FOTO Grijă pentru natură. Zecile de kilograme de hârtie reciclată i-a trimis în lumea virtuală a stelelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Au reciclat şi au câştigat o vizită în spaţiul cosmic. Este vorba despre mai mulţi elevi de la o şcoală din cartierul orădean Episcopia, care, pe parcursul anului şcolar, au reciclat 3.5 tone de deşeuri uscate,  asigurându-şi astfel biletul de intrare în singurul planetariu mobil FullHD din România.

“Uau” a fost cuvântul pe care l-a rostit elevii atunci când au păşit în planetariul mobil ridicat în sala de sport. Au putut vedea pentru prima dată cum arată un planetariu şi s-au putut informa despre tot ce ţine de spaţiul cosmic.

Timp de o jumătate de oră, cât a durat vizita unui grup, copiii au avut ocazia să afle cât mai multe lucruri despre spaţiul cosmic şi au putut să identifice mai multe planete, constelaţii şi galaxii. Astfel, odată ajunşi în interiorul planetariul elevii au aflat informaţii despre originea pământului, a soarelui sau a altor constelaţii dar şi despre planetele Saturn, Venus ori Uranus. Tot la ora de astronomie, au aflat că Pluto nu mai este considerată o planetă.

Prezentarea planetariului a fost o şansă unică pentru a trezi interesul copiilor pentru domeniile tehnice precum fizica, geografia dar şi astronomia.

“Planetariul este o soluţie tehnică în care se poate simula copiilor cupola cerească şi se poate aborda sistemul solar, planetele, se pot observa constelaţiile şi identifica foarte uşor stelele cele mai importante. Prin această prezentare copiii au putut face un mic exerciţiu de orientare pe cupola cerească”, a precizat Adrian Filpişan, deţinătorul singurului planetariu mobil FullHD din România.

Planetariul este o clădire în interiorul căreia este amenajat un tavan sub formă de cupolă, unde este proiectat sistemul solar, galaxiile, constelaţiile şi planetele. Planetariul mobil poate conţine toate elementele unui planetariu fix. Cupola se formează prin introducerea aerului într-un material sintetic, obţinându-se o semisferă, unde intră vizitatorii şi echipamentele necesare pentru proiecţie. Harta proiectată corespunde cerului din acea oră–zi–lună–an.

Proiectul de colectare a deşeurilor a fost demarat de asociaţia Trăieşte Verde şi încurajează elevii în colectarea selectivă oferind instituţiilor de învăţământ posibilitatea organizării unor acţiuni educative moderne, fără a genera în schimb niciun cost pentru achiziţie.

“În cadrul acestui proiect  nu am cerut bani nici părinţilor şi nici şcolii. Fiecare a strâns, împreună cu membrii familiei, între 30 şi 35 de kilograme de deşeuri reciclabile.  Am dorit să conştientizăm cât mai clar finalitatea efortului de a colecta selectiv. Acum au văzut că acest efort poate fi răsplătit” a afirmat Anca Mihociu, reprezentanta asociaţiei Trăieşte Verde.

Oradea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite