FOTO Naşterea Domnului, serbată de copiii deosebiţi. Şcolile speciale din România şi străinătate au participat la un festival  de avengură, la Oradea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Palatul Copiilor a fost  gazda ediţiei a VIII-a a Festivalului Internaţional „Naşterea Domnului – Dar de Craciun”. Au participat câteva sute de copii cu cerinţe educative speciale din toată ţara. Aceştia au cântat, au dansat şi au jucat în diferite scenete de teatru în faţa unui public entuziast.

Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Orizont Oradea a organizat Festivalul Internaţional „Naşterea Domnului – Dar de Craciun”, editia a VIII - a. Acesta s-a desfăşurat la Palatul Copiilor şi Elevilor Oradea de la ora 10.00.

Prin activităţile propuse în cadrul proiectului, a cărui finalitate a constituit-o desfăşurarea festivalului, organizatorii au dorit să iniţieze şi să deruleze activităţi de pregătire, selecţie, expunere şi prezentare în concurs a unor obiecte decorative confecţionate de copiii cu CES din învătământul bihorean, naţional, internaţional şi de asemeni să prezinte momente artistice de calitate pentru a contribui la socializarea şi integrarea micuţilor prin activităţi art-terapeutice.

Festivalul s-a adresat instituţiilor de învăţământ special şi claselor din învăţământul de masă care au elevi integraţi şi s-a desfăşurat sub forma unui concurs  cu temă religioasă „Magia Crăciunului”, pe 4 secţiuni: decoraţiuni (pictură, colaj, obiecte decorative), muzică şi dans (căntece, dans, instrumente muzicale), teatru (scenete, teatru de păpuşi, confecţionare decor, costume) şi DVD.

„Este deja a VIII-a ediţie şi participă peste 400 de copii din ţară şi străinătate. Concursul constă într-o activitate pe scenă în care copiii îşi arată talentul şi măiestria la dans, muzică, teatru şi obiceiuri şi o secţiune de DVD la care au participat cei care nu au reuşit să vină până la Oradea, plus produse ale copiilor realizate în activităţile manuale, expuse. Avem trei jurii, unul pentru momentele de pe scenă, un juriu pentru expoziţie şi unul pentru parte de dvd-uri. Toţi copii au primit premii în dulciuri şi diplome”, a declarat pentru Crişana, Angela Maruşca directoarea şcolii organizatoare, Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Orizont Oradea.   

La ediţia din acest an au participat, în spectacol, 20 de formaţii artistice coordonate de 67 de cadre didactice din 14 instituţii bihorene, din ţară şi din străinătate, la secţiunea DVD au participat 10 formaţii artistice, coordonate de  29 de cadre didactice din 9 instituţii bihorene, din ţară şi din străinătate, iar la secţiunea decoraţiuni au expus lucrări ale copiilor cu CES, 426 de cadre didactice din 49 de unităţi scolare din întreaga tară şi din străinătate.

Evenimentul a fost organizat de Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Orizont” Oradea, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, Teatrul „Regina Maria” din Oradea, Palatul Copiilor şi Elevilor Oradea, Episcopia Ortodoxă a Oradiei, Universitatea din Oradea şi Asociaţia Naţională a Profesorilor Psihopedagogi „Orizont”.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite