari într-un bine comun, oricât de dificil ar fi acest lucru. 

paltt8

La o ciorbă de burtă, alături de românii din Auckland FOTO Facebook

Ei bine, această atitudine porneşte de la gesturi şi atitudini aparent mici, dar bine înrădăcinate. Umblând în ultima perioadă prin foarte multe comunităţi mici, m-a impresionat existenţa unor pieţe de troc care merg pe încredere. Tu laşi ceva ce creşte în gradina ta şi ai în plus, eu vin iau acel fruct sau acea legumă şi las altceva în loc. Sau las produsele la intrarea casei şi tu îmi laşi din bun simţ bănuţii în cutiuţa de lângă. Este vorba despre cooperare, bun simţ şi solidaritate şi porneşte de jos.

25 iunie: Că tot a plouat şi a fost vreme urâtă, zilele acestea ne-am întâlnit la poveşti cu Sorin şi Ana, alt cuplu român rămas blocat în Noua Zeelandă. Au ajuns aici în noiembrie anul trecut, după 1 an şi 7

luni de navigaţie cu propriul velier, din Europa, via canalul Panama. Ce oameni faini şi ce poveşti!

7 iulie: Iaca ce am ajuns şi în Auckland unde am avut parte de o primire extrem de călduroasă din partea unor români inimoşi. Cornel şi Cristi ne-au făcut surpriza să ne gătească o ciorbă de burtă absolut delicioasă din care doar eu am mâncat 3 bliduri pline. Ne-a prins aşa de bine după toate sutele astea de kilometri prin sălbăticie! După săptămâni bune de mâncat paste şi supe la plic, e ceva dumnezeiesc să guşti din asemenea bucate şi să ai un loc cald şi uscat de înoptat.

O declaraţie de... dragoste

9 iulie: 3 ani şi 3 luni am străbătut 2 continente de unul singur, pe o bicicletă. Au fost 35 de mii de kilometri de provocări şi experienţe care, deşi împărtăşite, ici, colo, cu câte o persoană pe care o întâlneam în periplul meu, erau în mare parte experienţe solitare. Acum, trăiesc o nouă aventură alături de persoana pe care o iubesc şi deşi nu este uneori uşor este ceva superior. 

paltt14

Cei doi români, într-un moment de tandreţe. FOTO Facebook

O experienţă, oricare ar fi ea, împărtăşită în permanenţă cu altcineva, mai ales atunci când iubeşti acea persoană, este o experienţă superioară din toate punctele de vedere. Pentru mine nu există nimic mai divin ca momentul acela când te trezeşti zi de zi la cort alături de persoana pe care o iubeşti, în natură, în simplitate, departe de societate, care, de cele mai multe ori pune presiune pe noi să performăm sub o formă sau alta. Liberi de constrângeri şi de îndatoriri putem fi noi înşine. Doar aşa! 

20 iulie: Avem mai bine de 4 luni de când suntem în această ţară insulară şi parcă nu ne vine a crede că ceea ce trebuia să fie o călătorie de 2 săptămani, s-a transformat într-o aventură de luni de zile, într-o lume plină de incertitudine şi derutată de această epidemie. 

8 august: Tocmai am depăşit borna de 1.000 de km parcurşi la pas prin Noua Zeelandă, o treime din traseu. Ce pot să zic este că sunt extrem de mândru de Irina, care şi-a depăşit demult orice limită anterioară de anduranţă, (...), traversând zone extrem de izolate şi extrem de diverse, de la zone deşertice, la jungle cu aspect sub-tropical, piscuri înzăpezite şi râuri curgătoare. O astfel de traversare scoate toţi îngerii şi demonii din tine.

Poveşti de pe râul care îşi poate da în judecată agresorii

18 august: Există locuri şi locuri pe această planetă, dar cel pe care tocmai l-am explorat în această săptămână este unul cu adevărat special. După mai bine de 1.000 de km străbătuţi la pas prin sălbăticia insulei de Nord a Noii Zeelande, am luat o pauză (bine meritată) de la mers şi ne-am suit într-un canoe cu care am străbătut cursul mijlociu al râului Whanganui, râu declarat în 2017 entitate vie cu drepturi depline. Apa cristalină, pereţii stâncoşi din care curg sute de cascade şi cântecul păsărilor exotice fac din acest loc unul cu adevărat magic. (...) Whanganui nu este orice râu. Din timpurile îndepărtate, populaţia indigenă Maori l-a divinizat şi l-a considerat mereu o entitate vie împreună cu ecosistemul său, flora, fauna, pădurea care îl înconjoară şi tot ceea ce face parte din el. 

paltt2

Cei doi români au putut admira neasemuit de frumoase apusuri de soare FOTO Facebook

   

După sute de ani de discuţii şi de încercări de a-şi face vocea auzită, în 2017, la cererea/sugestia

Maorilor parlamentul neo-zeelandez a declarat (în premieră mondială) acest râu entitate vie cu drepturi depline, care îşi poate da în judecată agresorii ce îi periclitează viaţa şi ecosistemele. Şi mă gândesc cum ar fi ca şi pădurile de la noi, din România, cele din Amazon, din Indonezia, din Congo şi din toate ţările în care au loc abuzuri masive să aibă drepturi şi să-şi poată pedepsi agresorii?

25 august: Întreaga zonă este una învăluită în legendă şi extrem de importantă pentru populaţia indigenă maori, care venerează atât râul, munţii şi pădurile. (...) Deşi o naţie de războinici, respectul lor faţă de natură este unul intrinsec, fiindcă aceştia, prin legendele şi miturile lor scot în evidenţă natura vie, sacră chiar, intangibilă. 

La polul opus, omul alb, profund ierarhizat, materialist şi antropocentric, complet deconectat de natură, a văzut în aceste ecosisteme, încă de la sosirea lui pe aceste meleaguri, doar resurse, posibilităţi de dezvoltare şi bunăstare.

   

„We did it!“ „Am trecut prin greu dar şi prin sublim“

Pe 8 septembrie, Radu şi Irina se aflau la poalele munţilor Tararua, unde au descoperit o mică mănăstire ortodoxă. „După luni petrecute prin sălbăticie, am avut pentru o seară impresia că ne aflăm ceva mai aproape de casă, cel puţin sufleteşte.“ 

O săptămână mai târziu, cucereau Vârful Tahurangi (2.797 metri), cel mai înalt din Insula de Nord. „Profitând de o fereastră de vreme excelentă am făcut o ascensiune pe vârful principal al vulcanului Ruapehu, reuşind astfel să bifez încă un obiectiv al expediţiei. Un peisaj cu totul aparte şi un loc încărcat de legendă. Acum, tot ce ne mai rămâne este să completăm cei 80 de kilometri rămaşi din Insula de Nord, iar apoi traversăm strâmtoarea Cook spre Insula de Sud“, scria Radu. 

paltt1

La mănăstirea ortodoxă, Radu şi Irina şi-au adus aminte de casă FOTO Facebook

Expediţia din Nord s-a încheiat pe 18 septembrie, la ora 11.00.

„We did it! Am reuşit să traversăm întreaga Insulă de Nord a Noii Zeelande la pas şi cu canoele, într-o aventură care ne-a purtat până acum prin cele mai sălbatice colţuri ale acestei minunate ţări de la Antipozi. În cei 1.700 de kilometri parcurşi pe jos şi cu canoele am trecut prin greu, dar şi prin sublim, mereu împreună, doar împreună. Ani de zile am explorat lumea de unul singur, iar la terminarea traversării celor două Americi am întâlnit-o pe Irina, care mi-a devenit între timp nu doar iubită, ci şi parteneră de aventură. 

Pe cât mă bucuram înainte de locurile şi de oamenii pe care îi întâlneam, acum o pot face dublu. Şi sunt atât de mândru de ea pentru acest traseu parcurs pe timp de iarnă prin cele mai dificile locuri! Pentru că nu este uşor să te pui la un astfel de drum pentru prima oară în viaţa ta! 

Pentru că nu este uşor să duci la capăt un astfel de traseu! Pentru că a avut deschiderea şi curajul să pornească pe acest drum! Şi abia suntem la jumătate. Urmează Insula de Sud cu ai săi Alpi Sudici, gheţari şi poteci uitate de lume.“ 

Vă mai recomandăm să citiţi:

FOTO La pas domol pe potecile din Ceahlău. Cum şi-au căpătat renumele traseele „puturoşilor“ şi „ologilor“

O călătorie spre inima Ceahlăului. Muntele sfânt al dacilor, încărcat de spiritualitate şi învăluit în mister

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite