Medicul care transformă moartea în viaţă

Carmen Pantiş este coordonatorul programului de transplant din Bihor încă din anul 2008  şi reuşeşte să menţină judeţul pe primul loc în România în topul naţional al donării de organe.

Medicul Carmen Pantiş (49 de ani) a parcurs toate etapele unei cariere construite pe muncă şi disciplină, ajungând de la medic de familie la medic primar în anestezie şi terapie intensivă, la Spitalul Clinic de Urgenţă Oradea. Doctorul a reuşit să aducă judeţul Bihor pe primul loc în topul naţional al donatorilor de organe. „Donarea de organe este o problemă în toată lumea, reflectată în listele lungi de aşteptare. Bihorul este situat la o rată de donare asemănătoare Spaniei, cea mai performantă ţară din Europa, unde se înregistrează 34 donatori la un milion de locuitori“, a spus Carmen Pantiş. 

Ea este cea care face tot posibilul pentru ca durerea pierderii unei persoane dragi să se transforme în bucuria şansei la o viaţă sănătoasă, pentru o altă persoană, complet străină celui plecat dintre noi. „Diagnosticul de moarte cerebrală presupune întreruperea ireversibilă a tuturor funcţiilor, inclusiv moartea trunchiului cerebral. Sarcina mea este să identific pacienţii la care a survenit o leziune neurologică catastrofală, care a condus la moartea creierului, caz în care ventilaţia mecanică suplineşte funcţia respiratorie. În această situaţie ireversibilă, cordul funcţionează, dar se prelungeşte inutil suferinţa familiei şi i se refuză pacientului o moarte demnă“, afirmă medicul.

Curs de anunţarea veştilor proaste

Carmen Pantiş a învăţat că în discuţia cu familia trebuie să fie, în primul rând, un bun ascultător, sensibil la durerea sfâşietoare a familiei, să dovedească o empatie totală şi să aibă o răbdare infinită. Să fie permanent la dispoziţia familiei, să stăpânească arta de a explica detaliat mecanismele ireversibile ale morţii cerebrale, să fie sigură că familia a înţeles şi, abia după o lungă conversaţie, să ceară acordul pentru donare.

Toate astea au fost predate în cursurile de comunicare a veştilor proaste. „Trebuie să ai empatie faţă de rudele unui potenţial donator de organe. Stau la dispoziţia lor 24 de ore din 24, încercând să le înţeleg durerea. Secretul e să îi asculţi şi să nu cedezi niciodată. Dacă ei spun nu, mai laşi o portiţă. Am avut foarte multe experienţe în care, după câteva ore, s-au răzgândit. Niciodată nu am făcut presiuni asupra lor. Au refuzat donarea nu pentru că nu au vrut să facă un bine, ci mai degrabă familiile nu erau convinse de faptul că cel apropiat e în moarte cerebrală. Sau nu înţelegeau ce este moartea cerebrală“, spune Carmen Pantiş.

De obicei, vorbeşte cu familia minimum 30 de minute, dar discuţia poate dura o oră, sau se pot reîntâlni după mai multe ore. Chiar dacă familia persoanei aflate în moarte cerebrală refuză categoric, Carmen Pantiş nu este decepţionată, deşi recunoaşte că o doare îngrozitor faptul că se pierd organe care ar putea salva alte vieţi. Susţine că activitatea şi puterea de convingere a unui coordonator de transplant sunt speranţa şi visul oricărei familii care stă şi aşteaptă, pe lista de transplant, organul salvator.

Fiecare caz pe care-l coordonează este special şi încearcă să treacă peste partea emoţionantă, deşi nu reuşeşte de fiecare dată. „Cel mai mult m-a impresionat o dublă tragedie a unei familii care avea trei fete. Două dintre ele, de 10 şi 12 ani, au fost duse de bunici cu căruţa într-o vale şi s-au înecat amândouă în timpul unei furtuni. Una dintre fetiţe a fost găsită decedată. Cealaltă, care avea 10 ani, a fost resuscitată peste 30 de minute şi adusă la spital, deoarece i-a pornit cordul. Vă puteţi imagina ce zdrobită de durere a fost această familie, care a sperat până în ultima secundă că fetiţa îşi va reveni? A fost declarată în moarte cerebrală şi, abia după prima înmormântare, am reuşit să vorbesc cu familia şi să le explic situaţia. Să le cer acordul pentru donarea de organe a fost foarte, foarte dificil, dar au acceptat şi, ori de câte ori mă întâlnesc cu mama fetiţelor, trăiesc o emoţie cumplit de dureroasă“, mărturiseşte medicul.

“Nu lăsaţi organele să meargă în cer”

Dacă medicul Carmen Pantiş nu ţine socoteala orelor petrecute în spital, copiii ei, care o aşteaptă acasă, o fac. „De Crăciun, în urmă cu patru ani, mi-am întrebat băiatul, care avea atunci cinci ani, ce doreşte să-i aducă Moş Crăciun. S-a uitat la mine lung, cu ochişorii lui albaştri, şi mi-a spus hotărât că şi-ar dori ca viitoarea lui  soţie să doarmă noaptea acasă şi să nu aibă serviciu ca mama lui“, spune Carmen Pantiş. Cu toate astea, cele mai bune momente sunt acelea în care telefonul sună şi, de la celălalt capăt al firului, primeşte vestea că o persoană este un posibil donator de organe.
Anul trecut, Bihorul a avut 34 de donatori la un milion de locuitori, cifră similară Spaniei şi Croaţiei, ţări care conduc detaşat în Europa. Totuşi, România se clasează pe penultimul loc în Uniunea Europeană din acest punct de vedere, înaintea Bulgariei. „Un mare neajuns al programului de transplant este că nu se pot plăti orele suplimentare ale asistenţilor de anestezie şi terapie intensivă care lucrează pentru menţinerea, în condiţii fiziologice, a donatorilor, şi că nu există resurse alocate pentru campanii mari de informare a populaţiei pentru această oportunitate fantastică de a fi donator de organe. Fostul director Eurotransplant, medicul Guido Persjin, spunea: «Nu lăsaţi organele să meargă în cer. Cerul ştie câtă nevoie avem de ele aici, pe pământ»“, mai spune coorodonatorul programului de transplant din Bihor. Din 2008, în Bihor, în cadrul programului de transplant au avut loc 90 de prelevări de organe, 13 dintre ele doar de la începutul acestui an.

“Trebuie să ai empatie faţă de rudele unui potenţial donator de organe. Stau la dispoziţia lor 24 de ore din 24, încercând să le înţeleg durerea"-Carmen Pantiş

Familia unui preot din Bihor a acceptat donarea organelor acestuia

De la chirurgie plastică la medicină de urgenţă

Carmen Pantiş mărturiseşte că a ales medicina fără să ştie prea bine în ce se bagă. „Nu ştiam să desenez, aşa că nu eram bună pentru meserii tehnice. Cel mai mult m-a influenţat diriginta mea, care era profesoară de biologie“, povesteşte ea. Visa să devină cercetător în genetică, dar diriginta „a trezit-o“, aşa că a dat admitere la Medicină. Abia în anul patru de facultate a conştientizat ce înseamnă medicina, când a intrat pentru prima dată  într-un bloc operator. A impresionat-o enorm şi a decis să meargă pe drumul chirurgiei, domeniu în care rezultatele se văd imediat. Dorea chirurgie plastică.

Medic la ţară

La examenul de rezidenţiat, visul ei de a ajunge chirurg plastician s-a frânt.  „N-am luat examenul la specializarea dorită şi am ajuns medic de familie în localitatea Zece Hotare. A fost  o experienţă interesantă“, spune ea, amintindu-şi cei doi ani de navetă cu autobuze rablagite până la dispensarul de la marginea pădurii. Au urmat alţi doi ani de medicină de familie la Sâniob, o altă localitate din Bihor.

În 1994 a intrat în echipa SMURD, care atunci se înfiinţa. „Am constatat că mă fascinează medicina de urgenţă. E mult mai complexă decât chirurgia plastică“, susţine medicul, mulţumit că nu a ajuns unde dorea în tinereţe. După moartea tatălui ei, pentru Carmen Pantiş a devenit tot mai clar ce trebuie să facă.

„Atitudinea mea faţă de pacienţi s-a schimbat dramatic după ce tatăl meu a murit în urma unei greşeli medicale“, adaugă Carmen Pantiş. La 35 de ani, s-a specializat în anestezie-terapie intensivă, cea mai apropiată ramură de ceea ce făcea la SMURD.

„În faţă reanimării, nu mai există diferenţe sociale. Toţi aşteaptă ieşirea medicului cu aceeaşi emoţie. Fiecare viaţă salvată ne oferă o satisfacţie extraordinară“, încheie medicul Carmen Pantiş.
Premiere medicale înregistrate în Oradea

Spitalul din Oradea a bifat anul acesta două premiere naţionale. În primul rând, este vorba despre cazul unui preot romano-catolic a cărui familie a consimţit la procedura de recoltare a organelor. „A fost foarte simplu pentru sora şi fratele domniei sale să îşi dea acordul, pentru că nu au făcut altceva decât să respecte dorinţa părintelui din timpul vieţii, aceea de a dărui viaţă din moarte“, spune medicul Carmen Pantiş. Cazul părintelui din Oradea este unic în ţară, fiind vorba despre primul preot de la care au fost prelevate organe. O prelevare simultană, de la două paciente, este o altă premieră medicală românească înregistrată recent tot la spitalul din Oradea.