BAC 2014 NEAMŢ Subiectele la proba obligatorie de la Bacalaureat 2014: Istorie şi Matematică. Analiză despre monarhie la profilul umanist
0
Miercuri, 2 iulie, au avut loc probele scrise la proba obligatorie de la Bacalaureat 2014. Subiectele la Istorie şi subiectele la Matematică au fost postate pe site-ul adevarul.ro la scurt timp după începerea examenului.
Candidaţii au susţinut proba între orele 9.00 - 12.00, neputând ieşi din examen mai devreme de 10.30.
În judeţul Neamţ aproape 4.800 de absolvenţi s-au înscris la examenul de Bacalaureat, dintre care 3.783 au finalizat clasa a XII-a vara aceasta, iar 763 provin din seriile anterioare.
Pentru proba la limba română de luni, 30 iunie, prima scrisă de la această sesiune de Bacalaureat, s-au înscris 4.086 de candidati. S-au prezentat 3.888 elevi şi au lipsit 193. Cinci candidaţi au ratat examenul pentru că au fost prinşi asupra lor cu telefoane mobile, lucru interzis categoric de legislaţie. Doi susţineau teza la română în centrul de examen de la Colegiul Tehnic Ion Creangă Târgu Neamţ, doi la la Liceul Tehnologic Vasile Sav Roman şi unul la centrul de examen de la Colegiul Naţional Roman Vodă.
„Cei cinci candidaţi au fost eliminaţi pentru fraudă şi tentativă de fraudă. Au fost descoperiţi când foloseau telefoanele mobile sau copiuţele şi au fost eliminaţi din sală. Conform metodologiei de examen, cei cinci nu mai au dreptul să intre în examen în următoarele două sesiuni, ceea ce înseamnă că vor veni la BAC cel mai devreme la sesiunea din toamna anului viitor“, a declarat profesor Viorel Stan, inspector şcolar general al ISJ Neamţ.
Subiectele de la matematică de la Bac 2014, publicate pe adevarul.ro, au fost rezolvate la Adevărul Live, de la ora 11.00, de profesorul Costel Chiteş, de la Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” din Capitală.
Subiectele la proba de Matematică - filiera teoretică, profilul real, specializarea mate-info / filiera vocaţională, profilul militar, specializarea mate-info

Subiectele la Matematică - filiera teoretică, profilul real, specializarea ştiinţe ale naturii

Subiectele la Matemarică - filiera tehnologică

Subiectele la Istorie - filiera teoretică, profil umanist, toate specializările


Calendar Bacalaureat 2014
- 30 iunie – proba scrisă la Limba Română
- 1 iulie – proba scrisă la Limba Maternă
- 2 iulie – proba scrisă la Matematică sau la Istorie (proba obligatorie a profilului)
- 4 iulie – proba la alegere: geografie, biologie, chimie, fizică, economie, informatică, sociologie, filosofie, logică, psihologie
- 7 iulie – afişarea rezultatelor parţiale (până la ora 12.00, la avizierele liceelor) şi depunerea contestaţiilor (până la ora 16.00)
- 8-10 iulie - rezolvarea contestaţiilor
- 11 iulie – afişarea rezultatelor finale pe bacalaureat.edu.ro
Mai puteţi citi:
VIDEO BAC 2014 Rezolvarea subiectelor de la proba de română de la Bacalaureat 2014
Toate informaţiile despre examenul de Bacaluareat