Mascaţii au descins la locuinţa unor orădeni, bănuiţi că obligau minorele să se prostitueze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi bihoreni au ajuns după gratii, fiind bănuiţi că ar fi exploatat sexual minore. La locuinţa celor doi, au descins mascaţii alături de procurorii DIICOT. Cei doi riscă pedepse  între 3 şi 10 ani de închisoarea şi interzicerea exercitării unor drepturi

Poliţiştii DIICOT au descins în locuinţa a doi bihoreni, bănuiţi că ar fi exploatat sexual minore. Cei doi au fost reţinuţi.

“Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Oradea, au efectuat o descindere la domiciliul a două persoane de 48, respectiv 35 de ani, din localitatea Oşorhei, judeţul Bihor, bănuite de comiterea infracţiunii de trafic de minori”, a precizat subcomisar de poliţie Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.

Este vorba despre Monika şi Gheorghe Oros, cei doi fiind bănuiţi că în perioada mai – noiembrie 2014, ar fi racolat două minore bihorence de 16, respectiv 17 ani, pe care le-ar fi cazat la domiciliul lor şi le-ar fi exploatat sexual, obligându-le să practice prostituţia pe raza municipiul Oradea.

Tinerele erau instruite cu privire la valoarea tarifelor practicate, iar banii astfel obţinuţi erau încasaţi integral de cei în cauză. În urma probatoriului administrat, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Oradea au dispus măsura reţinerii acestora pentru 24 de ore, în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Bihor.

Cei în cauză au fost prezentaţi la Tribunalul Bihor, iar completul de judecată a decis arestarea lor pentru 30 de zile.

“Admite propunerea DIICOT. Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor pentru 30 de zile”, se arată în soluţia pe scurt a magistraţilor Tribunalului Bihor.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, riscă o pedeapsă privativă de libertate cuprinsă între 3 şi 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Mai puteti citi:

Scandal. Olteniţeanca din dosarul de proxenetism care a aruncat în aer lumea mondenă a Capitalei

Diana Gureşoaie, „diva din Dorobanţi” suspectă în dosarul de proxenetism care a zguduit lumea mondenă a Capitalei, a plecat de la Olteniţa. Originară din oraşul de pe malul Dunării, Gureşoaie a fost implicată în urmă cu 4 ani, pe vremea când era iubita fotbalistului Cristi Tănase, într-un scandal-monstru în localitatea natală.

Dosar prostituţie cu vedete. Comunicări cerute de la ANAF şi ITM, pentru destructurarea grupării de prostituate de lux

Dosar prostituţie cu vedete. Anchetatorii care au destructurat gruparea de prostituate de lux în care apar şi numele mai multor fotomodele şi asistente TV au folosit ca mijloace de probă şi date de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) şi de la Inspectoratul Teritoarial de Muncă (ITM)

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite