Drumul spre lumea cealaltă în credinţa populară. Care e rostul pomenilor şi cât de subţire este puntea care duce în rai

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trecerea sufletelor în altă lume, după viaţa pământeană, este una din temele des întâlnite în credinţele populare ale românilor.

Învăţătorul M. Lupescu, din Broşteni, semnează în nr.8 din 1983-1894 al publicaţiei „Şezătoarea“, revistă de literatură şi folclor, un articol în care tratează subiectul vieţii de după moarte, din punct de vedere al credinţelor populare. 

„Prin Ceea Lume, poporul înţelege lumea în care va petrece sufletul după ce se va despărţi de trup. Acolo, cei ce-au lucrat binele în astă lume vor primi răsplata faptelor lor, petrecând la un loc cu îngerii, serafimii şi heruvimii şi cu sufletele drepţilor, şi vor duce acea viaţă liniştită, curată, netulburată şi lipsită de păcate dorită de năcăjiţii de pe lumea asta, şi pe care – ei cred – că o au numai bogaţii de pe lumea pământeană; ori în chinuri şi munci, de-au lucrat fapte rele...“, explică dascălul.

Autorul spune că oamenii de la sate şi-au făcut o imagine despre lumea cealaltă din povestirile celor bolnavi, care au avut visuri grele, sau în urma unor vedenii a celor „slabi de înger din vremea ameţelelor“. În tradiţia populară din satele Moldovei, drumul spre lumea cealaltă era presărat de cele 7 vămi ale văzduhului: 

„Până să ajungă sufletul pe ceea lume, are de trecut prin multe locuri primejdioase, şi de nu devine prada lor, ajunge la locul mult dorit unde se odihnesc sulfetele celor drepţi. Aşa, are de trecut prin 7 vămi ale văzduhului, unde stă câte un paznic al lui Dumnezeu şi altul al lui Scaraoschi“.

Conform credinţelor populare, vămile puteau fi depăşite de suflet doar cu ajutorul pomenilor, care trebuie făcute în timpul vieţii, dar şi după moarte, de către familia răposatului. Chiar şi-aşa, înainte de intrarea în rai trebuia trecută o punte extrem de îngustă  - „cât o simcea (un vârf, n.n.) de cuţit“:

„De ţ-ai plătit vama în viaţă, treci nesupărat, întovărăşit de îngerul păzitor, până la puntea raiului, care-i îngustă ca o simcea de cuţit. Puntea aceasta e peste un râu de foc cu smoală şi rîşină, foc nestins, în care ard toţi acei ce-au lucrat răul pe lumea asta. Pe puntea aceasta treci foarte anevoe şi numai acela o poate trece, care în lumea asta a fost om bun, drept şi a lucrat fapte bune. Trecută astă punte, ai scăpat de greu şi petrecerea fericită a lumei fără griji şi nevoi îşi urmează firul“.

Explicaţii pentru ritualul pomenilor  

În prag de secol XX, în satele din nordul Moldovei se spunea că, dacă vămile nu-ţi sînt plătite, atunci sufletul stă la porţile vămilor până ce rudele de pe lumea asta, ori părinţii le plătesc prin pomeni: „Orice suflet, lucreze bine ori rău, după ce moare e purtat în ceea lume de un înger ş’un drac pe la toate bunătăţile şi răutăţile, şi după ce sufletul le vede pe toate, numai atunci să trimete la locul ce i se cuvine“.

Pentru a trece de vămi unii plăteau bani grei, alţii le răscumpărau cu câţiva bănuţi. De aici, ne explică M. Lupescu, şi obiceiul de a împărţi bani în timpul procesiunii funerare:

„Vămile văzduhului, unii le plătesc scump de tot; unii însă le pot răscumpăra şi cu greiţari de 2 parale, date săracilor. Credinţa aceasta face pe sătean ca, atunci cînd duce mortul la groapă, să împartă în dreapa şi în stânga gologani de 5 bani, dacă n’are de cei de 2“.

Pomenile date în timpul vieţii sau de rudele răposatului sunt considerate cele mai sigure plăţi pentru liniştea sufletului:

„Pomana, ajutarea după putinţă a celor nevoiaşi şi săraci, contribuie mult la o viaţă bună şi fericită în ceea lume, căci tot ceea ce dai aici vei avea pe ceea lume însutit. Praznicele, panahizile, ospăţurile, pomenile de la Ziua moşilor şi tot ceea ce se dă de pomană după mort au de scop de a uşura şi de a face mîndră şi voioasă viaţa din ceea lume“.      

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite