Fostul şef al Agenţiei pentru Protecţia Mediului, pus sub învinuire de procurorii DNA. Ce acuzaţii i se aduc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ovidiu Daescu
Ovidiu Daescu

Ovidiu Dăescu, fostul director al Agenţiei pentru Protecţia Mediului, a fost pus sub învinuire de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Oradea pentru fraudarea unor fonduri europene de pe vremea când era şeful instituţiei.

Procurorii DNA Oradea l-au pus sub învinuire pe Ovidiu Dăescu, fostul şef al APM şi actualul viceprimar al oraşului Beiuş. Acesta este acuzat că pe vremea când se afla în fruntea Agenţiei pentru Protecţia Mediului ar fi obţinut fonduri europene în programul „Conservarea speciilor de lilieci în Munţii Pădurea Craiului, Bihor şi Trascău” şi ar fi decontat cheltuieli efectuate cu documente fictive. Valoare cheltuielilor fictive se ridică la aproape un milion de euro. Ar fi vorba despre un proiect care avea ca scop protejarea habitatelor de lilieci din trei judeţe.

“La data de 15 septembrie 2017, procurorii anticorupţie au dispus faţă de Ovidiu Dăescu, continuarea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de“folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene” şi „obţinere ilegală de fonduri”, ambele comise în formă continuată”, au afirmat reprezentanţii biroului de presă din cadrul DNA.

Potrivit unor surse, procurorii anticorupţie au pus sechestru pe averea lui Ovidiu Dăescu.

Numele fostului şef al APM mai apare şi în dosarul petrolistului Vasile Boer. În anul 2014, Dăescu alături de Gligor Sabău, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, şi Valentin Mirişan, fostul procuror general adjunct, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, a fost la festivalul Oktoberfest,din Germania, excursia fiind plătită de către Boer.


 

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite